Gratulat cu un cadru natural deosebit, Innsbruck este un orasel austriac cu aer medieval, ireprosabil ingrijit, in care nimic nu te agaseaza. Este o destinatie veche de schi, destul de scumpa, dar care merita vizitata iarna pentru cei peste 200 kilometri de partii moderne, si vara pentru atmosfera relaxata, arhitectura si amplasarea sa intre munti, pe malul raului Inn.

Capitala regiunii Tirol,  Innsbruck este un orasel pur si simplu fermecator si aici vorbesc mai ales de partea sa veche, cea care-i confera individualitatea. Orasul vechi, situat la un pas…de podul …de pe raul Inn ofera imaginea cea mai cuprinzatoare si vibranta a Innsbruck: traditie veche, civilizatie, grija pentru istorie si curatenie.

Innsbruck este o destinatie de vacanta la inaltime si la propriu si la figurat

Sa incep cu asezarea geografica: farmecul aparte al orasului Innsbruck se datoreaza cu siguranta cadrului natural in care este asezat: pe malul raului care i-a dat numele, Inn, strajuit de crestele Alpilor, printre varfurile muntilor Tuxer si Stubai. In traducere, Innsbruck inseamna „podul de peste raul Inn”, insa astazi urbea cu peste 140.000 de locuitori, printre altele un important centru universistar al Austriei, tine foarte mult la brandul de „inima Alpilor”. Muntii impozanti, cu ale lor creste inzapezite chiar si vara, par ca te urmaresc de peste tot din Innsbruck, senzatie mai accentuata din Stadtturm (Turnul Orasului ) sau din Marien-Theresien Strasse. Pe aceasta artera pietonala doamnele vor avea de combatut probabil o foarte puternica tentatie a shopping-ului, aici gasindu-se o sumedenie de magazine si mall-uri in care poti sa pierzi usor minim o jumatate de zi.

Ca tot veni vorba de Stadtturm: pe scurt, a fost construit la mijlocul secolului al XV-lea, fiind situat unde altfel, in centrul vechi.  Cu aproape  200 de metri inaltime ofera o priveliste de exceptie asupra orasului si asupra muntilor Nordkette.

Turnul Orasului este pe Herzog Friedrich Strasse, strada pe care sub nicio forma nu trebuie sa o ratati daca ajungeti in Innsbruck. Daca ai noroc, poti sa participi si la petreceri ale localnicilor, eu am nimerit in mijlocul unei ceremonii de nunta, cu tot alaiul….tyrolez.

Traditie in ski, infrastructura moderna

O panorama mult mai cuprinzatoare-daca vremea o permite: nu sunt nori, nu ploua& ninge sau nu e ceata-o puteti gasi prin intermediul Innsbrucker Nordkettenbahnen.  Innsbrucker Nordkettenbahnen este o instalatie moderna de transport prin cablu, premiata pentru designul avangardist, prin intermediul careia puteti ajunge in numai 20 de minute la o altitudine de peste 2.300 de metri.
Bergisel Ski Jump, trambulina-restaurant 🙂 de care este atat de mandru orasul,  nu este nimic altceva decat fosta partie de sarituri folosita la olimpiade, modernizata in doar un an de lucrari, in 2002. Situat pe un deal cu o istorie celebra in zona, care a fost scena luptelor dintre eroul local Andreas Hofer, un taran care si-a condus mica armata impotriva ostilor bavareze si franceze in 1809, in Razboiul tirolez de independenta, turnul de 47 de metri inaltime ofera o imagine spectaculoasa asupra muntilor Patscherkofel, Nordkette, Hohe Munde si Serles.

Peste 200 de km de partii de schi

Innsbruck este un oras de munte, una dintre cele mai vechi centre de schi din Europa. De altfel, in zona Innsbruck se gasesc nu mai putin de cinci trasee de schi, cu o lungime insumata de peste 200 de kilometri de partii, deservite de instalatii moderne, cu un grad usor si mediu de dificultate. Innsbruck a gazduit de doua ori, in anii 1960 ( 1964) si 70 (1976) Jocurile Olimpice de Iarna, dar aceasta nu inseamna ca infrastructura sa destinata sporturilor de iarna nu s-a imbuntatit permanent. Un exemplu foarte vizibil este Bergisel Ski Jump. Nu trebie uitat ca pe ghetarul Stubal, situat la aproximativ 40 km distanta de Innsbruck, se poate schia in toata perioada anului.

