Dupa un „tur de forta” prin statiunile balneare din tara, ma bucur ca pot sa va dau cateva vesti bune: chiar daca e criza, se fac investitii importante, de ordinul milioanelor de euro, in hoteluri, baze de tratament si agrement.
Eforturile hotelierilor privati par insa doar picaturi de apa intr-un ocean de tristete generala, astfel ca statiuni precum Olanesti si Govora pur si simplu nu te lasa sa le vizitezi din placere, ci doar daca ai nevoie de serviciile lor de tratament.
Cele opt statiuni si cateva zeci de hoteluri si bazele lor de tratament vizitate in sase zile, dupa peste 1.650 de kilometri parcursi m-au ajutat sa-mi fac o impresie asupra a ceea ce se intampla „la zi” in turismul balnear din Romania. Mai fusesem cu ceva ani in urma in mare parte din statiunile vizitate in perioada 16-22 octombrie 2012 in infotripul „Sa redescoperim Romania !”, respectiv Baile Olanesti, Govora, Herculane, Buzias, Felix, Sangeorgiu de Mures, plus Brasov si Predeal si pot sa spun ca unele lucruri sunt neschimbate sau in orice caz nu in bine. Incremenirea in timp este mai evidenta in Olanesti, Govora si din pacate si in cea mai veche statiune din Romania, Herculane.

Inapoi in timp
Sperante pentru un viitor mai bun exista: in Olanesti se imbunatateste infrastructura cu fonduri europene, se modernizeaza unele hoteluri, precum President ( 4 stele ), care va avea in curand o piscina iar baza sa de tratament este nou-nouta. Complexul Parang, de 2 stele, va avea si o aripa clasificata la trei stele, din aprilie-mai  2013, dupa ce se vor moderniza doua din cele cinci corpuri ale sale.

Turisti sunt in Olanesti, majoritatea batrani si bolnavi, veniti aici sa-si trateze afectiunile digestive, endocrine, reumatismale sau cele de la rinichi prin programe sociale sau cu bilete de la CNPAS.
Personal, nu as poposi in Olanesti mai mult de o zi, nu ma atrage cu nimic statiunea, dar daca ar trebui sa dorm aici as alege hotelurile President sau Bitu.
*In Baile Govora, situatia este la fel de trista as putea sa-i spun, chiar daca se lucreaza la Parcul Central si urmeaza sa fie dat in folosinta in curand un hotel de patru stele. Urmele trecutului comunist se vad peste tot, fiind mai evidente in hotelurile vechi si ponosite. La capitolul agrement in Govora sunt de amintit: strandul cu apa minerala si o minibaza sportiva, plus o serie de obiective precum manastirea Surpatele ( la 1 km), Govora ( la 5 km) Horezu (la 15 km), Ocnele Mari ( la 12 km) si muzeul Trovantilor, la aprox 15 km.

Misteriosii Trovanti
Ce mai puteti vizita in zona

Putin mai departe se afla atat Manastirea cat si Pestera Polovragi, ambele tragandu-si numele de la planta cu puteri tamaduitoare-polovraga- asemanatoare ginsengului, care este de negasit se pare in zilele noastre. Am vizitat asa-zisul muzeul al trovantilor-misteriosii bolovani cazuti din cer, din muntele invecinat, despre care unii spun ca sunt pietre care cresc (!?) precum si manastirea Polovragi, „usa in usa” cu pestera cu acelasi nume. Apoi nu puteam ocoli Tg Jiu, cu obiectivele sale care nu mai au nevoie de prezentare. In orasul lui Brancusi am poposit la Casa Danielescu, unde nu cu mult timp in urma s-a cazat vestitul  actor american Nicolas Cage. Nu ocoliti nici manastirea Tismana, locul ales de Sf Nicodim pentru a construi un lacas sfant, unde se afla cateva moastre sfinte, printre care cele ale lui Ioan Gura de Aur.

