“Ghidul Turistului Responsabil”, promovat în România începând cu Ziua Mondială a Turismului. De Ziua Mondială a Turismului, sărbătorită azi, 27 septembrie, poate că ar fi bine să ne (re)amintim că a călători este despre locuri, oameni, istorie și obiceiuri.

România a aderat la campania Organizației Mondiale a Turismului (OMT) #TravelEnjoyRespect și încurajează responsabilizarea turistului prin ocrotirea și respectarea naturii, a culturii locurilor pe care le vizitează și a valorilor comunităților locale.

“Ghidul Turistului Responsabil”

1.Informează-te înainte!

Află informații despre destinația pe care urmează să o vizitezi: limba, religia, cultura, regulile și specificul local.

2. Folosește coșul de gunoi !

Aruncă gunoiul doar în locurile special amenajate. Nu uita să protejezi natura

3. Sprijină comunitățile locale și păstrarea tradițiilor

Alege să consumi produse locale. Achiziționează obiecte realizate de meșteșugari autohtoni

4. Degustă mâncarea în porții mici

Fii întotdeauna selectiv și cumpătat la masă. E destul de greu, mai ales când ești gurmand, dar e important să nu risipim mâncarea

5. Contribuie la păstrarea unui aer mai curat!

Folosește în vacanțele și călătoriile tale transportul public, închiriază o bicicletă sau mergi pe jos pentru a explora locurile pe care le vizitezi

6. Poartă hainele potrivite!

Înbracă-te adecvat siturilor culturale pe care le vizitezi. Este o dovadă de respect și te adapezi 100 la sută locului

7. Explorează locul în care te afli

Ascultă, privește, experimentează și împărtășește! Fii tolerant, cu mintea deschisă, respectă locul în care te afli

8. Nu încuraja cerșetoria!

Nu oferi bani cerșetorilor, copii sau adulți. Sprijină, în schimb, comunitatea locală, implicându-te în proiectele pe care le desfășoară

9. Evită risipa!

Redu consumul inutil de apă și de energie electrică. Stinge luminile și aerul condiționat când părăsești camera de hotel și folosește prosopul timp de mai multe zile

10. Contribuie la respectarea habitatelor naturale

Protejează speciile de animale, păsări, pești.

Prin aceste reguli de bună practică în turism, România a aderat la campania #TravelEnjoyRespect a OMT. Aceste reguli ni se adresează nouă, celor care călătorim și care putem schimba, măcar puțin, lumea. Începând cu noi, totul se poate schimba în bine, iar vacanțele și călătoriile noastre vor fi mai aproape de ceea ce ne dorim.

Cititorii ConsilierTurism.ro vor recunoaște, sper, multe din aceste “recomandări” ale OMT pe care noi ne-am străduit să le popularizăm cu ceva timp înainte. Suntem liberi să alegem ce, cum și când facem. ConsilierTurism.ro susține turismul responsabil, ocrotirea naturii, a istoriei, culturii și valorilor locale. Este rațiunea noastă de a fi.

Campania #TravelEnjoyRespect a OMT îndeamnă călătorul să posteze o fotografie relevantă pentru turismul responsabil, utilizând hashtag-ul #TravelEnjoyRespect . România a fost desemnată recent membru al Consiliului Executiv al OMT și vicepreședinte al Adunării Generale. Tema din 2017 este ”Turismul sustenabil-un instrument pentru dezvoltare”.

 

 

 

Pin It on Pinterest

Share This

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Află mai multe despre modulele cookie

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close