Cel mai mult îi afectează pe angajații români că nu câștigă suficient pentru cheltuielile pe care le au, diversele probleme personale și faptul că sunt copleșiți și resimt o stare de burnout (sindrom cauzat de stresul cronic de la locul de muncă).

Cele mai mari temeri pentru acest an: creșterile de prețuri și instabilitatea socio-politică

63,6% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs spun că în acest moment trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Motivul principal, invocat 22,2% dintre respondenți, este legat de faptul că nu câștigă suficient în raport cu cheltuielile pe care le au. Pentru alți 14,5%, motivele sunt diversele probleme personale, alți 11% cred că se află în burnout. Doar 10,8% nu se simt apreciați la locul de muncă pe când alți 9,9% sunt afectați că lucrează într-o companie care trece printr-o perioadă dificilă, iar starea de incertitudinea le creează un dezechilibru emoțional. În același timp, 8,9% și-au pierdut recent jobul.

2025 a început prost

„Cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă românii în această perioadă are legătură cu viața lor profesională. Fie nu câștigă suficient pentru nevoile pe care le au, fie au un job care nu le oferă stabilitate, fie au rămas fără locul de muncă pe care îl aveau sau, dimpotrivă, muncesc prea mult și au ajuns într-un punct în care se simt copleșiți și epuizați. De altfel, 50% dintre respondenți spun că anul 2025 a început prost și că nu au speranțe că lucrurile se vor redresa până la final”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Cele mai mari temeri

În ceea ce privește temerile cele mai mari pe care le au pentru acest an, aproape 6 din 10 respondenți se tem că veniturile lor nu vor ține pasul cu creșterile de prețuri și că nu se vor descurca din punct de vedere financiar. Instabilitatea socio-politică este menționată în 42,2% dintre răspunsuri. 37,3% se tem că nu își pot găsi un job nou, iar 18,5% se tem că își vor pierde echilibrul emoțional. Alte aspecte care generează anxietate în această perioadă în rândul românilor sunt perspectiva pierderii job-ului, imposibilitatea de a ieși din starea deprimantă în care se regăsesc sau faptul că nu își vor rezolva problemele personale.

46,5% sunt îngrijorați cu privire la viitor

„Cuvinte precum „incertitudine”, „îngrijorare” sau „singurătate” apar frecvent în răspunsurile participanților la sondaj atunci când sunt întrebați care este starea lor emoțională în prezent. Concret, 45% simt o puternică stare de incertitudine, 46,5% sunt îngrijorați cu privire la viitor, 17,8% și-au pierdut echilibrul emoțional, 17% sunt deprimați, iar 15% se simt singuri. Doar 15,1% sunt optimiști și 2,3% simt că și-au găsit, în sfârșit, echilibrul”, explică Raluca Dumitra.

Nemulțumirile angajaților români

După salariul prea mic pentru nevoile lor actuale, cei mai mulți angajați români se plâng de faptul că muncesc prea mult și sunt epuizați, că angajatorul lor nu acceptă munca remote, că au o relație tensionată sau chiar conflictuală cu managerul și că au temerea că și-ar putea pierde locul de muncă.

Ajutor psihologic

Doar 26,4% spun că, în ultimul an, au simțit nevoia de a apela la ajutor psihologic specializat, respectiv terapie. Dar dintre cei care au simțit această nevoie, numai 40%  au mers efectiv la consiliere psihologică. 36,8% au plătit din resurse proprii acest serviciu, în timp ce 3,4% au avut terapia ca beneficiu oferit de angajator. Cei 60% care nu au apelat, deși au simțit nevoia, motivează decizia prin faptul că este un serviciu pe care nu și-l permit, că nu s-au simțit confortabil să discute despre problemele lor cu cineva străin sau că se temeau că ar putea fi judecați de necunoscuți.

12,4 % dintre angajații români au consiliere psihilogică de la job

12,4% dintre cei care au luat parte la sondaj au, în lista de beneficii, consilierea psihologică. 51% nu au, dar și-ar dori, în timp ce 36,6% spun că nici nu au, dar nici nu ar folosi acest beneficiu dacă angajatorul l-ar implementa. De asemenea, mai puțin de un sfert dintre respondenți consideră că, în compania pentru care lucrează, managerii sunt cu adevărat interesați de sănătatea emoțională a angajaților.

Sondajul a fost realizat în aprilie 2025 pe un eșantion de 1.974 de respondenți.

Despre eJobs

eJobs este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunturile și companiile. Pe eJobs ai anunțuri cu salarii afisate, joburi din toate domeniile si industriile, locuri de munca remote si in strainatate. In plus, pe platforma noastra gasesti o multime de articole si sfaturi de cariera, dar si un calculator salarial numit Salario unde iti poti compara salariul actual si prin care poti vedea daca esti platit corect. Pentru recrutori si angajatori, eJobs ofera acces la o baza de peste 5 milioane de CV-uri, precum si o multime de solutii de recrutare eficiente. Pe langa anunturi de angajare si cautarea in baza de date, prin eJobs poti avea acces in plus la campanii de recrutare digitalizata sau chiar la solutii super personalizate prin agentia de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorita eJobs, expertii in resurse umane au acces la We Are HR, platforma de continut dedicata specialistilor in HR si managerilor.

Sperăm că te-a inspirat și informat acest articol. 

Te așteptăm pe Facebook și Instagram, cu Like și Share ! Mulțumim! 

Visează, Iubește, Călătorește! 

Drum bun!

 

 

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This