Conacul Bellu din Urlați, Prahova, este unul dintre acele locuri de care poate nu ai auzit și apoi, odată ajuns, te întrebi cum de ți-a scăpat până acum. Aici, trecutul se lasă descoperit încet, pășind curios dintr-o încăpere în alta, privind un obiect vechi dintr-o vitrină sau un chip tăcut dintr-o fotografie.
Timpul pare să fi stat pe loc, la mijlocul secolului al XIX-lea. Conacul Bellu, în prezent muzeu, păstrează „ceva” mai mult din eleganța acelei lumi: familii boierești, aspirații înalte, dorința de modernizare, biblioteci, colecții de artă. Copiii erau trimiși la studii în străinătate, de unde se întorceau cu idei și ambiția de a schimba țara.
Acea epocă are strălucirea unei glorii apuse, pe care unii ar considera-o desuetă. Dincolo de nostalgia saloanelor elegante cu mobilier sculptat, din eter mi-a venit o idee pe care nu o pot ignora: educația primită în „lumea mare” putea și poate deveni folositoare acasă. Că puteai să cunoști Parisul sau Viena și să te întorci cu cunoștințe folositoare și o privire mai atentă asupra unui sat românesc sau a societății în ansamblu.
Și iată și un exemplu concret: Alexandru Bellu.
Alexandru Bellu, de la educația pariziană la lumea satului românesc
Născut în 1850, baronul Alexandru Bellu provenea dintr-o familie cu rădăcini în vechile familii boierești Ghica, Văcărescu, Cantacuzino și Știrbei. Deși numele Bellu ne duce astăzi, aproape inevitabil, cu gândul la cimitirul bucureștean înființat de Barbu Bellu, unchiul lui Alexandru, la Urlați, același nume spune o poveste despre fotografie, cărți și pasiunea de a colecționa.
Alexandru Bellu a studiat la Paris, unde Gheorghe Bellu, unchiul său, cunoscut drept Georges de Bellio, i-a cultivat interesul pentru artă. Georges de Bellio a fost medic, colecționar și susținător al pictorilor impresioniști precum Monet, Renoir și Pissarro. În 1873, Alexandru Bellu s-a căsătorit cu Alexandrina Alexandrescu, fiica clucerului Nicolae Alexandrescu. Au avut șapte copii, iar Urlați a devenit reședința familiei și „scena” pasiunilor artistice ale baronului.
Călătoriile în Franța și Italia i-au îmbogățit colecțiile, dar viața din țară i-a oferit una dintre marile sale teme: satul românesc. În această apropiere dintre educația occidentală și interesul pentru lumea rurală se simte dorința de modernizare a unei generații care dorea să-și găsească locul în Europa, păstrându-și propria identitate.
Un fotograf care a privit cu atenție lumea de acasă
Colecționar și bibliofil, Alexandru Bellu a fost și un fotograf pasionat. La Urlați, a surprins peisaje și scene de viață rurală. Fotografiile sale au ajuns inclusiv în albume publicate la Paris. Astăzi, acestea au valoarea unor documente, păstrează fragmente de viață pe care timpul le-a schimbat sau le-a șters. În foișorul de tip culă al domeniului, restaurat și inaugurat în 2011, expoziția dedicată fotografiilor lui Alexandru Bellu completează astfel firesc vizita: după obiectele care i-au aparținut, descoperi și lumea asupra căreia și-a oprit privirea.
Muzeul Conacul Bellu, amenajat în fosta casă de oaspeți
Construit la jumătatea secolului al XIX-lea, în stil arhitectonic vechi românesc, Conacul Bellu se află pe o fostă moșie a familiei Cantacuzino. Ceea ce se vizitează astăzi reprezintă doar o parte din imensul ansamblu moșieresc de odinioară. Clădirea principală s-a prăbușit la cutremurul din 1940. Muzeul Conacul Bellu a fost amenajat în fosta casă de oaspeți, iar încăperile și obiectele rămase parcă te invită să-ți imaginezi dimensiunea unei gospodării boierești din care s-a păstrat numai un fragment.
Domeniul, donat Academiei Române
După moartea lui Alexandru Bellu, în 1921, Alexandrina i-a împlinit dorința: în 1926, a donat întregul domeniu Academiei Române. Colecțiile și clădirile au primit viață publică, dincolo de istoria familiei. În perioada comunistă, domeniul s-a degradat, iar numeroase anexe gospodărești au dispărut. Doar unul dintre fiii baronului, George Bellu, a continuat să locuiască în casa mică, împreună cu soția sa, până în 1973.
