„Pro Fundata Fair 2023”, un târg la înălţime, aproape de vârfurile Carpaţilor, organizat între 18 șii 21 septembrie 

Administratori de hoteluri, pensiuni, restaurante și mici afaceri din turism și-au unit eforturile pentru a promova zona Fundata ca destinație de vacanță, organizând, în perioada 18 – 21 septembrie 2023, „Pro Fundata Fair 2023”. Acest eveniment de promovare turistică atrage deopotrivă jurnaliști și reprezentanți ai agențiilor de turism din România și din străinătate.

Pentru iubitorii de natură, gastronomie și cei romantici

Scopul evenimentului este de a trezi interesul turiștilor pentru zona Fundata în rândul iubitorilor de natură, al celor romantici, celor interesați de mâncare tradițională. Comuna Fundata, cu cele trei sate ale sale cu peisaje unice- Fundata, Fundățica și Șirnea-va fi promovată într-un format diferit, un târg la care locul standurilor este luat de case tradiționale, pensiuni, hoteluri și prin activități ce țin de turismul activ. La eveniment sunt așteptați jurnaliști și reprezentanți ai unor agenții de turism din 20 de state europene. Conform invitației ce le-a fost trimisă, oaspeții sunt îmbiați să descopere „gusturi, culori, natură, povești și emoții”. Această inițiativă a comunității din Fundata este susținută și de Charlie Ottley, realizatorul cunoscutelor documentare de călătorie „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”. Comunitatea din Fundata se evidențiază prin autenticitatea sa rurală și legătura strânsă cu natura. Oamenii păstrează tradițiile și obiceiurile, promovând cultura locală.

„Deschidem ușile caselor tradiționale”

„ Fundata a fost votat cel mai frumos sat în 2023 și oferă o perspectivă unică asupra vieții de munte de aici, din Carpați. Ne vom deschide casa și mulți alți oameni din comunitate își vor deschide casele tradiționale pentru ca dvs. să veniţi şi să le vedeţi. Avem o mulţime de activităţi care se desfăşoară aici, precum plimbări cu căruţa, cu caii, ciclism montan. Vor fi câteva zile fantastice, o șansă de a experimenta Transilvania, de a stabili contacte, de a întâlni oameni și de a afla de ce România va fi noua destinație în Europa.” – a promis cunoscutul realizator de documentare turistice, Charlie Ottley.

Fundata, „Destinația anului 2023”

Fundata a fost declarată „Destinația anului 2023” de Clubul Presei de Turism FIJET România conform unui clasament realizat pe baza voturilor jurnaliștilor de specialitate. În perioada 18 – 21 septembrie, la Fundata vor fi prezenți şi jurnaliști străini, membri ai Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, FIJET, invitați să viziteze obiective cultural-istorice, să admire case tradiționale și, nu în ultimul rând, să descopere savorile gastronomiei locale. Organizatorii acestui eveniment cu o largă participare internațională își propun ca Fundata să fie mereu la înălțime și să capete o mai mare vizibilitate internațională.
“Pro Fundata Fair 2023” este organizat de comunitatea de afaceri din Fundata și Șirnea, în parteneriat cu Primăria Fundata și cu Clubul Presei de Turism FIJET România.

La eveniment sunt așteptați jurnaliști și reprezentanți ai unor agenții de turism din 20 de state europene.

CosilierTurism.ro susține turismul din România și se implică activ în promovarea sa.

Sper ca dorința ta de a ajunge în acele locuri de vis să se îndeplinească repede. Vino cu noi pe Facebook și Instagram, dă Like și Share, dacă ți-a plăcut ce facem noi, din pasiune! 

Visează, Iubește, Călătorește! 

#romania #românia #FIJET #fundata #brasov #travelblogger  #consilierturism #romaniafrumoasa

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This