Am ajuns in Munchen in plina vara, intr-o zi de miercuri si am ramas uimita de aglomeratia de aici.
Este posibil ca in capitala Bavariei, cel mai bogat land din Germania – tara cu cei mai harnici cetateni din Europa – sa se afle atat de multi oameni pe strazi, fara sa fie nicio sarbatoare nationala sau religioasa?
Daca in luna august e asa vanzoleala in centru mai ales, cum este in Munchen cu ocazia Oktoberfest?
Oktoberfest: 6,5 milioane vizitatori
Raspunsul sta in statistici: la festivalul la care participa aproximativ 6,5 milioane de oameni se beau 7,1 milioane de litri de bere – doar bavareza, plus aproximativ 90.000 de litri de vin. In cele 17 zile ale Oktoberfest se mananca sute de mii de pui, carnaciori si alte bunatati. Daca va plac astfel de manifestari, rezervati-va din timp bilete de avion si cazare. Daca nu va atrag astfel de „obiective” gastronomice si bahice, ocoliti zona cat tine Oktoberfest insa nu uitati: capitala Bavariei are foarte multe de aratat turistilor, desi la prima vedere Munchen pare un oras mai degraba industrial.
Si chiar este „inima” industriei auto germane, a celei farmaceutice, aerospatiale, media, etc, etc, iar salariile sunt peste media din Germania, iar asta se vede.
*In anul 2012, Oktoberfest este programat pentru perioada 22 septembrie-7 octombrie. Programul Oktoberfest aici. In 2015, Oktoberfest este programat in perioada 19 septembrie-4 octombrie.

Puncte forte si puncte slabe

Puncte forte: desi la prima vedere pare un oras mai degraba rece, industrial, Munchen are cu se se mandri si la capitolul turism. Are castele si palate grandioase, parcuri imense, biserici si muzee interesante. Transportul in comun este foarte bine pus la punct, oamenii sunt civilizati, dar mai reci. Lista a ceea ce e de facut aici este lunga, asa ca daca nu ai decat cateva zile la dispoziti,e trebuie neaparat sa-ti faci o lista cu obiectivele cele mai importante.
Cu ale sale cladiri vechi- mai ales cu palate si castele, chiar daca multe sunt reconstruite dupa bombardamentele din cel de-al doilea razboi mondial, cu a sa istorie, chiar daca e controversata (este leaganul national-socialismul iar aici Hitler a tinut primul sau discurs), Munchen este un oras care merita vazut !
Punctele sale slabe: preturile destul de mari, ca doar e unul dintre cele mai bogate orase germane, atat la cazare cat si la masa, la care se adauga si avalansa de turisti. Curatenia in centrul Munchen cam lasa de dorit, iar la unele dintre punctele de atractie calitatea serviciilor nu se ridica la „standardele germane”.

Lista foarte scurta a obiectivelor in Munchen

Ca un rezumat al rezumatului : Trebuie sa gusti berea din capitala Bavariei, sa vizitezi macar palatul Nympenburg si gradinile sale si sa testezi si shopping-ul. Insa primul lucru care merita facut in Munchen este o plimbare „la pas” – ca oricum altfel nu ai cum, in centrul vechi, Altstadt, unde toate drumurile duc la Marienplatz.

Marienplatz: miile de turisti astepta ora exacta data de cele 43 de clopote ale Glockenspiel

Centrul vechi ti-ar putea „fura” o zi intreaga din vacanta

In partea veche a Munchen, Altstadt, sunt o gramada de lucruri de facut, cel mai simplu (si mai ales gratis), fiind sa parcurgi in voie cele cateva zeci de stradute pietonale din zona. Aici, alaturi de unele dintre cele mai faimoase cladiri din Germania, sunt o gramada de magazine de suveniruri, alaturi de terase si cafenele, care te „ajuta” sa nu-ti dai seama cand trece o zi de vacanta.

Se plateste „nemteste”: tu totul – nimic din partea casei

Sa nu uit: intre reprizele de lectii de istorie, arhitectura si arta te poti relaxa la una din nenumaratele berarii sau terase aflate la tot pasul, pentru ca nu-i asa: ce ar fi Munchen-ul fara „eine grosse bier”?

Augustiner Brau Muncher, o berarie datand din 1328

Daca vrei o bere, sunt destule locuri care exista de pe vremea elaborarii legii puritatii berii-prima de acest gen din lume -dupa cum se lauda bavarezii, precum Hofbrauhaus sau Augustiner Brau Munchen. Aglomeratia e pe masura renumelui acestor berarii, astfel ca, mai ales la cina sau in weekend, este posibil sa fiti nevoiti sa asteptati, pana va cam trece foamea, eliberarea unei mese. Iar unii dintre chelneri sunt si ei destul de nervosi,  facand instructie cu acei clienti mai nerabdatori sau macar o selectie a celor cu potential. Nu de alta, dar unii sunt angajati ai landului bavarez… Mai trebuie mentionat ca in „patria berii germane”, nicio bere nu costa mai putin de 2,5 euro/paharul de 330 ml, iar daca vrei sa o „asezonezi” cu o gustare traditionala nu ai cum sa scapi cu un buget mai mic de 10 euro/persoana. Daca te atingi cumva de vreun covrig plasat strategic pe mesele lungi de lemn, trebuie sa mai platesti un euro pentru fiecare. Nimic din partea casei, asa ca sa nu fiti mirati daca la toaleta berariilor cineva asteapta sa achiti taxa de intrare… Acesta este probabil unul dintre motivele pentru care turistii germani prefera vacantele all inclusive, cu bauturile alcoolice incluse, in destinatii precum Bulgaria, Turcia, Spania sau mai stiu eu undeon destinatii mai exotice.