Ansamblul a intrat în patrimoniul muzeal în 1953, iar din 1954 a funcționat ca muzeu regional. A fost integrat ulterior în Complexul Muzeal Prahova, iar din 1990 aparține Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. După intervenții în 1994, 1995 și 1997, clădirea a trecut printr-o restaurare amplă, între martie 2004 și mai 2009.
Prin saloanele unei lumi dispărute
Cele zece încăperi ale Conacului Bellu reconstruiesc atmosfera unei locuințe boierești din secolul al XIX-lea. Arcadele și plafoanele cu grinzi grele de lemn însoțesc trecerea prin camere în care se întâlnesc gusturi, epoci și origini diferite. Mobilierul italian, florentin și bolognez, se alătură celui francez, austriac, arab și românesc, inclusiv pieselor brâncovenești. Salonul oriental, cel japonez și dormitorul cu pat cu baldachin în stil Ludovic al XVI-lea vorbesc despre dorința unor vizitatori de a continua călătoria și acasă, prin lucrurile aduse din lume.
O mare parte a mobilierului a aparținut familiei Bellu. Biblioteca cu vitrină, dulapul de haine, comoda și scrinul cu sertare, masa mare din sufragerie și scaunele pliabile completează imaginea unei case locuite cândva. Aceste piese dau conacului o intimitate aparte și te fac să te gândești la gesturile obișnuite ale celor care le foloseau: o carte luată din bibliotecă, o conversație la masă, pregătirile pentru primirea oaspeților.
Tablouri, cărți rare și obiecte adunate din lume
Colecțiile reunesc artă plastică și decorativă, obiecte de etnografie și mărturii ale istoriei familiei. Sunt expuse lucrări de Ștefan Luchian, Ștefan Popescu, Sever Burda și Theodor Aman. Între tablourile provenite din colecția Bellu se numără „Portret de bărbat”, de Pavel Dincovici, „Țărancă”, de Eugen Maximovici, și „Bătrân cerșetor”, de Theodor Aman. Porțelanurile, faianța, vasele orientale, vasele de aramă și stampele japoneze întregesc această lume a obiectelor alese cu răbdare. Lor li se adaugă icoane, arme din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, candelabre, sfeșnice, o copie în bronz a statuii „Venus din Milo”.
Biblioteca Biedermeier păstrează ediții de lux, opere ale autorilor antici greci și latini și cărți din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. În fața lor, mă gândesc că o bibliotecă spune multe despre o casă: despre interesele celor care au locuit-o, timpul acordat lecturii și despre grija cu care cărțile au fost păstrate.
Sub bolți, istoria vinului și fragmente salvate din ruine
Crama domeniului, cu bolți în stil Avella, vorbește despre tradiția viticolă din Dealu Mare. Călcătoarele și linurile din piatră, prezentate ca provenind din perioada romană, duc povestea vinului mult dincolo de vremea familiei Bellu. La subsol, lapidariul păstrează capiteluri, coloane din vremea lui Constantin Brâncoveanu, chenare de uși și ferestre sculptate în piatră din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, precum și pisanii salvate de colecționar din ruine. Alexandru Bellu aduna și lucruri a căror lume dispăruse deja. Le oferea un adăpost, păstrând pentru cei de după el o parte din memoria unor clădiri pierdute.
Poate că aceasta este impresia cu care rămâi după vizitarea Conacului Bellu: se pot pierde clădiri, averi și nume, dar grija unui om pentru ceea ce credea că merită păstrat poate lăsa o moștenire care străbate veacurile.
Sper că te-am convins că Muzeul Conacul Bellu din Urlați este, pe bună dreptate, unul dintre cele mai frumoase și interesante monumente de arhitectură veche românească. Conacul Bellu din Urlați poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 09:00 și 17:00, ultima intrare fiind la 16:30. Luni și marți, muzeul este închis.
Adresa: Conacul Bellu se află pe Strada Orzoaia de Sus, nr. 12, Urlați, județul Prahova.
Rămâi la curent cu cele mai noi oferte, ghiduri turistice documentate, știri interesante, impresii sincere și reportaje exclusive! Te așteptăm și în comunitățile noastre de Facebook și Instagram.
Îți mulțumim pentru aprecieri, Like și Share! 🌍✨
Visează, Iubește, Călătorește!
Drum bun!