 Un oras 100% tyrolez

Revenind la Innsbruck, trebuie amintite cateva obiective demne de vizitat daca ajungeti in orasul de pe raul Inn. Locuitorii se mandresc cu traditiile lor tyroleze, costumele ;i muzica populara, suvenirurile si meniurile cu bucate traditionale fiind marturii in acest sens. Daca va intereseaza aceste traditii, puteti sa vizitati Tiroler Volkskunstmuseum, un soi de muzeu al taranului tyrolez si al mestesugurilor acestuia. Marturisesc ca pe mine nu m-a atras acest muzeu.
O excursie de cateva ore in partea veche a oasului, cu stradutele sale stramte, pietonale, pietruite, cu casele lipite unele de altele, unele cu peretii pictati, te poarta cumva inapoi cu cateva sute de ani in timp. Peste tot sunt magazine de suveniruri, cafenele si restaurante, domneste o atmosfera de sarbatoare permanenta, mai ales ca unele magazinase vand decoratiuni de Craciun tot timpul anului. Iar stradutele misterioase, in semiumbra, continuand ascunse dupa coloane, te atrag sa le vizitezi pentru a le descoperi tainele.

 Goldenes Dachl


Top obiective de vazut in Innsbruck

In orasul vechi cu puternica alura medievala nu ai cum sa nu observi Goldenes Dachl– (Acoperisul de aur ) o cladire construita ce imbina stiulurile gotic si baroc, avand acoperisul aurit, asa cum ii spune fara prea multa si numele.

Pe scurt: Goldenes Dachl a fost construit de Arhiducele Friedrich IV in secolul al 15-lea ca resedinta a suveranilor tirolezi. Cele trei balcoane care poarta umele de „acoperis” sunt acoperite cu gresie placata cu aur. Finalizat la inceputul secolului al XVI-lea, Acoperisul de Aur a fost construit in onoarea celei de a doua casatorii a lui Maximilian cu o descendenta a puternicii familii Sforza din Milano.

Biserica Imperiala, construita in memoria imparatulului Maximilian, catedrala Sf Iacob, Domul Sf Iacob, toate situate aproape unele de altele, sunt alte puncte de interes din acest areal al capitalei Tirolului.

Basilica Wilten este nu doar un loc de pelerinaj ci si un splendid monument, unul din cele mai frumoase lacasuri de cult din Tirol. Exteriorul basilicii, colorat in alb si galben, nu-ti ofera prea multe indicii asupra bogatiei care se afla inauntul zidurilor sale. Accesul in Wilten nu este permis atunci cand sunt slujbe. Mai merita vizitat in Innsbruck si

Palatul Imperial, sediul suveranilor tirolezi , a fost ridicat de Arhiducele Siegmund in jurul anului 1460, in stil gotic. A fost reconstruit in stil baroc , asezonat cu detalii rococo), dupa aproximativ 300 de ani, la ordinele imparatesei Maria Tereza. Palatul, flancat de o serie de turnuri rotunjite, este un bun exemplu de arhitectura laica baroca. Se pot vizita cele 25 de apartamente imperiale, din secolele XVIII si XIX, precum si imensa sala de banchete Riesensaal, pictata in alb si aur , plina cu portretele Habsburgilor.

La o oarecare inaltime deasupra orasului se afla Ambras Palace, care a fost construit de Arhiducele Ferdinand al II-lea al Austriei (1529-1595), Contele de Tirol, in secolul al XVI-lea, pe ruinele unei cetati mai vechi. Castelul a mai fost planificat si construit de Arhiduce ca un muzeu pentru colectiile sale diverse, inclusiv arme si armuri, arta, si carti, toate putand fi admirate si astazi.Wunderkammer (Galeria de minuni), contine obiecte exotice pentru aceasta zona a lumii precum cum ar fi coral, fildes, corn de rinocer si alte artefacte aduse in Europa de catre exploratori devreme. La etaj este expusa o colectie de lucrari apartinand unor artisti celebri precum Lukas Cranach, Tizian, Van Dyck şi Diego Velásquez.

