Furtuna Daniel a complotat cumva cu Kavala, orășel din nordul Greciei pe care-l omisesem inițial de pe lista noastră. O noapte am urmărit Windy și acesta ne-a arătat, fără greș, că ploile diluviene ocolesc Kavala și vecinătățile. Kavala a fost printre puținele destinații pe care furtuna Daniel nu le-a atins cu furia sa apocaliptică.
Am ajuns din Evia “vis-a-vis” de insula Thassos
După un drum chinuitor și riscant din Evia, când deja pe sensul opus, pe autostrada din apropiere de Volos circulația se blocase, am ajuns cu bine în Kavala. Abia se stinseseră incendiile, ne-am întâlnit pe drum cu pompierii care primiseră noi misiuni, la inundațiile din zona Thesallya. Ar fi fost dramatic să vină potopul să stingă focul din Kavala.
S-au aranjat bine lucrurile, nu a plouat în Kavala, care era cumva situată și pe drumul spre casă. Toate erau bune și frumoase, în sfârșit!
Impresii din Kavala
Construit în “amfiteatre” pe dealuri și munți care se alintă întinzându-se către mare, Kavala își deapănă încă povestea. Întins de-a lungul Golfului Kavalas, în nordul Mării Egee, Kavala și-a început povestea acum peste 2.800 de ani.
În prezent, Kavala este un oraș vioi, destul de tineresc, dar ceva mai modest. Ce să ceri mai mult de la un orășel de provincie care nu are pretenția de a fi turistic? Nu spun că nu este vizitat și de văzut Kavala, chiar merită un popas, pentru că este autentic, natural, primitor, chiar pitoresc.
Toate drumurile duc acolo unde are loc totul: în apropierea falezei și a portului. Pare că, din această perspectivă, nu s-a schimbat mai nimic în ultimele milenii: aici e locul unde s-a întemeiat urbea.
Orașul cu trei nume
În golful Kavala, vizavi de insula Thassos, este locul unde Apostolul Pavel a acostat în prima sa călătorie în Europa, mergând către Samothraki. În timp și cu alte intenții, aici au debarcat și lombarzii, francezii, bizantini și otomanii care au stăpânit Kavala. De altfel, Kavala a avut trei nume de-a lungul mileniilor: Neapolis-în antichitate -„Orașul Nou”. În Evul Mediu, a fost numit Christoupolis -„Orașul lui Hristos”. Timp de aprox. șase secole, secole, Kavala a făcut parte din Imperiul Otoman, fiind ocupată pentru scurt timp de Bulgaria, la începutul sec. XX-lea.
…chiar patru: Blue City
Christoupoli i-a fost numele oferit pentru că a fost primul oraș creștin din Europa. Sf. Lidia, primul creștin european, a fost botezată la Filipi (la 18 km distanță) de către Apostolul Pavel, în anul 49 d.Hr. În perioada otomană, orașul a fost dărâmat. A fost reconstruit și, din sec. al XVIII-lea, a redevenit un important port comercial. Acum, Kavala s-a rebranduit turistc în Blue City-Orașul albastru. Desigur, datorită poziționării sale pe un amfiteatru natural, localnicii se simt îndreptățiți să-și alinte orașul drept Monte Carlo al Greciei. Sigur, nu aș merge chiar atât de departe, dar din punct de vedere strict al amplasamentului pe munți și mare, merge.
La pas prin Panagia
La un pas-doi de port, e vechiul cartier Panagia–Fecioara Maria, cel creditat cu peste 2.800 de ani de istorie. Căsuțe în stil turcesc și conace cu balcoane din lemn înghesuie străduțele pietruite.
Pe măsură ce urci panta, străduțele devin și mai strâmte, casele și mai înghesuite.
Locul este colorat, pitoresc, ar putea fi și mai frumos și interesant dacă ar fi mai îngrijit și pus în valoare. Am fost surprinsă nepăcut de starea destul de neîgrijită a Panagia. Urcând până la fortăreața de pe deal, ai o surpriză și mai mare.
