Există multe locuri frumoase și unice în România și vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici fac parte fără niciun dubiu din această categorie. Înconjurate de peisaje deosebit de pitorești, cu dealuri line și sate rare ascunse printre ele, vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici reprezintă o destinație unică din România, aflată la nici 145 de kilometri de București.
Păclele Mici 
Pâclele Mari
 Este acea parte din România pitorească, unică și plină de mister, care pur și simplu trebuie văzută, chiar dacă este prea puțin promovată și îngrijită!
 Pâclele Mici 
 Pâclele Mari
Mici oale sub presiune 
Bolborosind liniștiți pe limba lor și schimbând, ușor dar sigur, peisajul înconjurător, liliputani și imprevizibili, vulcanii inofensivi din Subcarpații Buzăului te așteapă ca și când…ar fi de pe Marte sau, mai aproape, de pe Lună. Au un temperament…vulcanic, se înfurie des, sunt ca mici oale sub presiune, care fierb însă …la rece, iar dovada stă în conurile care se tot măresc și în lava care se usucă la soare, de parcă ar fi pielea unui elefant leneș sau solzii pietrificați ai unui dinosaur masiv.
Ca un șarpe uriaș se întinde lava mocirloasă care țâșnește, rece, din măruntaiele pământului, iar vântul o usucă, soarele îi dă sclipiri argintii și o “călește” cu razele sale, dându-i aspect de lut ars. 

 
Chiar dacă pe moment nu-ți dai seama, conul vulcanilor tot crește, asta dacă nu dacă nu are cumva ghinionul să vină în contact cu vreo “opincă” de turist fără cei șapte ani de acasă. Fiecare vulcan are stilul lui de a comunica cu mediul înconjurător, unii doar mormăie când și când, alții pufăie constant, câțiva bolborosesc, în timp ce alții parcă dorm. Dar toți șuieră ceva gaze, și cine suntem noi să le spunem că nu-i frumos?
 Pâclele Mici 
 Dacă ai norocul să fii singur aici, te vei bucura de o liniște adâncă, “spartă” doar de șuieratul fin al vântului. Nu te lăsa păcălit, nu se știe când se trezește vreunul din acești micuți vulcani și te “pictează” cu un jet de lavă, căci ai îndrăznit să te apropii prea mult! Nu știu ce frecvență au aceste “răbufniri”, mie nu mi s-au arătat…
 Pâclele Mari 
 Pâclele Mari
Peisaje de o frumusețe sălbatică
Atât la Pâclele Mici cât și la Pâclele Mari, peisajele sunt de început de lume, ești înconjurat de pustietate, puține sunt satele răsfirate în această zonă a Buzăului. Dealurile verzi și cu forme dulci stau liniștite la soare, înconjurând și protejând cumva arealul Vulcanilor Noroioși, de un galben deșertic cu nuanțe de gri. Dar cine știe ce zace sub acest relief leneș, ce frământări se produc sub pământ, ce fisuri sunt…
Căci noi vedem doar ceea ce vrea natura să ne arate, în cazul de față partea sa cea mai frumoasă. Și mirosim doar o părticică din gazele naturale, resursă naturală care este de altfel exploatată în zonă.
Cum ajungi la Pâclele Mari și Mici 
De la Buzău la vulcanii de la Pâclele Mici sunt aproximativ 34 de kilometri. De la Buzău, o iei către Berca pe DJ 10, via Verești, Cândești și Sătuc (circa 17 km). La Sătuc faci dreaptă către Berca, și, după ce treci Buzăul, este un sens giratoriu unde este indicată direcția către Vulcanii noroioși și Chiliile. Lasă  în stânga drumul spre Mănăstirea Rătești și parcurgi 10 Km până la următoarea intersecție, unde drumul virează la dreapta. De aici mai sunt de mers 5,5 km până la Vulcanii Noroioși. Ultimul indicator către cele două rezervații se află la 2 km de acestea. Aici, dacă apuci către stânga peste pod ajungi la Pâclele Mari, iar dacă mergi înainte la Pâclele Mici.
 Pâclele Mici
Pe „Aleea Vulcanilor”, către Pâclele Mici. În zare se văd Pâclele Mari 
 Pâclele Mari
 
Așadar, sunt doi Vulcani noroioși de vizitat, cei de la Pâclele Mici și de la Pâclele Mari, fiecare constituind o Rezervație Naturală. Cele două atracții comunică parcă între ele, se pot admira una pe alta de la depărtare, căci nu le despart decât câteva mii de metri atât pe drum cât și în linie dreaptă, “tăind-o” peste dealuri și văi…
Un sfat: Cel mai bine este să vizitezi mai întâi Pâclele Mari, pentru că sunt mai puțin spectaculoase, sunt mai puțini vulcani și mai micuți decât cei de la Pâclele Mari, mai liniștiți, în pofida numelui derutant. Păstrezi astfel ce este mai bun pentru sfârșit…Lângă intrarea în Pâclele Mari e o parcare și o pensiune cu un nume foarte explicit, Vulcanii Noroioși, unde se pot gusta câteva feluri de bucate, dar, dacă nu ai loc la mese, este bine să știi că mai există un complex mai mărișor în vecinătatea Pâclelor Mici. Se plătește bilet de intrare în ambele Pâcle ( la fiecare câte 4 lei/adult, 1 leu/copil), la cele Mari poți parca chiar lângă intrare.

