Complexul rupestru de la Aluniș, printre cele mai vechi lăcașe de cult din țară

În nordul județului Buzău, ascunse în dealuri și munți, la altitudini cuprinse între 650 și 1.100 metri, se găsește cea mai mare concentrare de schituri și locuințe monahale din țară. Aici sunt mai multe grote cu inscripții vechi de mii de ani, peșteri și chilii misterioase săpate în piatră, zona fiind considerată cel mai vechi centru monahal cunoscut din Carpați. Cel mai accesibil este complexul rupestru de la Aluniș, unde se află unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult din țară.

Îmi doream de ceva vreme să ajung la bisericile rupestre din județul Buzău, iar Universul a “complotat” pentru mine. Acum, trebuie să recunosc că sper ca această primă călătorie să fie doar începutul.

Am ajuns la complexul de la Aluniș, după ce am vizitat Muzeul Chihlimbarului din Colți de care îl despart doar 5 kilometri, pe un drum strâmt și strâmb de munte, trecând peste poduri șubrede și drumuri desfundate. Dar am ajuns, nici nu era imposibil, căci probabil că așa și trebuia. Pe parcurs, am fost cu un ochi la frumusețea peisajului și cu unul la gropile din drumul de pe care treptat asfaltul a început să dispară, la casele vechi și modeste, dar cu parabolice agățate la ferestre. Am trecut printre fânețe, pe lângă stupine, prin locuri frumoase în sălbăticia lor și am ajuns în sfârșit la Aluniș, un sătuc din vechiul ținut al legendelor cu regi înțelepți, cetăți cu ziduri până la cer și izvoare cu ape care te fac nemuritor…numit Țara Luanei.

Biserica din satul Aluniș, comuna Colți, funcționează de peste 700 de ani, fiind una dintre puținele lăcașuri de cult săpate în piatră în care încă se mai slujește. Biserica de la Aluniș fost atestată documentar în anul 1274, fiind amplasată la coama unui deal stâncos în care sunt săpate și chili, unele dintre ele neterminate. Satul Aluniș, parte a comunei Colți, este mult mai vechi și probabil că avea deja o biserică înaintea construirii acesteia. Legendele locului spun că biserica de la Aluniș a fost săpată în stâncă de doi ciobani, Vlad și Simion, care-și pășteau turmele prin aceste locuri. Unul dintre ciobani a auzit în somn un glas care îl îndemna să sape în stâncă, pentru că va găsi icoana Sfintei Fecioare Maria. Credincios, ciobanul a săpat și a găsit icoana. Acest fapt l-a determinat să sape încăperea bisericii împreună de celălalt cioban, cu ajutorul sătenilor. Numele lor este săpat în stâncă în altar, în stânga, alături de cel al al ieromonahului Daniil. Bisericuța, care poartă hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, are în dreapta și stânga sa trei chilii săpate în stâncă, iar în față, un mic cimitir.

Atât bisericuța, chiliile cât și satul sunt atât de modeste dar s-au dovedit atât de trainice în simplitatea lor că îți dau de gândit asupra a ceea ce este important pe lume. Nu e greu de imaginat cum trăiau sihastrii în aceste chilii micuțe, care par atât de reci, umede și lipsite de confort fizic? Cum era când monahii aprideau focul într-un loc atât de strâmt, când era viscol, sau când prin zonă veneau fiarele pădurii? Nu e foarte greu e imaginat ! Dar e atât de multă pace și liniște aici, la umbra vechilor brazi zvelți, printre ramurile cărora lumina se prelinge că parcă ai putea să o atingi cu degetele.

Este un loc minunat, care ar trebui promovat mai des și mai bine, mai ales că este cel mai accesibil lăcaș de cult din circuitul monumentelor rupestre din Buzău. Sau poate ar fi de ajuns să se repare drumul, să se consolideze podurile și să se indice drumul către acest loc cu adevărat special. Nu cred că este chiar atât de greu!

Din orașul Buzău se urmează DN 10 Buzău-Brașov către Vernești, apoi către Sătuc. La Sătuc sunt două variante, ori alegi să mergi către Berca, unde sunt Vulcanii noroioși,  și apoi urmezi DJ 102 F prin Cănești, Șuchea, Odăile. A doua variantă din Sătuc o reprezintă drumul prin Pătârlagele ( sunt aproximativ 55 km până acolo),  unde se face stânga pe DN 10 apoi dreapta pe DC 68 spre Colți. Ajunși în satul Colți, unde mai mult ca sigur veți poposi la Muzeul Chihlimbarului, de unde mai aveți  de mers aproape cinci km pănă la Aluniș. Pare puțin,  dar drumul este o probă de foc pentru mașini, amortizoare și șoferi.

Un număr mare de locuințe rupestre, unele din preistorie, altele folosite drept chilii de către sihaștri sau ca lăcașuri de cult, au fost descoperite pe raza comunelor Colți, Bozioru, Brăiești în zona Aluniș-Nucu-Fișici-Rruginoasa. La acestea se adaugă și cele din localitățile Cozieni, Pietrosele sau Cătina.  Câteva dintre acestea adevărate complexe rupestre au fost săpate intenționat în blocurile masive de stâncă pentru a se construi bisericuțe sau chilii. Sunt aproximativ 30 de așezări rupeste în zonă.

   

Zona de munte a Buzăului este un loc cu atât de multe bogății, cu peisaje line de deal și de munte, cu râuri repezi și păduri de fag și stejar, cu oameni frumoși și mândri de locul în care trăiesc, deși viața nu le este ușoară. Aici timpul pare că se scurge după o altă măsură decât pe cea pe care o accceptăm cu toții astăzi și este păcat că nu este prea cunoscut, mai ales că e atât de aproape de București. Pare atât de izolat, atât de departe de lumea noastră dezlănțuită și totuuși se află la numai 150-200 de kilometri de Capitală. Ce-i drept, e drept, starea drumurilor pe alocuri nu este foarte încurajatoare!

Am redescoperit Buzăul cel de sub dealuri, domol ca un vulcan…noroios sau liniștit ca o chilie ascunsă printre dealuri, în munți sau peșteri dar și strălucitor și vechi precum chihlimbarul și sunt recunoscătoare pentru aceasta.