In „buricul” vechiului Bucuresti, intr-o casa cu gradina care a gazduit pana acum cativa ani restaurantul Garibaldi te ademeneste Zexe, o „zahana cu dichis” dupa cum isi spune.

O fi fost candva zahanaua loc de pierzanie nu doar pentru bietele oite si berbecuti ci si pentru silueta iubitorilor de mizilicuri, dar acum vremurile au evoluat si in meniu si-au facut loc si alte bunatati, unele frantuzite, altele indelung mestesugite …altele veti vedea. Se impaca bine vecinii …din Meniu, de la Antreuri (reci sau calde) :”Zacusca de casa” si „Fasolea facaluita” cu„Terina de rata cu dulceata de arpagic”- care la randul ei nu are nimic de reprosat „Jumarilor boieresti”, „Maduvei in sosul ei” ca sa nu mai pomenesc de „Melcii a la Savodeanu”.

Terina de rata cu dulceata de arpagic (sus) si  Foie gras ( jos), in prezentare de Sarbatoare

 E pace si liniste si intre alte feluri dichisite, dar nu bagam.. .mana in foc pentru concordia dintre „Fuduliile de tauras”,„Momite”, „Cocosul pitic”si…”Varza tiganeasca”. Iar bucatile de carne proaspat scapate din dogoarea gratarului  se abandoneaza modelate de foc si mirodenii simturilor  tale….

Berbecut la gratar
 Pulpa de rata confiata servita cu garnitura de varza

Rasol de berbecut cu garnitura de piure prajit

Te lingi pe degete

 

E o dulcegarie mare intre prajituri …de pana la urma ajungi sa te lingi tu pe degete… „Foret noire” face cu ochiul tuturor cu a sa „implozie” de ciocolata, „Trois chocolats „
iti hartuieste… dorintele si dupa trei zile de la ultima despartire, iar „Tarte citron meringuee” iti zgandareste poftele doar uitandu-te la ea.

Chelnerii de la Zexe sunt manierati si saritori de parca nu-s romani de-ai nostri, iar atmosfera de la parter este chiar intima, are un aer de restaurant italian de familie. Sus insa, la etaj, parca esti in alt restaurant, este un pic …mai putin placut, desi mancarea este la fel de buna, chelnerii la fel de indatoritori si preturile la fel de condimentate. Scump, mon cher! Parca-ti vine sa te faci fumator, doar ca sa stai la parter…

De ce m-as intoarce …

Una peste alta: Acum as pleca la Zexe doar pentru desert, pentru orice desert de aici, dar mi-e teama ca nu voi rezista si altor tentatii: „Rasol de berbecut cu garnitura de pireu prajit”,„Pulpa de rata confiata”-buna ca te ascunzi ca sa o mananci singur sau „Friptura de vitel in sos de vin” . Stiu ca vine nota de plata si preturile nu sunt nici pe departe mici, de fapt tot cresc ( actualizare august 2015). Si  sa nu ma gandesc si la acul cantarului, dar ce sa fac, daca nu pot rezista unei tentatii gastronomice? O gasesc mereu la intersectia dintre strazile Icoanei cu Leonida si Domnita Ruxandra.

Saloanele de nefumatori

 

 

Salonul de fumatori

Citeste si Topul pe 2012 al celor mai bune restaurante din Bucuresti

restaurant zexe bucuresti.jpg
error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This