Idei de vacanțe și călătorii interesante, promoții și reduceri consistente vor fi oferite la Târgul de Turism al României de la Romexpo, ediția de toamnă. Târgul de Turism al României, cel mai mare eveniment dedicat turismului din țară, propune și la ediția din toamnă cele mai inspirate idei de vacanțe și călătorii, promoții și reduceri pentru destinații interesante și fascinante, din țară și din străinătate.

Târgul de Turism al României, ajuns la ediția cu numărul 40, va avea loc între 15 și 18 noiembrie 2018, la Romexpo.

 

La ediția de toamnă a Târgului de Turism de la Romexpo se promovează cele mai avantajoase vacanțe de Crăciun și Anul Nou, sejururi la schi, city-break-uri sau early booking pentru sejururi și excursii în sezonul primăvară-vară 2019. Indiferent dacă ești interesat de oferte ale turismului cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinațiile exotice, croazierele sau turismul de aventură vei găsi ceva pe placul tău.

Pentru specialiștii care activează în turism, Târgul de Turism al României este locul ideal pentru stabilirea şi desfăşurarea întâlnirilor de afaceri, pentru consolidarea relaţiilor existente și parafarea de noi contracte.

Despre Târgul de Turism.Târgul de Turism al României este organizat de Romexpo, bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi în parteneriat cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România  (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural  (ANTREC).

Ediția de toamnă a TTR se desfășoară în Pavilionul B2, pe o suprafata de 15.300 de metri pătrați.

Program de vizitare:

15-17 noiembrie 2018 (joi-sâmbătă): 10.00-18.00

18 noiembrie 2018 (duminică): 10.00-16.00.  Mai multe informații pe târguldeturism.ro

 

 

 

 

Pin It on Pinterest

Share This