Riviera Sud, fosta “Cenușăreasă” a turismului din România, sudul litoralului, care reunește stațiunile Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter și Neptun-Olimp și-a regăsit drumul și privește cu optimism maxim la sezonul estival 2025 și către viitor.
Zeci de milioane de euro bani europeni în Riviera Sud
Pe ce se bazează Riviera Sud? În primul rând pe efectele investițiilor europene de zeci de milioane de euro în infrastructura publică: în reabilitarea și protecția plajelor și a falezelor, drumuri, în trotuare, în iluminat.
Deloc de neglijat sunt investițiile private, de aproximativ 200 milioane de euro. Majoritatea sunt în hoteluri și centre Spa & Wellness, cele mai multe deschise tot timpul anului.
Dacă nu ai vizitat sudul litoralului în ultimii cinci -șase ani, s-ar putea să nu mai recunoști multe din stațiuni. Plajele au fost lărgite, străzile, trotuarele și iluminatul public din stațiuni arată “ca afară”. Desigur, mai sunt destule de făcut și în primul rând mă refer la transportul rutier și feroviar către și de la litoral. Și la faleze.
Capacitatea de cazare (incluzând și blocurile cu apartamente de închiriat) s-a dublat în șapte ani.
În 2024, în stațiunile din Riviera Sud s-au cazat 1.964. 420 turiști, mai mulți cu 9,1 % față de 2023
Și numărul de turiști crește de la an la an. Datele Institutului Național de Statistică citate de OMD Mangalia arată că anul trecut numărul de turiști în Riviera Sud a crescut cu 9,1 la sută față de 2023, ajungând la 1,964 milioane.
Stațiunile reunite sub “umbrela” turistică Riviera Sud: respectiv Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp au o capacitate de cazare de aproximativ 61.320 de locuri. Structurile de cazare sunt clasificate de la 2 până la 5*, iar în modernizarea lor s-au efectuat investiții de peste 200 milioane euro, investiții private, a declarant pentru ConsilierTurism.ro Filip Dumitru, președintele Organizației de Management a Destinației Turistice (OMD) Mangalia.
În 2019, capacitatea de cazare în sudul litoralului a fost de 31.500 de locuri modernizate. Se observă așadar aproape o dublare a numărului de locuri de cazare existente în șapte ani și apariția de noi unități, hoteluri și apartamente ridicate de la zero.
Mi-au atras atenția, merită amintite proiectele europene
Saturn, investiții de cinci milioane de euro în modernizarea infrastructurii
Proiectul de modernizare a stațiunii Saturn, finalizat în 2023, în valoare de cinci milioane de euro, fonduri nerambursabile, a presupus reabilitarea infrastructurii arterelor rutiere centrale. Au fost modernizate drumurile, sistemul de iluminat public și amenajate spațiile verzi din stațiune. S-au înființat stații de autobuz, au fost amenajate piste și stații de biciclete, etc. Vom vedea cât de bine sunt întreținute.
Neptun-Olimp,1,8 milioane de euro cofinanțare europeană
Proiectul de modernizare a Stațiunii Neptun-Olimp, în valoare de 1,8 milioane de euro, cu cofinanțare europeană, a avut ca obiectiv tot dezvoltarea turistică. Investițiile s-au efectuat în străzi, trotuare, sistemul de iluminat cu LED, amenajarea de parcări, spații verzi și piste pentru cicliști.
Modernizarea Falezei Mangalia –Saturn și a promenadei Venus, alte 8,5 milioane de euro
Modernizarea falezei Mangalia – Saturn, proiect european de șase milioane de euro, finalizat și a promenadei Venus, în valoare de de 2,5 milioane de euro te conving că drumul ales este bun pentru turism și comunitatea locală.
Un club recreativ cu două bazine acoperite, dintre care unul semiolimpic, parte tot a unui proiect european, în valoare de patru milioane de euro, a fost dat în folosință acum un an în Mangalia.
Transport gratuit cu autobuze electrice în Riviera Sud
Lista proiectelor cu finanțare europeană finalizate continuă cu modernizarea rețelelor de apă și canalizare și cu cel de transport public ecologic – autobuze electrice, în valoare de 3,85 milioane de euro. Transportul public cu autobuzele electrice în Mangalia și în stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp este gratuit pentru localnici și turiști.
Sunt lucrări în derulare pentru faza a doua a proiectului de Reducere a Eroziunii Costiere proiect toral de 450 milioane de euro.
Planuri pentru viitor
OMD Mangalia are planuri mari pentru a atrage și mai mulți turiști: “zero costuri” pentru accesul turiștilor la serviciile de plajă, care s-ar putea înfăptui prin eliminarea licitatiei din procedurile de alocare a plajelor și preluarea costurilor de către operatorii de plaje. OMD Mangalia vrea mai mulți turiști și în extrasezon în destinatia „Riviera Sud”, practic transformarea acesteia într-o destinație all-season.
Cel mai bun an pentru turismul din sudul litoralului?
Cel mai bun pentru turismul din Riviera Sud este 2025, deoarece a crescut semnificativ numărul de turiști care și-au achiziționat pachete de servicii turistice, s-a triplat suparafața de plajă în urma derulării proiectului de reducere a eroziunii costiere, spune Filip Dumitru.
Astfel, turiștii din sudul litoralului se pot bucura de plaje generoase, avem investiții noi publice și private de sute de milioane de euro care se văd și se simt, punctează președintele OMD Mangalia.
În plus, se consolidează poziția de destinație gastronomică. Acest storceag este delicios, deși nu e din Deltă!
Puncte slabe ale Rivierei Sud
l-am întrebat pe Filip Dumitru și ce-i lipsește cel mai mult turismului din Riviera Sud și cum vede remedierea situației. Iată răspunsul.“Calea de acces rutier în destinația Riviera Sud, traseul alternativa Techirghiol cu conectare directă din Autostrada Soarelui. Este nevoie și de dezvoltarea Aeroportului Tuzla, un punct important în creșterea circulației turistice din destinație, atât pentru turiștii din România cât și cei internaționali”.
Aeroportul Tuzla vrea să se dezvolte și-și extindă serviciile pe segmentul curselor charter.
Am dat curs invitației de a participa la Infoturul ”Riviera Românească” organizat de ANAT și de OMD Județul Constanța între 20 și 31 mai 2025, ocazie cu care am luat “pulsul” litoralului românesc la începutul sezonului estival.
ConsilierTurism.ro sprijină turismul de calitate. Ne străduim să-ți oferim articole cât mai documentate. Dacă ți-a plăcut și te-a inspirat, te aștept pe Facebook și Instagram, cu Like și Share ! Mulțumesc!
Visează, Iubește, Călătorește!
Drum bun!

















