În vizită la Vezuviu, cel mai periculos vulcan din lume

Trebuie să recunosc că ideea unei vizite „acasă” la vulcanul Vezuviu, sus, la craterul său imens, mi-a dat ceva emoții, știindu-i isprăvile cu Pompei și Herculaneum, orașele antice pe care le-a îngropat în lavă în anul 79 d.Hr.

Apoi, mai sunt și sfaturile de călătorie gen „Vezuviu este un vulcan activ și poate erupe în orice moment în viitorul apropiat” și „pornește la drum imediat ce pământul începe să tremure”. Cum mai vizitasem un alt vulcan celebru, cel din Santorini, a cărei erupție a condus la distrugerea civilizației minoice și o altă insulă-vulcan de o frumusețe răpitoare numită Ischia, nu puteam rata ocazia de a mă „împrieteni” și cu acest vulcan, chiar dacă este cel care a dat Europei cel mai mare dezastru natural din istoria sa.

Vezuviu a apreciat gestul și m-a așteptat cu multă căldură, liniștit și senin ca o gazdă primitoare, punându-mi la picioare o panoramă de invidiat, cu insula Capri, peninsula Sorrento, golful și orașul Napoli.

Excursia către vârful Vezuviu, cel „ciuntit” de erupțiile puternice, cea mai recentă având loc în septembrie 1944,  a început din Pompei, stația Vila dei Misteri, de unde compania organizatoare, Busvia del Vesuvio ( singura se pare care poate organiza excursii „motorizate” în Parcul Național Vesuvio), ne-a dus, la bordul unor autobuze, către Boscoreale, la intrarea în Parcul Național Vesuvio. La „bază”, ne  așteptau niște camioane „ca de armată”, vopsite în verde pentru impresia artistică eco, cu tracțiune 4×4 pentru că chiar are nevoie de așa ceva și cu niște roți uriașe pentru a trece peste gropi și șanțuri. Prezentarea oficială  spune că autobuzele sunt ecologice, dar niciun cuvânt despre lipsa de confort, scuzabilă totuși având în vedere drumul. Odată îmbarcați militărește, a urmat un soi de off road pe cel mai prost drum pe care am mers vreodată, pe vechiul La Strada Martone, un drum construit de doi localnici prin anii 1920-1930 și puternic afectat de erupția Vezuviului din 1944.

Am tot mers așa pe acest drum brăzdat de șanțuri adânci preț de aproximativ 20 de minute, peisajele schimbându-se de la pădurea de foioase la cea de pin și apoi la creasta pleșuvă a muntelui. Straturi de lavă, zgură, cenușă vulcanică, piatră ponce se succed până către creasta muntelui, cu aspect de film SF.

Mergând pe Vezuviu. Traseul pe așa numita strada Martone către grande Cono di Vesusio  este pitoresc, cu peisaje schimbătoare și curbe strânse, pe un drum prăfuit și atât de larg încât să permită doar un singur autovehicul pe sens. Pe drumul sinuos de pe creasta muntelui, vezi, când și când, hăul brăzdat de șanturile de scurgere a lavei, de care te despart doar niște parapeți de lemn. Satele, marea, plantațiile bogate de viță de vie și legume sunt la picioarele tale și la poalele Vezuviului, iar peisajele devin mai aride. Doar conul vulcanului încă se lasă așteptat pe măsură ce urcăm, deși el poate fi zărit de oriunde de pe Peninsula Sorrentină. În sfârșit, după o serie de hurducăneli pe drumul de pe marginea prăpăstiei uneori îngrijorător de aproape, am ajuns la punctul terminus al călătoriei cu autobuzul 4×4, la o altitudine de 1050 de metri.

De aici a început mica drumeție de nici 20 de minute, pe un traseu bine amenajat, către Gran Cono del Vesuvio. Mă așteptam să fie ceva miros de fum, praf cât cuprinde, călduă sufocantă, dar m-a întâmpinat o atmosferă foarte clară, un aer curat cu miros de flori de munte și fân și un vânticel chiar răcoros având în vedere că jos, în vale, erau aproape 40 de grade. Peisaje ample se desfășoară în zare, se văd localitățile de pe pensinsula Sorrento, Golful Neapoli, insula Capri și marea care se insinuează ca o imensă pată albastră. Arbuști pitici și flori înveselesc peisajul cu accente selenare, din când în când câte un fluture îți fură privirea. Și în această liniște se aude un „bum”, puternic, adânc de proveniență necunoscută. Oamenii au înlemnit cu toții, căutau cu privirea o dâră de fum, de lavă, dar nimic. Apoi, totul a revenit la normal…

Odată ajunși la capătul drumului, ești puțin dezamăgit de groapa imensă și liniștită care e Vezuviu, dar cine își dorește acțiune pe conul celui mai periculos vulcan din Europa, a cărei erupție amenință milioane de locuitori? Este o excursie care merită făcută, dar aveți grijă să vă luați încălțări potrivite pentru drumeții, multă apă, ochelari de soare, cremă de protecție solară și o jachetă dacă nu ajungeți în zonă vara.

Parte a așa numitului arc vulcanic Campanian, Muntele Vezuviu este situat în Golful Napoli, la doar aproximativ 9 km de orașul Napoli.

Vezuviu este un stratovulcan, format ca urmare a coliziunii a două plăci tectonice, din Africa și Eurasia.

Erupția din anul 70 D.Hr a durat, porivit lui Pliniu cel Tânăr (al cărui unchi a murit din cauza erupției din 79 care a dus la dispariția Pompei și Herculaneum), aproximativ 19 ore.

Norul de pietre, cenușă și fum a ajuns la o înălțime de 33 km, vulcanul împrăștiind 1,5 milioane de tone de rocă topită și piatră ponce pe secundă.

Se estimează că16.000-20.000 de oameni au murit din cauza scurgeri piroclastice hidrotermale numai la erupția din 79 d.Hr.

Vezuviul este singurul vulcan de pe continentul european care a erupt în ultima sută de ani, fiind considerat drept unul dintre cele mai periculoși din lume. În zonă trăiesc aproximatov trei milioane de persoane, fiind regiunea vulcanică cea mai mai dens populată din lume.

Vezuviu pare „ghebos”, fiind format dintr-un con mare, Gran Cono, care este înconjurat parțial de marginea abruptă a unei caldera care a apărut după prăbușirea unui munte mai bătrân, Somma. Gran Cono a apărut în timpul erupției din 79 d.Hr. și, din acest motiv, vulcanul este supranumit Somma-Vezuviu sau Somma-Vesuvio.

Înălțimea conului principal Gran Cono, s-a modificat în timp odată cu erupțiile, în acest moment fiind de 1.281 m, pe când Monte Somma are 1.149 metri. Cele două conuri sunt separate de valea Atrio di Cavallo, de aproximativ cinci km lungime.

 Napoli

 Gran Cono