Câteva asemănări și diferențe între două destinații rivale de la Marea Neagră, cel românesc și cel bulgăresc, așa cum au fost el punctate de un tour operator care le promovează pe ambele.
*Prima concluzie, cu care suntem de acord, este aceea că litoralul Mării Negre reprezintă principala destinație de vacanță a românilor, date fiind proximitatea și diversitatea posibilităților de relaxare.
* Pe litoralul românesc se dezvoltă foarte mult conceptul rezervărilor de apartamente în regim hotelier.
*În acest an, litoralul românesc are șase plaje certificate ”Blue Flag”, iar litoralul bulgăresc, 15 plaje
*Pe litoralul nostru sunt 40 de hoteluri all inclusive, iar pe cel bulgăresc, unde deja all inclusive e tradiție de peste 20 de ani, există acum 700 unități de cazare.
IRI Travel, principalul Tour operator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, a organizat, zilele trecute, o vizită pe ambele litoraluri, cu 47 de agenții de turism partenere, pentru a analiza la fața locului cum se prezintă, în acest sezon, riviera Mării Negre.
S-au vizitat hoteluri din stațiunile Mamaia-Nord – Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Jupiter, Venus, Saturn, Vama Veche, Albena, Nisipurile de Aur, Sf. Constantin și Elena și Sunny Beach.” “Bineînțeles, sunt şi multe diferenţe între cele două destinaţii de vacanţă. Litoralul românesc este mult mai familiar, variat în ceea ce priveşte oferta de servicii şi preţuri, posibilităţile de distracţie mai diversificate decât în Bulgaria. Litoralul bulgăresc se remarcă mai mult printr-un management diferit, pe modelul celui din Germania”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Conceptul all inclusive în Bulgaria, de peste 20 de ani
Acest management pe modelul “made in Germany” a dus la un boom al turismului bulgăresc încă de acum 25-30 de ani. Atunci, mari lanțuri hoteliere internaționale au investit în hotelurile bulgărești, sistemul all inclusive fiind unul dintre motoarele cererii pentru oferta bulgarilor. Așa că foarte mulți turiști nord-europeni, mai ales germani, umpleau plajele bulgărești încă de pe vremea când la noi se privatizau hoteluri prin proceduri “televizate”. Sezonul mai lung și prețurile care reflectă mai bine raportul calitate/preț a propulsat Bulgaria ăn topul preferințelor estivale ale românilor.
Cele mai căutate stațiuni la Marea Neagră
Revenind la prezent, majoritatea hotelurilor sunt pregătite să primească turiștii începând cu finele lunii mai. Ambele litoraluri se remarcă prin plajele de calitate. În România, cele mai apreciate sunt cele din Mamaia-Năvodari, Eforie, Venus, Jupiter, Saturn, iar în Bulgaria cele mai căutate sunt cele din Albena, Obzor, Nisipurile de Aur şi Sunny Beach.
Litoralul românesc are 243 km, cel bulgăresc 378 km
Pe de altă parte, Bulgaria are o ieșire de 378 km. la Marea Neagră, dintre care 130 de kilometri sunt cu plaje de calitate, amenajate. România are o ieșire de 243 km., o mare parte din litoral fiind integrat în Rezervația Biosferei Delta Dunării, iar porțiunea de plaje dedicate turismului de masă se întinde pe 83 km.
All inclusive la Marea Neagră
Pe litoralul românesc sunt aproape 40 de hoteluri în regim all inclusive, iar pe litoralul bulgăresc, aproape 700, ceea ce constituie peste 75% din baza de cazare de pe litoralul țării vecine.
Acest tip de pachet de servicii turistice este preferat mai ales de cei care vor o vacanță fără să mai cheltuiască nimic în plus la destinație , sau oricum, cât mai puțin, și mai ales de familiile cu copii.
Concurența aparthotelurilor
Sunt foarte multe hoteluri renovate, noi dotări și personal pregătit să facă față și celui mai pretențios turist, susține IRI Travel. Cererile de sejururi pe litoralul românesc au crescut în ultimele 2-3 săptămâni.
Pe de altă parte, s-a dezvoltat sistemul rezervărilor în regim hotelier, care și-a completat oferta cu opțiuni specifice unităților hoteliere. Aici poți beneficia de același nivel de confort ca la hotel, însă ai parte de intimitate și libertate, întocmai ca acasă. Cei care nu sunt dispuși să renunțe la confort însă doresc să își stabilească programul, fără constrângeri de oră, găsesc în apartamentele în regim hotelier soluția ideală.
Litoralul bulgăresc, centrat pe familii
Litoralul din Bulgaria se remarcă printr-o infrastructură foarte bună, oferind acces la numeroase surse de distracție precum baruri, restaurante sau cluburi, dar și foarte multe facilități pentru copii, tobogane, parcuri acvatice, spații de joacă în aer liber, dar și în interior, cu atenta supraveghere a personalului hotelurilor, pentru un confort sporit pentru părinți. Printre stațiunile bulgărești foarte populare se numără Albena, Nisipurile de Aur, Nessebar, Sunny Beach sau Sf. Constantin si Elena. Ofertele includ cazare la prețuri pentru orice buget în hoteluri de trei, patru sau cinci stele. În fiecare dintre acestea, turiștii pot să practice activități recreative și sporturi diverse de vară, de la echitație și schi nautic, până la tir cu arcul sau minigolf. În concluzie, litoralul bulgăresc este ideal atât pentru familiile cu copii, cât și pentru cei care sunt în căutarea unor locuri interesante și a relaxării sau a distracției la prețuri avantajoase.
2,5 milioane de turiști români aleg Marea Neagră
Până la urmă, litoralul Mării Negre, atât cel românesc, cât și cel bulgăresc, atrage în fiecare sezon de vară cel mai mare număr de turiști români. Estimez cifra totală la peste 2,5 milioane de turiști, anual. În ultimii 2 ani, românii au fost principalii turiști străini pe litoralul bulgăresc, iar litoralul românesc reprezintă, în mod tradițional, destinația numărul 1 a românilor, ca număr de turiști, spune Traian Bădulescu, consultant în turism. Deja, turiștilor care optează pentru litoralul românesc li se oferă excursii și cazări pe litoralul bulgăresc, ei putând vizita obiective precum Castelul Reginei Maria de la Balcik. La un nivel mai mic, există tendința unori turiști de a rezerva, consecutiv, nopți de cazare pe ambele litoraluri. Inițiativa IRI Travel, de a promova ambele litoraluri, mi se pare unică și vizionară. Sunt convins că, atunci când se va dezvolta incoming-ul și în România, vom putea oferi pachete comune turiștilor din terțe țări pentru ambele litoraluri. Am observat la fața locului, alături de consultanții IRI Travel și de reprezentanții agențiilor de turism participante că hotelierii de pe ambele litoraluri se străduiesc să primească turiștii în condiții cât mai bune, iar din ce în ce mai multe hoteluri sunt renovate, modernizate, concluzionează Traian Bădulescu.
O noapte de cazare poate costa de la 25 de euro în extrasezon până la 100-150 de euro sau mai mult, în plin sezon, cu servicii all-inclusive.