Mascota Altstadt

Schweinshaxe, ciolan de porc copt-mancare traditionala bavareza

Marienplatz , inima Munchen-ului

Sa revin la Marienplatz. Este pur si simplu inima si sufletul Munchen-ului, o piata care de altfel mi s-a parut destul de restransa ca si suprafata, sau poate ca doar parea mica din cauza aglomeratiei …. Este un loc minunat insa, marginit de cladiri vechi, impozante, cu arhitectura deosebita, care pulseaza de viata. Marienplatz este dominata de Mariensäule (Coloana Mariei)- monument construit in 1638 pentru a sarbatori victoria asupra fortelor suedeze in timpul Razboiului de Treizeci de Ani-cu a sa Statuie de aur a Fecioarei Maria, protectoarea Bavariei.

In Marienplatz se aduna o sumedenie de turisti atrasi aici de cele 43 de clopote ale Glockenspiel care bat zilnic, nemteste, de la orele 11:00, 12:00  (si la ora 17:00 din martie pana în octombrie-probabil sunt mai putini turisti atunci :)), din turnul primariei ( Rathaus). In acest timp, mult-fotografiatele figurine imbracate in costume populare bavareze dau viata unor scenete din istoria medievala a Munchen-ului. In alt colt al Marienplatz  se afla Altes Rathaus, cu al sau turn de 85 m inaltime, unde se poate urca cu ajutorul unui lift rapid.

Se sta la coada pentru a urca aici, accesul fiind contra-cost. Merita oricum, de sus ai orasul la picipare, iar Alpii te supravegheaza din zare. Spuneam ca poti sa-ti petreci linistit o zi in centrul vechi al Munchen fiind posibil sa nu vezi tot ce ar merita. Nu poti sa treci cu vederea insa rigoarea nemteasca, dovada fiind nu doar faptul ca au reconstruit mare parte din orasul puternic afectat de bombardamentele aliatilor in cel de-al doilea razboi mondial, pastrand arhitectura initiala si de grija pentru orice detalii.

Mariensäule

Revenind la obiectivele din Altstadt, nu ar trebui ratata nici Frauenkirche-cea mai mare catedradala din capitala Bavariei, care domina orasul de la inaltime. Frauenkirche (Biserica Fecioarei Maria sau Domul din Munchen) este o constructie gotica din caramida, cu doua turnuri gemene uriase, de aproape 100 de metri inaltime. Corpul principal al Domului Frauenkirche a fost finalizat in 20 de ani (1468-1488)  un timp record pentru acele vremuri. Sa ne amintim de coridorul IV , tronsonul din Romania?! Mai bine nu! Per total, lucrarile la Frauenkirche au fost finalizate dupa 200 de ani de la data inceperii lor. Sper ca la noi sa nu dureze atat cu sistemul de autostrazi.
Peterskirche (Biserica Sf. Petru) este cea mai veche din Altstadt  (numita de catre localnici Alter Peter, vechiul Peter). Originile sale dateaza din secolul al XII-lea, Peterskirche fiind restaurata, in timp, in diverse stiluri arhitecturale, inclusiv gotic, baroc si rococo. Interiorul sau este foarte bogat, cu arhitectura baroca, cu stalpi din marmura alba. In zilele senine se pot vedea Alpii din turnul inalt, insa iarasi nu e gratis, un bilet de intrare pt turn fiind 1,5 euro/persoana.
* Karlsplatz Stachus, care ascunde, dupa ale sale porti in stil medieval, drumul pietonal catre orasul vechi, unde se afla obiectivele amintite. Karlsplatz Stachus este echivalentul Pietei Universitatii din Bucuresti, mai exact locul de intalnire preferat de toti :). Zona gazduieste una dintre cele mai populare fantani arteziene din Munchen, care iarna sunt transformate in patinoar.


*Pont: De dupa portile Karlsplatz Stachus va asteapta si nenumarate magazine multibrand, Munchen fiind deopotriva si o destinatie de shopping. Magazine pentru toate buzunarele sunt insiruite pe artera pietonala situata intre Karlsplatz Stachus si cele ale Altes Rathaus, insa nici stradutele adiacente nu duc lipsa de incinte ispititoare pentru impatimitii genului.
Despre Schlos-uri (palatele), mandria munchenezilor, Residenz si Nymphenburg, precum si despre alte obiective care trebuiesc vazute neaparat in capitala Bavariei, in partea a doua a reportajului.

Sfatul specialistului

Madalina Grosu, product manager Happy Tour, ii sfatuieste pe toti iubitorii de calatorii care doresc sa participe la Oktoberfest sa isi rezerve hotelul din timp pentru a gasi cele mai bune locuri de cazare, dat fiind ca tarifele sunt foarte mari in centrul Munchenului pe intreaga perioada a “Sarbatorii Berii”. Pentru restul perioadelor, se pot rezerva pachete de citybreak de la Happy Tour sau Paravion.

Citeste si Munchen, mai mult decat Oktoberfest. 7 motive pentru care merita sa vizitezi capitala Bavariei (II)

               Pe urmele relegelui Nebun (II) : Herrenchiemsee, un palat „numit” dupa dorinta Versailles

               Pe urmele „Regelui Nebun” (I): o zi la Neuschwanstein, castelul Frumoasei din Padurea Adormita

               Nu cautati castele in Spania: cele mai celebre sunt in patria autoturismelor Mercedes, Porsche sau BMW

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This