Pâclele Mici ( foto sus și jos)
La Pâclele Mici poți să-ți lași mașina în parcarea la Complexul Muddyland și să o apuci apoi lejer pe “Aleea vulcanilor”, într-o mică drumeție de câteva sute de metri în care treci peste deal și dai de oficiul unde plătești iar tichetul de intrare și apoi pătrunzi în rezervația naturală. Sau poți să mergi cu mașina lăsând în dreapta pensiunea și anunțul a la Hollywood “Vulcanii noroioși”de pe coama unui deal și mai străbați la volan încă un kilometru. Apoi va trebui să urci pe jos un deal, deși cred că nici pentru autoturisme nu e greu de accesat drumul în pantă pănă la intrarea la Pâclele Mici.
 Pâclele Mari
Pâclele Mari
 
Despre minunea naturii  numită Vulcanii noroioși
Sunt trei zone cu vulcani noroioși în Subcarpații Buzăului, în zona Berca -Albănești. Este vorba de:
-Pâclele Mari (322 m altitudine, în comuna Scorțoasa) au suprafaţa cea mai mare, de 22 ha. Sunt mai puțin spectaculoase, vulcanii sunt mai liniștiți și mai puțini.
-Pâclele Mici (341 m altitudine, în comuna Berca) au o suprafață de 16,5 ha. Se ajunge urcând un deal, pe două variante de drum.
-Pâclele de la Beciu (280 m altitudine, comuna Scorțoasa) sunt cele mai mici, de 0,2 ha.
-Din cauza sării, puține plante cresc în apropierea vulcanilor, dar sunt unele care s-au adaptat. Se numesc plante halofile (care cresc în mediu sărat), iar Nitraria Schoberi şi Obione Verrucifera dau viață pământului sterp din zona Pâclelor și mai țin și umbră șopârlelor.
-Vulcanii noroioși din zona Buzăului iau naștere datorită erupțiilor de gaze naturale din zonele cutanate situate la aproximativ 3.000 de metri sub pământ, gaze care aduc la suprafață noroi. Pe lângă acestea, vulcanii noroioși mai pot lua naștere și în urma unor cutremure sau a unor emanații post-vuulcanice.
-Vulcanii din Subcarpații Buzăului au fost observați pentru prima oară de un francez, în 1867, care a ajuns la Pâclele Mari şi Pâclele Mici efectuând cercetări în domeniul petrolier.
-În 1924, zona a fost declarată rezervaţie naturală.
 Pâclele Mici
 Pâclele Mici
Că vulcanii noroioși sunt strâns legați de rezervele de gaze o demonstrează prezența acestora și în Podișul Transilvaniei, unde sunt zeci de locații de dimensiuni mai mici. Mai sunt astfel de vulcani noroioși în multe zone din Europa, în Italia de exemplu fiind destul de des întâlniți în nordul Alpilor Apenini. Cei mai mulți  ar fi în Azerbaijan şi în zona Mării Caspice. Însă cel mai mare Vulcan noroios din lume este Lusi, din estul insulei indoneziene Java. A erupt în 2005, când a ucis 13 oameni și a afectat 13.000 de familii. În momentul de putere maximă a erupției, Lusi a azvârlit zilnic în circa 180.000 m³ de noroi, iar cercetătorii de la Universitatea din Durham au apreciat că are materie primă să mai erupă până în 2037. Pe Terra mai sunt alte 40 de zone terestre cu vulcani noroioși , al 20 de zone fiind în mări şi oceane. Vulcani noroioși sunt și în spațiu, unii fiind marțieni. Robotul spaţial 2001 Mars Odyssey a trimis în 2009 fotografii cu formaţiuni foarte asemănătoare vulcanilor noroioşi pământeni.
Așadar, nu e nevoie să mergi pe Marte pentru a observa un vulcan noroios, aici găsești mai mulți! Sunt îndeajuns de aproape pentru a ajunge la ei într-o zi și să te și întorci acasă. Eu zic că merită vizitați Vulcanii noștri noroioși, numai zi cu soare să fie! 
Sper că ți-a plăcut acest material (sau că măcar ți-a fost de folos) și te aștept pe Facebook ! Alături de noi! Anunță când citești ceva frumos și interesant, dă-ne Like și Share!
Drum bun!     Visează, iubește, călătorește! 
Galerie cu fotografii de la Vulcanii Noroioși, mai jos.
Pâclele Mici ( foto sus și foto jos)

 Pâclele Mici ( foto sus și foto jos)

 Pâclele Mari-toate forografiile de mai jos  

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This