Turismul din România a încheiat pe minus cea mai importantă perioadă a anului, cu scăderi de 1,7 % la numărul total de turiști în structurile de cazare și de 1 % la înnoptări, în primele opt luni din 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Scăderea mai abruptă în primele opt luni din 2025 a fost contracarată de creșterea numărului de vizitatori străini înregistrați în unitățile de cazare, care s-a majorat cu 5% față de perioada similară din 2024, ajungând la 1,671 milioane de persoane. Sosirile turiștilor români între ianuarie – august 2025 au scăzut cu 2,9%.
Perspective pesimiste
Este pentru primul an după pandemia COVID când se înregistrează scăderi ale turismului intern și este posibil ca reculul să continue, având în vedere reducerea cuantumului voucherelor de vacanță și creșterea TVA care a cauzat scăderea cu 20% a numărului de rezervări pentru iarnă. La aceasta se adaugă și prudența consumatorului român „bombardat” de măsuri de austeritate și chiar de mesajele alarmiste ale autorităților privind perspectivele economice. Acesta ar putea determina investitorii să-și diminueze sau chiar stopeze investițiile în infrastructură din turism.
Statele de unde vin cei mai mulți vizitatori străini în România
În perioada ianuarie – august 2025, cei mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică în România au provenit din: Germania (163,7 mii persoane), Italia (142,9 mii persoane) și Israel (105,6 mii persoane). Se remarcă în primele opt luni din 2025 comparativ cu perioada similară din 2024 o creștere a numărului de turiști străini proveniți din UE, de 3,5 %, până la 949.500 persoane. Numărul turiștilor din Asia s-a majorat cu 5 %, până la 175.000 persoane, cel din America de Nord cu de 2,8 %, ajungând la 116.300 persoane.
Numărul total al înnoptărilor turiștilor străini în România a crescut cu 4,4 % în primele opt luni din 2025, ajungând la 3,444 milioane.
În timp ce sosirile turiștilor străini au crescut cu 5% la turiștii români cifrele au fost pe minus. Astfel, s-a înregistrat o scădere de 2,9% a sosirilor turiștilor români între ianuarie – august 2025 față de perioada similară din 2024. Înnoptările turiștilor români au scăzut cu 2% în perioada amintită.
Scăderi în fiecare lună din sezonul estival
De altfel, potrivit datelor INS, sectorul turistic din România a înregistrat o scădere a sosirilor turiștilor români în fiecare lună de vară din sezonul estival 2025. Scăderile înregistrate au fost de 4,2% în iunie, de 4,4% în iulie și de 6,3 % în august 2025 comparativ cu aceleași luni din 2024.
În paralel, sosirile turiștilor străini au continuat trendul ascendent, cu +7,2% în iunie, +0,6% în iulie și +7,1% în august 2025.
Aceeași situație se observă și în statistica privind înnoptările: românii au petrecut cu 1% mai puține nopți în iunie, cu 5,3% mai puține în iulie și cu 5,9% în august. În același timp, străinii au generat creșteri: de 6,3% în iunie, de 0,1% în iulie și de 5,2% în august.
Turiștii români, 82,7 % din total sosiri
Concret, sosirile totale (români și străini) înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 01.01.-31.08.2025, au însumat 9,67milioane persoane, în scădere cu 1,7% faţă de perioada corespondentă din 2024.
Din total sosiri, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,7%, în timp ce sosirile turiştilor străini, restul de 17,3%.
Înnoptările totale înregistrate în structurile turistice (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 01.01.-31.08.2025 au însumat 21,114 milioane persoane, în scădere cu 1% faţă de ianuarie – august 2024.
Din numărul total de înnoptări cele ale turiştilor români au reprezentat 83,7%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 16,3%.
Durata medie a şederii în perioada ianuarie – august 2025, a fost de 2,2 zile la turiştii români și de 2,1 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a scăzut cu 0,9% în perioada 01.01.-31.08.2025, ajungând la 30,9% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat).
“Românii vor merge în vacanțe dar cu ochii pe buget”
Ce spun operatorii din turism? “Nu ne așteptăm la lucruri mai bune în continuare pentru că totuși am avut în prima parte a anului am avut o parte din voucherele de vacanță rămase din 2024, care se consumă treptat. Voucherele dispar ca instrument stimulativ.Unii nu mai pun din buzunar jumătate din valoarea voucherelor primite, unii români nu mai pleacă de loc în vacanță, încercând să-și controleze mai mult bugetul. Alții pleacă mai mult afară pentru că țările din jur știu să atragă românii prin programe de stimulare…Alții vor merge în vacanțe dar probabil vor alege pachete mai ieftine, o perioadă mai scurtă sau poate mai puțin complexe. Vor merge în vacanță dar ținând ochii pe buget…Ne uităm cu îngrijorare spre sezonul de iarnă, unde rezervările sunt mai mici cu 20% față de 2024”, spune Adrian Voican, președintele BiBI Group4Travel.
Cele mai vizitate destinații din România
Revenind la ianuarie – august 2025, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Constanța (1,608 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (1,291 milioane persoane) și Braşov (924.000 persoane).
Înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), au înregistrat valori mai mari în: Constanța (4,956 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (2,599 milioane persoane) și Braşov (1,761 milioane persoane).
Conform Ministerului Finanțelor, în primele opt luni din 2025, numărul voucherelor de vacanță emise a fost cu 66% mai mic comparativ cu intervalul similar din 2024. Numărul voucherelor decontate a scăzut cu 24,7%.
Nu ar trebui accentuată intrarea în recesiune
Credem că România are o misiune clară de a stimula consumul banilor în România, în turismul intern, mai spune Adrian Voican, pentru că avem o balanță de plăți foarte nefavorabilă, de peste 4,5 miliarde euro cheltuiți mai mult în afară decât am reușit să atragem noi în țară. Atunci când economia șchioapătă, nu ar trebui să accentuăm intrarea în recesiune. Pentru că la nivel turismului se vede că suntem în recesiune și atunci speranța guvernanților de a aduce mai mulți bani la buget mărind taxele dacă nu se menține consumul este o utopie pentru că baza este mai mică, domeniul se va restrânge, investițiile se vor reduce.
Ne-am străduit să-ți oferim un articol cât mai complet și foarte bine documentat. Sperăm că ți-a plăcut și te-a inspirat.
Te așteptăm pe Facebook și Instagram, mulțumim pentru Like și Share !
Visează, Iubește, Călătorește!
Drum bun!