Muzee pentru toti

*In orasul Innsbruck se afla o serie de muzee, numai bune de vizitat daca sunteti un pasionat al genului precum Muzeul  de Armament, cel de Istorie a Artelor, Muzeul Ferdinandeum, care contine cea mai mare colectie de arta gotica din Austria. Se remarca Alpenzoo, gradina zoologica ce adaposteste o colectie de pasari si mamifere din zona Muntilor Alpi.
*Daca aveti mai putin timp si nu aveti chef de muzee, nu ratati o plimbare pe Maria Theresien Strasse, o straduta care acum 700 de ani nu era in interiorul orasului ci o zona agricola, cu ferme de animale.
*Astazi, pe pe Maria Theresien Strasse intr-un cadru deosebit cu a sa arhitectura baroca, va puteti bucura de cumparaturi, de o cafea la nenumaratele terase sau pur si simplu de aerul curat, civilizat, la inaltime la propriu si la figurat al acestui oras minunat.

Un pic de istorie

Prima atestare documentara a Innsbruck dateaza inainte de anul 1187. Innsbruck a devenit capitala provinciei Tyrol in 1429, pentru ca imparatul Maximilian I sa-si mute curtea la Innsbruck in 1490. In timpul razboiului lui Napoleon, Tyrol a fost cedat Bavariei care era aliata Frantei.
Un taran pe nume Andreas Hofer a condus armata tirolului obtinand victoria la Berg Isel impotriva Bavariei si aliatei sale Franta facand din Innsbruck centrul sau militar si administrativ. Eroul Andreas Hofer a fost executat in Mantua iar ramasitele sale trupesti au fost aduse la Innsbruck in 1823 si depuse in biserica franciscana. In 1938 Austria a fost anexata Germaniei de catre Hitler. Din 1943 pana in aprilie 1945, Innsbruck a fost bombardat, suferind mari pierderi. Multe din cladiri au fost refacute, Innsbruck avand si o parte noua, cu coonstructii moderne, cu o arhitectura futurista.
Clima acestui oras situat la 150 km de Viena, capitala Austriei, este de tip alpin, orasul fiind ferit insa de vanturi puternice. In sezonul rece, temperaturile pot ajunge si la minus 40 grade Celsius, iar pe timpul verii depasesc  25 grade Celsius.

Sfaturile consilierturism.ro

Daca aveti un buget limitat, puteti sa va cazati mult mai ieftin decat in Innsbruck intr-una din localitatile invecinate. Cazarea in Innsbruck este destul de piperata, o alternativa demna de luat in seama ar fi pensiunile din satele invecinate mai ales ca tarifele sunt la jumatate.
Exista si varianta hostelurilor sau cea a pensiunilor, detalii aici.
Cardul turistic Innsbruck este destul de scump, pornind de la 31 de euro, insa are avantajul ca asigura o intrare gratuita la toate muzeele din Innsbruck, o urcare si o coborare cu orice telecabina, funicular sau lift din regiunea Innsbruck, calatorii gratuite pe mijloacele de transport in comun in oras si pana la satele Igls si Mutters / Kreith, Wi-Fi wireless, reduceri la diferite obiective turistice sau la inchiriat biciclete, etc.
De stiut! Majoritatea restaurantelor se inchid in weekend la ora 21.00 fix, astfel incat riscati sa ramaneti nemancati dupa aceasta ora sau sa fiti obligati sa va consolati cine cine stie ce chestii sofisticate prin baruri, cu portii scumpe si minuscule!

Multumesc ca imi cititi materialele! 

 

 

innsbruck.jpg
acoperisul de aur.jpg
Innsbrucker Nordkettenbahnen.jpg
basilica wilten.jpg
innsbruck austria.jpg
error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This