La polul opus, cele mai mici salarii nete au fost în primul sementru al anului (S1) în județele Mehedinți, Teleorman și Giurgiu. Cele mai mari salarii nete medii la nivel național au fost în domeniile IT, inginerie, petrol / gaze și construcții, care au ridicat piața salariilor.
Capitala și județele din Vestul țării continuă să domine clasamentul celor mai mari salarii medii nete din primul semenstru al anului (S1). Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, cel mai bine câștigă angajații din Capitală, cu o medie salarială netă de 5.665 de lei pe lună. Pentru Cluj, al doilea cel mai bine plasat județ, media este de 5.000 de lei. Aceeași medie a fost înregistrată, în S1 2025, și pentru Timiș și Sibiu, acestea fiind, de altfel și singurele județe în care media netă salarială a fost mai mare sau egală cu 5.000 de lei.
*Pentru angajații din Iași, Brașov și Constanța, salariul mediu net din primele șase luni ale anului a fost de 4.700 de lei.
*În Argeș, Prahova și Dolj media a fost de 4.500 de lei. *Cel puțin 4.000 de lei net pe lună au avut salariații din județele Bihor, Arad, Galați, Alba, Olt și Tulcea.
*Cele mai mici salarii, pe de altă parte, sunt raportate de angajații din Mehedinți, Giurgiu și Teleorman, toate trei cu o medie de 3.800 de lei pe lună.
* Caraș Severin și Maramureș au o medie de 3.900 de lei net pe lună. Retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară sunt domeniile cu cele mai multe poziții deschise în aceste județe.
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro. O treime din numărul total de joburi a avut și salariul afișat în anunțul de angajare.
Investițiile aduc prosperitate
„Evident că aceste medii sunt corelate în primul rând cu nivelul investițiilor din aceste zone, dar și cu profilul angajatorilor prezenți în județele respective. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai multe companii care au un număr mai mare de poziții de specialiști sau pentru candidați cu studii superioare, cu atât media salarială din județul respectiv va fi mai mare. În județele unde majoritatea job-urilor vizează candidați din segmentul entry-level sau fără studii superioare, nivelul salarial va fi mai scăzut”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Salariații vor un salariu cu 30% mai mare decât cel oferit
Așteptările candidaților sunt, în aproape toate județele, cu aproximativ 30% mai mari decât salariile pe care le și încasează. De exemplu, candidații din București se așteaptă la salarii cu 32% mai mari decât media înregistrată efectiv (7.500 de lei versus 5.665 lei).
Cele mai mari diferențe sunt în Brăila, unde așteptările sunt cu 50% mai mari decât media salariilor nete reale (6.000 de lei vs 4.000 de lei), Harghita (5.850 de lei vs. 4.000 de lei), Vrancea (5.800 de lei vs, 4.000 de lei) și Hunedoara (6.000 de lei vs. 4.200 de lei).
Chiar și pentru Cluj sau Timiș, două dintre județele fruntașe, există o diferență de 40% între așteptări și realitate – 7.000 de lei vs. 5.000 de lei.
Județele unde așteptările candidaților sunt mai realiste
Județele în care salariile nete reale sunt mai apropiate de așteptările candidaților sunt Argeș, cu o diferență de 25%, de la 4.500 la 5.6250de lei, Bacău și Suceava, de la 4.000 la 5.000 de lei, dar și Constanța și Brașov, cu o diferență de 28%, de la 4.700 de lei la 6.000 de lei.
Peste 23.000 de joburi disponibile, 8.100 cu salariul afișat
În acest moment, peste 23.000 de joburi sunt disponibile pe eJobs.ro. Dintre acestea, 8.100 au salariul afișat. Alte 10.000 de joburi sunt disponibile pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs.ro și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV. Pentru iajob.ro, procentul joburilor cu salariul afișat în anunțul de angajare este de peste 60%.
Jobul nostru este să te informăm și inspirăm. Am reușit? Hai cu noi pe Facebook și Instagram, mulțumim pentru Like și Share !
Visează, Iubește, Călătorește!
Drum bun!