Fortăreața nu e chiar bine întreținută, nu sunt informații suficiente, am găsit între ziduri grămezi de cărămizi și nisip.
Probabil se lucra la amenajarea a ceva… Un mic teatru de vară este deja funcțional între zidurile fortăreței.
Un zid de apărare Kavala a înconjurat încă din sec. al V-lea î.Hr. Lucrări majore la fortificații au avut loc în 1307 în timpul domniei lui Andronic al II-lea Paleologo, când au fost fortificația a fost lungită de la mare până la vârful dealului. Ziduri atât de vechi merită întreținute, mai ales când sunt emblematice.
A meritat să urc în turn, de obicei nu ratez niciunul, aici sunt cele mai frumoase priveliști. Sunt câteva zeci de trepte până la platformă, destul de înguste, făcute parcă pentru liliputani. Nu e deloc greu să urci, dar trebuie să fii atent la picoare! Cum urcau soldații aceste scări cu iataganele după ei?
De sus, am fost răsplătită cu o panoramă superbă a Kavalei, insulei Thassos și Egeei de nord.
Fortăreață, răscumpărată de la Egipt
Biletul de intrare în Fortăreața a costat 4 euro/persoană. Evident, mult mai puțin decât cele 40.000 de drahme pe care municipalitatea Kavala a plătit-o guvernului egiptean, în 1964, pentru a cumpăra fortăreața. Istoria e complicată și cea a acestui loc aflat la intersecția a două lumi cu ideologii diferite este un exemplu grăitor.
Imaret
Undeva sub picioarele fortăreței, fostul seminar construit de Mohammed Ali Pașa în orașul natal, și-a căpătat statutul de „iconic” pentru Kavala. Construit între 1817 și 1821 de către fondatorul ultimei dinastii egiptene ca un dar pentru orașul său de naștere, Imaret a fost transformat în hotel de lux. Există o cafenea umbrită cu un foișor unde poți savura ceva răcoritor, fierbinte sau aromat.
Depozite de tutun
Un alt reper al Kavalei sunt depozitele de tutun goale sau renovate, o amintire a faimei de la începutul sec. XX, când Kavala era principalul exportator de tutun din Balcani. Peste 60 de mari companii de tutun au fost active în Kavala în perioada de glorie a industriei în anii 1924-1930.
Se distinge o clădire elegantă, cu basoreliefuri și vopsită în roz și alb. Fosta proprietate a magnatului tutunului, un turc, clădirea în stil neoclasic turcesc este plină cu reprezentări abstracte ale florilor și arbori, soarelui, printre care face loc și blazonul familiei.
Fostul depozit de tutun găzduiește o sală de evenimente se află în Piața Kapnergatis, unde se află monumentul Muncitorului în Tutun. Unicitatea Muzeului Tutunului e că oferă informații despre prelucrarea tutunurilor orientale și prezintă istoria economico socială a regiunii.
Apeductul Kamares
Vizibil este și apeductul (sec. XV), Kamares, deși parcă e din alt film. Construit probabil inițial de romani, acest apeduct arcuit, de 280 de metri lungime, a asigurat alimentarea cu apă a orașului până în la începutul sec. al XX-lea. Marele apeduct de acum a fost ridicat de turci. A avut 60 de arcade, de patru dimensiuni diferite, și o înălțime maximă de 25 m.
Sardine și tutun marca Kavala
La nici 20 metri de apeduct este biserica Sf Nicolae, cu un frumos mozaic exterior dedicat Sf. Apostol Pavel.
Fortăreața din Kavala a fost ridicată pe locul unei biserici bizantine, pusă la pământ de turci. Vizavi începe Panagia, cartierul vechi. Pe străduțele de la intrarea în Panagia vei găsi câteva taverne și magazine de suveniruri. Oricum, zona din apropierea portului este împănată cu restaurante și taverne. Peștele și fructele de mare sunt de încercat, nu știu unde poți găsi mai proaspete decât aici. Sardinele din Kavala sunt mândria pescarilor locali, zona fiind un exportator de seamă. Nu știu cât mai e de profitabil acest comerț, am găsit cu greu sardine în meniuri.