Manastirea Tismana si oamenii sai minunati

Manastirea Polovragi

Pe urmele imparatesei Sissi, la Herculane
Iti ia aproape o zi sa ajungi din Bucuresti la Herculane, una dintre cele cea mai vechi statiuni din Europa, pe niste drumuri nu tocmai in cea mai buna stare, pe alocuri stramte, gaurite sau macar valurite. Pe masura ce te apropii de Herculane peisajele devin mai spectaculoase, culorile toamnei mai pregnante, Cerna se lasa auzita si vazuta cand si cand, strajuita de masivul Domogled, si daca nu esti sofer uiti de starea drumurilor.
Natura a dat cu darnicie tot ce putea da acestei zone insa statiunea Herculane, laudata de imparatul Franz Josef I  pe la 1860 si „cantata” in versuri de imparateasa Sissi, este departe de stralucirea ei de altadata.
Cum speranta moare ultima, optimismul domina printre hotelierii de aici, care spun ca va mai curge apa pe Cerna minim cinci ani pana ce Herculane va ajunge la nivelul de dinainte de 1989. Asta daca lucrurile merg in aceasi ritm ca in ultimii doi-trei ani cu reabilitarea infrastructurii statiunii, refacerea unei parti din Calea romana fiind un motiv suficient de puternic de alimentare a optimismului pentru ei. Lunga de aproximativ un kilometru, aceasta parte din Via Danubia leaga hotelul Roman ( care mai gazduieste inca la subsol termele romane) de centrul deprimant si periculos de parcurs al statiunii.

Herculane

Centrul Herculane

 Herculane

Piata Hercules, o ruina periculoasa

Centrul Herculane ( foto sus), statiune care a fost catalogata de imparatii austrieci drept cea mai frumoasa din Europa, este o ruina si probabil ca asa va ramane ceva timp de acum inainte, dupa cum se prezinta lucrurile. Statuia lui Hercules, constuita de austrieci dupa basorelieful care mai poate fi vazut si acum in termele romane, este incadrata de fostele hoteluri ale caror pereti par ca se pot darama oricand peste trecatorii care se aventureaza in Piata Hercules. Daca ar fi sa ne luam dupa directorul hotelului Roman, unitatea de cazare, o adevarata emblema a statiunii, este supusa neintrerupt lucrarilor de modernizare, dupa ce structura sa de rezistenta a fost reabilitata in intregime, iar baza de tratament modernizat

Hoteluri modernizate „ca la carte”

In acest hotel (apreciat pentru tratamentele sale) predomina insa o atmosfera destul de invechita, lucru care nu se poate spune despre hotelurile Afrodita si Diana, ambele de trei stele. Afrodita va avea , pana pe 15 noiembrie, un centru spa nou-nout, fiind modernizate deja in totalitate 6 etaje din 10. Hotelul Afrodita are o baza de tratament ultramoderna si doua restaurnate, camerele sunt mari si moderne. La hotelul Diana ( trei stele) s-au modernizat 7 etaje din cele 12 , fiind de  remarcat sistemul de incalzire prin pardoseala. Se mai lucreaza si la piscina si jacuzzi, care vor fi gata pana la finele lui noiembrie. Daca voi ajunge in Herculane, cu siguranta ca voi alege unul dintre aceste doua hoteluri pentru a ma caza, si daca nu voi gasi locuri, probabil ca ma voi indrepta catre Ferdinand, desi e putin mai „prafuit”, fiind renovat acum cativa ani.

In zona se pot face o multime de excursii, Portile de Fier, Cazanele Mari, Cheile Nerei, Parcul national Domogled, Biserica Sfantul Nicolae din Densus ( la 10 kilometri fata da orasul Hateg), Manastirea Prislop (Silvasul de Sus).

 

Piscina, Hotel Afrodita

Sa (re)descoperim Romania”

Infotripul „Sa (re)descoperim Romania”, a fost organizat de agentiile tur operatoare Accent Travel & Events, Transilvania Travel si Paralela 45, intr-o initiativa laudabila de a promova destinatii din Romania.

Infomatii noi si imagini din Buzias, Baile Felix, Sangeorgiu de Mures, Brasov si Predeal in urmatoarele zile !
Baile romane, vechi de 2.000 de ani, in subsolul hotelului Roman-Herculane

 

Statuia lui Hercules, daruita statiunii de catre austriecii indragostiti de Herculane

 

cazane consilierturism.ro_.jpg
coloana infinitului consilierturism.ro_.jpg
polovragi consilierturism.ro_.jpg
olanesti main.jpg
error: Acest continut este protejat!!