Am găsit Istanbul, într-o după-amiază luminoasă de mijloc de aprilie, însuflețit de milioane de lalele peste tot, nu pentru a concura în mod special grădinile Keukenhof, ci pentru a aminti lumii de adorația Turciei pentru lalea, floarea sa națională.
Zeci de milioane de flori au fost sădite în Istanbul pentru Festivalul Lalelelor, nu știu dacă le-a numărat cineva, deși parcul Emirgan a fost vedeta, cu peste 2,8 milioane de bulbi plantați. Numai pentru “Carpeta” din Piața Sultan Ahmet (foto jos), un covor de 540 metri pătrați, au contribuit, cu delicatețea și frumusețea lor trecătoare, nu mai puțin 545.000 de lalele.

Vizita la Istanbul a fost cu noroc, pentru că, de „bun venit”, pe tot drumul de la aeroport până la hotel, mi-au zâmbit de pe marginea drumului, din sensurile giratorii, din parcuri, de pe faleza Mării Marmara, din spațiile verzi dintre benzi, de la „rădăcina” semafoarelor, de oriunde puteau fi plantate și admirate, observate, frumoasele lalele.
Acolo unde a existat un petec de pământ liber, pe traseul celor 18 kilometri care despart aeroportul Internațional Ataturk de cartierul Sultan Ahmet, au fost sădite „covoare” de lalele. Le-am găsit înălțându-se, drepte, către soare cu bobocii lor ca un turban, și zâmbând șoferilor blocați în traficul greoi de început de weekend. Și parcă mesajul lor „Zen” a prins la publicul numeros, captiv în trafic, pentru că am auzit foarte puține claxoane deși cozile erau intimidante chiar și pentru șoferii bucureșteni.

Festivalul Lalelelor Istanbul-Istanbul Lale Festivali se organizează, începând cu anul 2005, de regulă de la finele lui martie până la începutul lui mai. Luna aprilie este ceea mai bună pentru a admira lalele din Istanbul, când obiective turistice de top precum Moscheea Albastră, Hagia Sophia, Hipodromul și nu în ultimul rând Palatele Topkapî și Dolmabahce sunt și mai atrăgătoare înviorate de elegantele flori.
Moscheea Albastră ( foto sus) și Hagia Sophia ( foto jos)

Istoria unei flori care adulate și speculate
Pentru musulmani, laleaua este o floare sfântă, iar credincioșii cred că acei care o îngrijesc vor ajunge direct în rai, unde vor continua să se ocupe de această sarcină atât de plăcută lui Allah. Așadar, lalelele sunt adorate, dovadă stau moscheile cu fresce împodobite de lalele, alături de garoafe, simbolul profetului Mohamed sau minaretele în formă de bulb de lalea. Arta și cultura, viața de zi cu zi a turcilor, sunt influențate și înfrumusețate de lalele. Regăsești lalele, stilizate sau nu, pe vasele de ceramică, pe materialele textile și în bijuterii, cu atât mai mult cu cât această floare este asimilată cu abundența (și cu înțelegerea, cu mila).
Sub domnia lui Suleiman Magnificul, cel care a cerut să se planteze numai lalele în Palatul Topkapî, turcii au început să le cultive masiv şi să le altoiască. S-au născut astfel lalelele de Istanbul, cu tije suple și petale cu vârfurile ascuţite și un soiul suprem Nur-i-Adin–”Lumina raiului„. Acesta a fost obţinut de un grădinar renumit din Istanbul, oraș al cărui simbol e, care altul, decât laleaua ?!
La Palatul Topkapî, laleaua ocupă și astăzi un loc important în grădini, alăturându-se ]n zambilelor, narciselor, liliacului, bujorilor, garoafelor și trandafirilor. Se poate spune că Sultanul Ahmed al III-lea a impus laleaua ca simbol al Imperiului Otoman, care a cunoscut și așa numita “Eră a Lalelelor”- “Lale Devri”.

Este general acceptat că lalelele- lale în turcă ( provenind de la persanul lâhle) au ajuns în Europa de Vest după ce Oghier Ghislain de Busbecq, ambasadorul lui Ferdinand I la Suleyman Magnificul, le-a remarcat abundența din grădinile turcești, într-o scrisoare din 1554.
Bulbii de lalele au ajuns din Imperiul Otoman în portul Antwerp-Anvers, unii din ei fiind mâncați, cu sare sau cu carne, că doar semănau cu ceapa, iar alții au fost plantați, așa, din curiozitate.
Botanistului Carolus Clusiusi i se atribuie răspândirea lalelelor în Europa, floare care a ajuns să fie simbolul statutului social al bogaților și a devenit atât de scumpă că valora cât o locuință. În perioada 1634-1637, speculațiile au crescut prețul bulbului de lalea la cote maxime. Dar “investitorii” care sperau să se îmbogățească de pe urma sa au ajuns până la urmă la sapă de lemn după unul dintre primele crash-uri din istorie.

Laleaua, cea căreia i s-au dedicat cărți, poeme, este însă iubită nu doar în Olanda și Turcia ci în toată lumea, dovadă fiind numeroasele festivaluri dedicate. În Istanbul, lalelele sunt adulate, și, deși se întind la picioarele mulțimii covoare imense de flori cu mici turbane, nimeni nu calcă pe ele, nici măcar desculț, așa cum se intră în moschei.
Istanbul este, primăvara, capitala unui altfel de imperiu, cel al florilor cu turban, un simbol al delicateței și frumuseței trecătoare și nu unul al puterii brute.
Sper că ți-a plăcut acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino cu noi pe Facebook ! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ?!
#travel #travelblogger #consilierturism #triptips #sfaturidecalatorie #top2018 #holiday #romantic #inspiratie #istanbul #flower #tulips
Visează, iubește, călătorește! Drum bun!

Palatul Topkapî



Festivalul Lalelelor, cu flori, expozii și recitaluri de muzică


Confirmări/Notificări