“ReMarking Romania”, cel mai mare proiect de remarcare a traseelor montane, are loc în weekend, la Predeal, unde vor fi reabilitate 19 trasee din Munții Baiului, Piatra Mare, Postăvaru și Bucegi.  Acesta este cea de-a doua ediţie a “ReMarking Romania”, proiect derulat de Asociația ArtTour România (www.arttour.ro) alături de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Predeal și Salvamont Predeal. La prima ediţie a “ReMarking Romania”, care a avut loc în luna mai, au participat aproximativ 100 de voluntari. S-au recondiționat opt trasee montane din masivul Piatra Craiului şi s-a valorificat potențialul turistic și gastronomic al stațiunii Dâmbovicioara.

A II-a ediție a proiectului se va desfășura în perioada 15-17 septembrie, în Predeal, județul Brașov, unde vor fi reabilitate 19 trasee din patru masive montane, respectiv Munții Baiului, Piatra Mare, Postăvaru și Bucegi.

Acest eveniment este realizat în parteneriat cu asociații din București, Brașov și județele învecinate Brașovului. Proiectul va oferi nu doar o oportunitate de colaborare pentru organizațiile pasionate de mediu, turism, sport și gastronomie, ci și experiențe unice pentru cei peste 150 de voluntari implicați. Deoarece ArtTour România susține și gastronomia românească, gazdele vor pregăti sâmbătă seară, pentru toți participanții, o masă festivă, unde producătorii locali vor promova produsele și preparatele tradiționale din zona Predeal. Contribuția oricărui pasionat de munte și de drumeții este binevenită!

Proiectul presupune recondiționarea semnelor de orientare de pe cele 19 trasee montane, revopsirea marcajelor, montarea de stâlpi cu plăcuțe indicatoare și ecologizarea.

ArtTour România este prima asociație de publicitate turistică care promovează România în cinci limbi străine. Promovarea spațiului carpatic reprezintă unul dintre obiectivele principalele ale asociației. Acest lucru se poate realiza prin întreținerea traseelor montane, realizarea de evenimente outdoor care împreună contribuie la creșterea potențialului turistic.

Astfel, prin activitățile desfășurate, proiectul ‘ReMarking Romania’valorifică potențialul turistic al Predealului, contribuind la promovarea României.

ConsilierTurism.ro susține turismul din România și este partener media al “ReMarking Romania”.

Sper că ți-a plăcut acest articol sau că te-a inspirat să visezi și acționezi Te aștept să intri în povestea noastră, vino pe Facebook ! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem !

 

Pin It on Pinterest

Share This

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Află mai multe despre modulele cookie

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close