Segmentul all inclusive continuă să se dezvolte pe Riviera Românească, răspunzând cererii tot mai mari pentru acest tip de vacanță. În acest sezon, pe litoralul românesc sunt 70 de hoteluri care oferă servicii all inclusive, față de 54 în sezonul trecut, însumând peste 15.000 de locuri de cazare. Numărul unităților de cazare pe litoralul românesc a crescut cu aproape 10%, iar ofertele last minute ajung la reduceri de până la 33%. 

Vacanța all inclusive este tot mai căutată de turiștii români datorită pachetelor complete care includ mesele, facilități pentru copii, programe de animație, șezlonguri și parcare gratuită, oferind un raport bun între confort și predictibilitatea costurilor.

Sezonul adaptării pe Riviera Românească

După prima lună de vară, datele arată că litoralul românesc traversează un proces de consolidare. Creșterea numărului de unități clasificate, extinderea ofertei all inclusive, menținerea unor tarife competitive și flexibilitatea promoțiilor demonstrează că operatorii încearcă să răspundă noilor cerințe ale turiștilor, în acest context economic în care consumatorii sunt mai prudenți cu cheltuielile.

Investiții în servicii și evenimente pentru atragerea turiștilor

Pe lângă extinderea segmentului all inclusive, operatorii investesc în facilități pentru familii, spații de agrement și programe de divertisment. Totodată, pe litoralul românesc sunt în acest sezon cinci plaje certificate Blue Flag, iar o a șasea plajă din Eforie Sud este în curs de certificare.

Plajele certificate Blue Flag în acest sezon sunt: Axxis Beach și Phoenicia Beach (Mamaia Nord), Azur Beach și Citadel Beach (Eforie Sud) și Phoenicia Blue View Beach (Olimp), iar Dharma Beach Eforie Sud este în evaluare

Luna iulie aduce și un calendar bogat de concerte, festivaluri, competiții sportive și spectacole, contribuind la diversificarea experienței turistice și la creșterea atractivității stațiunilor de pe Riviera Românească.

Cu 10% mai multe unități de cazare clasificate pe litoral…

Prima lună a sezonului estival confirmă consolidarea ofertei turistice de pe Riviera Românească, proces pe care l-am remarcat și în 2025. Datele Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) arată că litoralul românesc dispune în prezent de 5.386 de unități de cazare clasificate, cu aproape 10% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când erau înregistrate 4.896 de unități.

Capacitatea de cazare este, de asemenea, în creștere. În 2026, pe litoral sunt disponibile 156.366 de locuri de cazare, cu aproape 2% mai multe față de anul precedent. Astfel, județul Constanța concentrează peste un sfert din totalul locurilor de cazare clasificate din România.

…și aproape jumătate din apartamentele turistice clasificate

Litoralul își consolidează poziția și pe segmentul apartamentelor de vacanță. Potrivit datelor MEDAT, în stațiunile de la malul mării sunt clasificate 1.835 de apartamente turistice, cu 9.448 de locuri de cazare.

La nivel național există 7.784 de apartamente clasificate, ceea ce înseamnă că aproape jumătate dintre acestea se află pe Riviera Românească.

Tarife comparabile cu anul trecut și reduceri consistente

Deși unele unități au majorat tarifele cu până la 10%, în medie, prețurile au rămas apropiate de cele din sezonul trecut. Hotelierii au preferat să stimuleze rezervările prin promoții și oferte last minute.

Reducerile ajung în unele cazuri până la 33% și includ beneficii suplimentare, precum nopți gratuite sau gratuitate pentru al doilea copil cu vârsta de până la 14 ani.

În prezent, un sejur de cinci nopți pentru două persoane poate costa de la 722 de lei la un hotel de două stele din Eforie Nord, fără masă, până la 5.550 de lei la o unitate de trei stele din Vama Veche, cu demipensiune.

Pentru pachetele all inclusive, prețurile pornesc de la 4.167 de lei pentru cinci nopți într-un hotel de trei stele din Eforie Nord și ajung la 8.338 de lei pentru un hotel de patru stele din Olimp, cu servicii Ultra All Inclusive și reducere de 33%.

Mamaia, Eforie Nord și Venus conduc clasamentul rezervărilor

Cele mai căutate destinații ale sezonului rămân Mamaia, Eforie Nord și Venus, care însumează aproximativ 55% din totalul rezervărilor. În topul preferințelor turiștilor se mai află stațiunile Neptun-Olimp, Jupiter, Costinești și Vama Veche.

Operatorii din turism spun că reducerea valorii voucherelor de vacanță i-a determinat pe români să fie mai atenți la cheltuieli și să facă rezervări mai aproape de data plecării. Totuși, ofertele last minute și perioadele de caniculă au contribuit la creșterea cererii pentru vacanțele la mare.

„2026 seamănă cu o jumătate de pandemie”

Industria turismului traversează un an dificil, în care reducerea valorii voucherelor de vacanță și măsurile de austeritate au diminuat cererea cu aproximativ 20-25%, spune vicepreședintele ANAT și președintele BIBI Group4Travel, Adrian Voican.

„Piața a demonstrat însă o capacitate remarcabilă de adaptare. Hotelierii nu au răspuns prin scumpiri generalizate, ci prin investiții în servicii, flexibilitate și promoții consistente. Turismul românesc poate rămâne competitiv chiar și într-un context economic dificil, însă are nevoie de predictibilitate și de politici publice care să încurajeze consumul turistic intern”, a declarat Adrian Voican.

Ce include pachetul All Inclusive pe Riviera Românească
    • Mese complete: Mic dejun, prânz, cină (în regim bufet suedez). La unitățile de 4 stele, sunt și gustări între mese și baruri cu băuturi din import deschise și pe plajă. 
    • Băuturi: Răcoritoare, cafea, apă și alcoolice locale incluse pe tot parcursul zilei.
    • Plajă privată: Șezlonguri și umbrele gratuite pe plaja hotelului.
    • Copii: Acces la locuri de joacă, cluburi dedicate și programe de animație.
    • Relaxare: Acces gratuit la piscine, iar la unele hoteluri și la spa sau fitness. Spectacole de seară. 
    • Parcare: Loc de parcare gratuit (în limita disponibilității).

 

Rămâi la curent cu ghiduri turistice documentate, știri interesante, impresii sincere și reportaje exclusive, vino pe Facebook și Instagram . Mulțumim pentru Like și Share ! 

Visează, Iubește, Călătorește! 

Drum bun!

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This