Rezervările pentru vară în Mamaia se apropie de nivelul de dinainte de pandemie
După ce anul trecut a pierdut statutul de destinație favorită pe litoralul autohton, Mamaia revine în preferințele turiștilor români pentru sezonul estival 2023. Nivelul rezervărilor făcute până la finalul lunii aprilie se apropie de cel înregistrat în același interval al anului 2019, anunță Organizația Patronală Mamaia Constanța (OPMCTA) pe baza datelor colectate atât de la turoperatorul Litoralulromanesc.ro, cât și de la hotelierii membri ai OPMCTA.
Creștere de 50 la sută a rezervărilor
Astfel, până la finalul lunii aprilie, numărul rezervărilor de sejururi în Mamaia pentru sezonul 2023 a crescut cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut și se apropie de valorile înregistrate în 2019, considerat cel mai bun an pentru turismul autohton. Astfel, în acest sezon estival, se preconizează o revenire a turiștilor care au migrat spre alte stațiuni, situație confirmată de cifre.
Investiții și pachete atractive
Anul 2022 nu a fost ușor pentru operatorii din turism din Mamaia, dar, în ciuda condițiilor dificile, hotelierii nu au încetat să facă investiții și să creeze pachete atractive, astfel încât să-și recâștige segmentul de turiști obișnuiți să-și facă vacanțele în stațiune. Strategia noastră dă roade pentru că ne așteptăm ca în acest sezon estival să asistăm la revenirea în destinație a turiștilor care au ales alte stațiuni vara trecută, precum și a celor care și-au făcut vacanțele anul trecut în Mamaia și au fost mulțumiți de serviciile primite, afirmă Nicolae Bucovală, președintele Organizației Patronale Mamaia Constanța.
Miza, pe fidelizarea clienților
Bilanțul prezentat la finalul sezonului estival 2022 de Litoralulromanesc.ro a arătat că Mamaia a pierdut anul trecut statutul de stațiune preferată a turiștilor români. Românii care obișnuiau să meargă în Mamaia și care vara trecută au ales alte stațiuni de pe litoral revin aici în 2023 pentru că au realizat că în Mamaia găsesc un anumit nivel al serviciilor și facilităților care le poate satisface exigențele. Mamaia are avantajul de a fi una dintre stațiunile în care se fac investiții private, iar turiștii au la dispoziție spații de cazare bune și foarte bune, zone de distracție, obiective turistice, plaje amenajate, deci un cumul de factori care îi mulțumesc, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Cele mai solicitate perioade
Conform datelor OPMCTA, pentru sezonul estival 2023, un sejur pentru doi adulți în Mamaia la începutul lunii iunie costă de la 555 lei, pachetul incluzând 5 nopți de cazare în cameră dublă la un hotel de 3 stele, iar un sejur de 5 nopți la 4 stele pornește de la 990 lei. Cele mai aglomerate perioade în stațiunea Mamaia sunt: de la sfârșitul lunii iunie până la începutul lui iulie, precum și în intervalul 24 iulie – 10 august, gradul de ocupare în unele hoteluri fiind deja de 100%.
Despre OPMCTA
Organizația Patronală Mamaia-Constanța a fost înființată la începutul anilor 2000, iar din anul 2017 s-a redefinit, s-a actualizat și s-a aliniat la cadrul legislativ și la necesitățile destinației pe care o reprezintă. OPMCTA are aproximativ 30 de membri, operatori economici din industria ospitalității din stațiunea Mamaia și Municipiul Constanța, respectiv hoteluri, restaurante și baruri, precum și operatori comerciali și presatori de servicii implicați în activitățile turistice și recreative. OPMCTA este membru fondator al Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța, care va gestiona activitatea de promovare și management turistic al stațiunii Mamaia și municipiului Constanța.
Sper ca visul tău de a ajunge în acele locuri de vis să se îndeplinească repede. Vino cu noi pe Facebook și Instagram, dă Like și Share, dacă ți-a plăcut!
Visează, Iubește, Călătorește!
#consilierturism #travelblogger #românia #inspirație #viseazaiubestecalatoreste #ghidturism #mamaia