Un proiect conceput și lansat de Google Arts & Culture, “We wear culture”, propune o călătorie virtuală în timp, spațiu și în lumea modei, iar vizitatorii vor putea admira, alături de micuța rochie neagră a lui Coco Chanel și portul tradițional românesc.

Aceasta este cea mai mare expoziție virtuală dedicată modei și stilului, care reunește 3.000 de ani de cultură vestimentară. La proiectul „Purtăm cultură” („We wear culture”) au colaborat 180 de instituții de cultură din lume, respectiv din New York, Paris, Londra, Tokyo, printre care și Muzeul Național al Țăranului Român din București.

Vizitatorii pot explora, cu ajutoroul tehnologiei, evoluția stilului în ultimele trei milenii, pornind de la mătasea care dă numele celebrei rute comerciale Drumul Mătăsii, la moda de la Versailles și până la punk-ul britanic și la povestea blugilor.

Pentru crearea expozițiilor din proiectul „Purtăm cultură” prezentat de Google Arts & Culture și-au adus aportul experți în modă, curatori, designeri, universități, muzee și ONG-uri din întreaga lume, Scopul proiectului este de a arăta că moda este parte din cultura universală, o formă de artă cu impact asupra întregii societăți.

Piese de vestimentație care au influențat generații întregi, precum tocurile stiletto ale lui Marilyn Monroe, rochia neagră a lui Coco Chanel sau corsetul sunt readuse în prim plan prin realitatea virtuală. Expozițiile se axează pe tendințele care au schimbat moda de-a lungul timpului, momente de cotitură și personajele care au și-au pus amprenta decisiv asupra curentelor precum Alexander McQueen, Marilyn Monroe, Cristóbal Balenciaga, Coco Chanel, Audrey Hepburn, Christian Dior,  Helmut Newton, Irving Penn, Yves Saint Laurent, Manolo Blahnik, Gianni Versace , Oscar de la Renta, Vivienne Westwood, Miyake Issey și mulți alții.

Colecția „Haina țărănească” prezentată de MNȚR în cadrul proiectului „We wear culture” este dedicată portului tradițional din zona României. Expoziția virtuală cuprinde 27 de artefacte vestimentare, care se adaugă colecțiilor Muzeului Taranului Roman deja existente pe platforma Google Arts & Culture. Piesele prezentate în expoziția MNȚR sunt însoțite de o coloană sonoră Țasortată”, precum doine, hore, învârtite, brâuri.

Pentru expunerea colecțiilor a fost utilizată cea mai recentă tehnologie Google, inclusiv realitate virtuală, video-uri la 360° și imagini de rezoluție foarte înaltă, care permit zoom pe detalii imperceptibile ochiului liber.

Expoziția „We wear culture” este accesibilă la g.co/wewearculture și prin aplicația Google Arts & Culture, disponibilă pentru iOS și Android.

„We wear culture” în cifre:

  • Peste 180 de parteneri (culturali și designeri) din 42 de țări;
  • Peste 400 de expoziții virtuale, adunând 30000 de imagini, video-uri și alte documente;
  • 4 expoziții în realitatea virtuală dedicate unor piese legendare;
  • Peste 700 de imagini gigapixel;
  • Acces pentru vizite virtuale Street View în peste 40 de locuri .

Despre Google Arts & Culture

Google Arts & Culture este o platformă digitală care oferă acces la patrimoniul istoric și cultural din întreaga lume, prin intermediul internetului. Oricine poate astfel explora picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise și multe alte obiecte din muzee și colecții din toată lumea. Google Arts & Culture reunește peste 1000 de muzee din toata lumea. Aplicația Google Arts & Culture este accesibilă gratuit din browserul de internet, pe iOS și Android.

 

 

Pin It on Pinterest

Share This

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Află mai multe despre modulele cookie

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close