Sondaj eJobs România: Patru din 10 români se tem de impactul unei crize economice. Tot mai puțini plănuiesc să-și deschidă propria afacere

Pentru aproape o treime dintre români (32,4%), anul 2022 a fost unul de creștere, plin de surprize plăcute și mai ușor decât anul 2021, potrivit unul sondaj eJobs.ro. „Atunci când descriu 2022 drept un an bun, jumătate dintre respondenți se referă, în primul rând, la faptul că le-a fost mărit salariul. 18% și-au găsit jobul mult visat, 12,6% au fost promovați pe o poziție mai bună în compania pentru care lucrează, iar 3% și-au deschis propriul business. De altfel, de la an la an, vedem tot mai puține persoane care vor să treacă de la statutul de angajat la cel de antreprenor”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Cei mai mulți însă declară că au avut un an destul de dificil, așa cum era de așteptat. Astfel, 44% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că 2022 a fost un an plin de incertitudini și provocări.

De remarcat faptul că 2 din 10 angajați recunosc că acesta a fost un an greu. „Pe de altă parte, când vine vorba despre motivele care au făcut din 2022 un an prost, răspunsurile sunt canalizate în doar două direcții mari – faptul că nu și-au putut găsi jobul dorit și faptul că nu au avut parte de creșteri salariale ”, detaliază Roxana Drăghici.

Aproape 70 % nu și-au schimbat jobul

Anul 2022 a fost în același timp,  relativ stabil din punctul de vedere al schimbărilor de joburi, în condițiile în care rezultatele sondajului arată că 68,5% dintre respondenți nu au făcut nicio mișcare în acest sens. Cu toate acestea, întrebați ce își doresc cel mai mult de la 2023, răspunsul care apare cel mai des este legat de schimbarea jobului (23,4%).

Lista de dorințe a românilor care muncesc sau vor să se angajeze continuă cu: creșterea salariului, să lucreze pe termen lung de acasă, să fie promovați, să își găsească un job pentru că momentan sunt șomeri sau să își deschidă propriul business. Mai puțin de 10% spun că nu au niciun motiv să aibă așteptări optimiste de la 2023.

Provocări anticipate

Tot referitor la perspectivele pentru următorul an, 43,9% dintre respondenți spun că se tem de impactul unei posibile crize economice. Alți 15,5% se gândesc că le-ar putea scădea veniturile, iar 14,4% iau în calcul că le va fi mai greu decât în 2022 să își găsească un job. Tocmai din acest motiv, în acest moment, dacă nu mai sunt mulțumiți de job, 82% dintre respondenți sunt mai degrabă dispuși să aibă răbdare cu locul actual de muncă până vor avea siguranța că au găsit o variantă de rezervă. Sunt, însă, și 23,4% care nu au nicio temere legat de noul an.

30,2 % ar alege o multinațională

„Foarte interesante au fost și opțiunile respondenților cu privire la tipul de angajator către care s-ar orienta sau se vor orienta în 2023, pentru că acestea spun multe despre ce își doresc, dar și despre direcția în care va migra piața. În acest sens, vedem că 30,2% ar alege o multinațională, aducând, ca prim argument, stabilitatea și capacitatea de a rezista unor șocuri economice, iar 21,1% ar alege un angajator care să le permită să lucreze exclusiv remote. Companiile românești atrag doar 14% dintre respondenți, iar cele de mici dimensiuni 14,2%. Start-up-urile par să aibă, la acest final de an, cel mai redus capital de încredere din partea candidaților, în condițiile în care doar 7,2% ar alege să lucreze într-o astfel de companie”, detaliză Roxana Drăghici.

Sondajul a fost realizat în perioada octombrie – noiembrie 2022, pe un eșantion de 1.400 de respondenți.

Sper că visul tău de a ajunge în destinațiile preferate va deveni realitate cât mai curând. Hai cu noi pe Facebook și pe Instagram. Mulțumim pentru Like și Share, arată-ne că apreciezi ceea ce facem din pasiune!

Visează, iubește, călătorește ®! Drum bun!

#consilierturism #România #travelblogger #viseazaiubestecalatoreste #inspirație #bestjobs #2023 

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This