La ferma de midii de la Dalboka cel mai mult mi-a plăcut sălbăticia naturii

Dalboka este un loc unde te duci să mănânci fructe de mare gătite simplu sau după niște rețete pe care nu ți le-ai fi închipuit posibile și pleci uimit de frumusețea și sălbăticia acestui loc de la țărmul Mării Negre.

Ajungi destul de greu la Dalboka, ferma de midii a vecinilor bulgari,  construită cu bani europeni, nu pentru că ar fi la capătul pământului ci pentru că drumul nu e bine semnalizat și locul nu e localizat de GPS. Mai e și drumul prost, plin de gropi și gropițe și denivelări pe deasupra, imediat cum faci dreapta după Kavarna către Capul Kaliakra. La un moment dat, după aproximativ 6 kilometri de la indicator,  apare iar indicatorul către Dalboka, faci dreapta intrând pe un drum strâmt și mergi înainte pănă când întâlnești un drumeag care duce în stânga. Apoi drumul devine foarte abrupt și din ce în ce mai strâmt și brusc vezi marea jos la picioarele tale și un mic hău în stânga.

Drumul către Dalboka e numai bun pentru ca autovehiculele cu tracțiune integrală să-și arate puterea și stabilitatea, dar ce se fac autoturismele obișnuite pe această cale înclinată cu un unghi de peste 35% ( după cum am estimat-o eu) ? Nu mai pun întrebarea ce se întâmplă dacă vine o altă mașină din sens opus, ca să nu mai amintesc de un autocar… Așadar, nu spun că ar trebui să parcați mai sus, pe pantă, la câteva sute de metri de destinație, pentru că sunt unii care s-au plâns că le-au fost sparte mașinile pe marginea drumului și bagajele le-au dispărut. Nici jos nu te așteaptă o parcare în adevăratul sens al cuvântului, deși sunt două restaurante așezate fix pe malul mării. Asta nu-i împiedică pe clienți să vină aici cu sutele în fiecare zi, mai ales vara.

Am avut noroc, pentru că erau locuri libere chiar lângă intrare, iar cele două restaurante de la Dalboka, Delfinul și Sirena, erau pe jumătate pline. Am ales, mânați de instinctul „ghidat” probabil după priveliștea superbă asupra Mării Negre, restaurantul Delfinul și am lăsat Sirena să ne încânte… data viitoare. E drept că la Sirena părea închis și nu se zărea nimeni…Nu am avut nevoie de rezervare, nu am stat la cozi și nu am avut parte de o servire înceată și proastă, așa cum am fost informați că ar fi probabil să se întâmple. Este drept că nici începutul lunii iunie nu este vârf de sezon și nici marțea nu e cea mai aglomerată zi a săptămânii.

Atmosfera de la Dalboka. Ne-a întâmpinat așadar la „Delfinul” o chelneriță care vorbea binișor limba română, era destul de amabilă, dar cam neatentă. Servirea a fost destul de promptă, cumva prea rapidă, poate că am fi mai vrut ceva răgaz pentru a ne lăsa surprinși de atmosfera sălbatică, cumva magică din acest loc. Terasa amplasată pe malul stâncos al mării, valurile care se spargeau resemnate de stânci, mirosul de mare așa cum mi-l aminteam din copilărie, dar mai ales o lumină specială cumva, un alb argintiu care ne îmbrăca pe toți au comprimat timpul petrecut la Dalboka în amintiri despre natură sălbatică și liniște. Și mi-am făcut și câțiva prieteni, sper că rândunelele care cuibăreau sub grinzile terasei, printre șiruri de pești puși la uscat, mă vor recunoaște la următoarea vizită.

Despre meniul de la Dalboka. Pot să vă spun că sunt 19 feluri principale de midii: gătite tocăniță, sarmale, midii a la Burgas (cu orez), italiene ( cu paste), grecești, cu legume, umplute cu cașcaval, la cuptor ( cu varză și ananas) sau natur, la prețuri între 5 și 13 leva, iar unele dintre gustări sună a bucătărie thailandeză, precum midiile la tigaie cu cocos. Peștele din Marea Neagră, inclusiv zagran, chefal si rechin completează meniul, iar la desert poți încerca ceva ce eu nu m-am încumetat, midii umplute cu mere. Se poate plăti și în lei, însă cursul nu este deloc avantajos, așa că mai bine fiți pregătiți să achitați în leva. Pot să spun că am gustat și midii mai bune decât la Dalboka, însă un peisaj atât de neașteptat de sălbatic și frumos le-au făcut și mai gustoase. Mă voi reîntoarce să testez și meniul „Sirenei”, căci nicio vizită într-una din stațiunile de pe litoralul bulgăresc precum Albena, Nisipurile de Aur, Nessebar și lista poate continua nu va mai fi completă de acum fără o escală aici, în acest loc care a fost odată al României.