Salutând marea Egee și insula Thassos.
Plaje frumoase lângă Kerala
După excursia sus, la Panagia, ne-am câștigat o zi de lenevit pe plajă. Chiar Kavala are patru plaje drăguțe cu nisip galben și destul de fin. Dacă nu-ți plac plajele urbane, există astfel de refugii însorite chiar pe coastă, în apropierea orașului. Unul dintre ele este Nea Peramos, la aprox. 30 de minute cu mașina, atractiv nu doar pentru plaja cu nisip ci și cu șirul de taverne, cafenele, pensiuni și hoteluri. Câțiva kilometri mai departe, e chiar mai bine.
Plaja Ammolofi are aprox. trei km de nisip fin și apă albastră limpede. E și cochetă, are șezlonguri, umbreluțe și beach-baruri elegante.
De fapt, aici sunt trei golfuri naturale, în care sunt mai multe baruri și o zonă de camping și rulote. Ca să ocupi un șezlong, toată ziua, trebuie să consumi o băutură din meniu-circa 5,5 euro un capucinno fredo sau o cafea.
În direcția opusă Kavalei, la 45 de minute est, se află Ammoglossa Keramotis, aproape de unde pleacă feriboturile către Thassos. Are aspect de plajă exotică nisipoasă, e mărginită de pini și se prelinge în Marea Egee de un albastru schimbător de adânc.
Orașul antic Filippi, în patrimoniul UNESCO
La aprox. 20 km de Kavala este orașul antic Filippi. Inițial (360 î.Hr.) O colonie a Thassienilor ca și Kavala de altel, cu numele de Krinides, a fost cucerită de puternicul Filip al II-lea, regele Macedoniei. Acesta l-a fortificat și i-a dat propriul nume. Zidul, teatrul, clădirile publice și reședința privată provin din perioada elenistică. Cea mai impresionantă clădire este teatrul antic din Filippi, care găzduiește vara Festivalul Philippi. În perioada romană, teatrul a devenit o arenă pentru lupte între fiare sălbatice.
Cel mai important eveniment din perioada romană a fost bătălia de la Filipi din anul 42 î.Hr., când republicanii romani, conduși de generalii Brutus și Cassius, s-au confruntat cu susținătorii monarhiei. – Marc Antoniu, Octavian (ulterior Cezar Augustus, primul împărat al romanilor) și Lepidus. Republicanii au pierdut, iar liderii lor s-au sinucis. După aceasta, Roma va fi condusă de un guvern aristocratic.
Sosirea apostolului Pavel, care a fondat prima Biserică creștină pe teritoriul european în 49/50 d.Hr. În perioada creștină timpurie (secolele IV-VI d.Hr.) complexul Octogon, catedrala mitropolitană dedicată Apostolului Pavel și „Palatul Episcopal”, precum și trei mari bazilici creștine au fost construite pe locurile clădirilor romane și caselor private. Monumentele creștine timpurii din Filippi sunt printre cele mai bine conservate de acest tip și pentru această perioadă istorică din lume!
Orașul a fost abandonat treptat de la începutul secolului al VII-lea d.Hr., fiind complet abandonată după cucerirea turcească la finele sec. XIV-lea. În iulie 2016, situl arheologic din Filippi a fost înscris în patrimoniul UNESCO.
Așadar, iată Kavala! Un loc primitor, simplu și destul de modest, care ne-a adoptat fără grimasă, ba chiar cu zâmbetul pe buze și cu brațele deschise. Probabil că vom reveni, dacă vom avea ocazia.
Sper ca dorința ta de a ajunge în acele locuri de vis să se îndeplinească repede. Vino cu noi pe Facebook și Instagram, dă Like și Share, dacă ți-a plăcut ce facem noi, din pasiune!
Visează, Iubește, Călătorește!
#consilierturism #visitgeece #grecia #Kavala #travelblogger