Una dintre cele mai frumoase și vechi biserici din Roma este așa cum am scris, Bazilica Santa Maria Maggiore.
Nu este doar o biserică splendidă inclusă în patrimoniul UNESCO și una dintre cele patru bazilici patriarhale ale Romei, ci are o istorie lungă și interesantă în spate.
Basilica Santa Maria Maggiore: scurtă istorie
Bazilica Santa Maria Maggiore a fost construită în secolul al V-lea pe vârful dealului Esquiline, pe locul unui templu dedicat zeiței Juno. A fost ridicată, în 432, din ordinul papei Sixtus al III-lea, acolo unde zăpada a căzut, miraculous, în vara anului 358 d.Hr. Tot potrivit tradiției, Fecioara Maria a indicat și a inspirat construirea bisericii dedicată ei pe dealul Esquilin. Potrivit legendei, pe 5 august 358, Papa Liberius (352–366) a avut o viziune a Mariei care i-a spus să construiască o biserică acolo unde o să cadă zăpadă în aceeași noapte, deși era vară. Prima bazilică a Sfintei Fecioare a fost construită în jurul anului 350 d.Hr. și a fost numită Santa Maria ad Nives ( a Zăpezii), locația sa fiind determinată de apariția zăpezii în august pe dealul Esquiline. “Miracolul Zăpezilor” este amintit în fiecare an, pe 5 august, în piața din fața Bazilica Santa Maria Maggiore cu un joc de lumini și în interiorul basilicii: în timpul liturghiei, din tavan cade o ploaie de petale albe.
Salus Populi Romani-Salvarea Poporului roman
Prima comoară a Basilicii este icoana Fecioarei cu Pruncul Iisus atribuită Sfântului Evanghelist Luca, despre care se spune că ar fi fost adusă de Sfânta Elena din Țara Sfântă. Icoana din lemn de cedru (117 x 79 cm) o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe.
Salus Populi Romani – Salvarea Poporului roman este cea mai importantă icoană din Roma dedicată Fecioarei Maria (foto ).
Tradiția atribuie icoana Sfântului Evanghelist Luca, ocrotitorul pictorilor. Icoana a fost adusă în Roma din Țara Sfântă, fiind purtată, timp de trei zile, pe străzile Cetății Eterne confruntată cu o epidemie de ciumă.
Papa Grigore I (590-604) s-a rugat la icoană implorând încetarea epidemiei de ciumă neagră. După peste un mileniu, Paul al V-lea (1605-1621) a comandat construirea monumentalei Capele Paulină, o “casă” pentru Salus Populi Romani.
Cetăţenii Romei se adăpostesc la bazilică ori de câte ori oraşul lor este în pericol
De altfel, Papa Francisc își încredința Salus Populi Romani călătoriile sale apostolice. Vizita Basilica înainte de fiecare plecare și la întoarcere din vizitele apostolice și se închina Fecioarei Maria.
Bucăți din sicomor, misteriosul copac biblic, Ficus Sycomorus, din care era confecționată ieslea lui Iisus, dar și moaște ale Sfântului Matei și ale Sfântului Ieronim sunt alte bogății spirituale ale Bazilicii.
Date interesante despre Basilica Santa Maria Maggiore
Basilica Papale di Santa Maria Maggiore este cea mai mare („Maggiore”) dintre cele 80 de biserici închinate Sfintei Maria din Roma.
Multe dintre mozaicurile din bazilică (în naos și pe arc, de exemplu) au făcut parte din clădirea originală. Coloanele mari de marmură sunt chiar mai vechi, provenind probabil din clădiri din Roma antică și din temple pagâne demolate.
Unic în această biserică este tavanul de aur, casetat. A fost comandat de controversatul papa Alexandru al VI-lea Borgia (1492-1503) și placat cu prima cantitate de aur adus de Columb din Americi. Aurul a fost cadou de la regina Isabela a Spaniei.
Cu cei 75 de metri ai săi, clopotnița romanică din secolul al XIV-lea este cea mai înaltă din Roma.
Șapte papi sunt deja înmormântați în bazilică. Papa Francisc a lăsat prin testament să fie înmormântat în Basilica Santa Maria Maggiore.
Mix arhitectural
Interiorul vast al acestui impresionant lăcaș de cult își păstrează structura originală, în pofida numeroaselor renovări. Cu vechimea sa de XVII secole, Bazilica Santa Maria Maggiore este un mix arhitectural în care se remarcă tavanul casetat renascentist, fațada barocă (secolul XVIII), interiorul predominant baroc.
Fă-ți timp să admiri și mozaicurile din secolul al V-lea din arc și naos, cu scene din Vechiul Testament.
Imaginea centrală din absidă, semnată de Jacopo Torriti, datează din secolul al XIII-lea și reprezintă încoronarea Fecioarei Maria.
Capela Sforza, proiectată de Michelangelo
Bazilica are mai multe capele. Pe dreapta, se remarcă Cappella Sistina (foto sus), prima capelă Sixtină din Roma. Somptuos decorată, a fost construită de Domenico Fontana în secolul al XVI-lea și găzduiește mormintele papilor Sixtus V și Pius V.
Capela Sixtină a fost comandată de Papa Sixtus între 1585 și 1587. Era cea mai mare capelă din Roma la acea vreme, proiectată de Domenico Fontana, arhitectul de încredere al Papei, pe baza unui plan al Crucii Grecești cu două capele subsidiare. Cu un tambur presărat cu opt ferestre mari, cuprinde Oratoriul Nașterii Domnului de la etaj, la care se poate ajunge printr-o scară dublă.
Oratoriul, al cărui nucleu datează din Evul Mediu timpuriu, este o asemănare cu Grota Nașterii Domnului din Betleem.
Un element teologic cheie al întregii Capele Sixtine este Tabernacolul. Cu porticurile și coloanele învelite de viță de vie, evocă Templul lui Solomon și exprimă sensul numelui orașului în care s-a născut Iisus: „Bethleem”- „casa pâinii”.
În stânga, nu la fel de strălucitoare este Cappella Sforza. Michelangelo a proiectat-o la 87 de ani, dar nu a reușit să-și vadă opera finalizată.
Baldachinul din secolul al XVIII-lea de deasupra altarului mare este plin de heruvimi auriți.
Bazilica Santa Maria Maggiore: program și amplasare
Bazilica Santa Maria Maggiore este situată la aproximativ 500 m de gara Termini, se poate ajunge ușor pe jos. Este deschisă între orele 7:00 și 18:45, iar intrarea este liberă.
Intrarea la muzeu costă 3 euro/persoană, tururile cu ghid ale zonei arheologice subterane fiind disponibile pentru 8 euro / persoană.
Bazilica Sfânta Maria Maior chiar este un loc în care arta și spiritualitatea se îmbină perfect, deși stilurile arhitecturale de sub cupolele sale sunt diferite.
Galerie Foto Santa Maria Maggiore
Ne-am străduit să-ți oferim un articol cât mai complet și foarte bine documentat. Sperăm că ți-a plăcut și te-a inspirat.
Te așteptăm pe Facebook și Instagram, cu Like și Share !
Visează, Iubește, Călătorește!
Drum bun!
#consilierturism #inspirație #viseazaiubestecalatoreste #ghidturism #roma #santamariamaggiore #travelblogger #travel #visitrome #roma