Aniversând 15 ani de activitate, la debutul sezonului de vară, Eturia lansează începând cu 1 iunie 2022, patru serii de oferte speciale (câte una pe săptămână). Destinațiile la oferte speciale sunt alese dintre cele aflate în top 15 cele mai bine vândute destinații Eturia din 2007 până în prezent
Eturia are peste 300 de parteneri locali în întreaga lume, a vândut vacanțe în 155 de țări și a deservit până în prezent peste 80.000 de clienți.
Printre aceste oferte speciale destinate turiștilor:
*Sejur în Havana & Cayo Coco, 8 zile / 7 nopți, hoteluri de 4 și 5*, mese în regim all-inclusive, tur de oraș în Havana inclus, începând de la 1650 Euro / persoană.
*Sejur de 7 nopți în Mauritius, hoteluri 4 și 5* cu mic dejun sau demi – pensiune, un tur inclus, începând de la 1190 euro/ persoană.
* Circuit 10 zile în Peru, în care turiștii se vor bucura de principalele atracții ale destinației, de la 2390 euro / persoană.
Maldive, Republica Dominicană, Thailanda, SUA, Peru, Japonia, Tanzania, Cuba, Mexic și Mauritius sunt cele 10 destinații exotice de top ale Eturia.
“Au trecut 15 ani de Eturia, în acest timp agenția noastră și-a conturat o identitate puternică, la fel s-a întâmplat și cu turistul Eturia. În 2022, acesta este mai matur, mai informat si evident mai pretențios în alegerile sale. Cred că toți acești ani au demonstrat că agențiile de turism reprezintă coloana vertebrală a industriei și în ciuda dezvoltării multiplelor soluții de vânzare online, turistul care își dorește cu adevărat să exploreze o destinație se reîntoarce către agentul de turism. Cred că tehnologia nu poate servi nevoilor turistului fără asistența umană și nici viceversa. Turistul de azi are nevoie de rapiditate, flexibilitate, know how și cel mai important, siguranță. Acești ani ne-au învățat ca o agenție de turism care investește atât în oameni, cât și în tehnologie este mai aproape de turist. Este exact ceea ce ne propunem sa facem la Eturia și în următorii 15 ani,“ declară Sorin Stoica, CEO Eturia
Iată câteva cifre interesante din activitatea Eturia:
Peste 150.000 de solicitări de vacanță procesate de echipa Eturia
Peste 55.000 de vacanțe vândute
Peste 100.000.000 euro vânzări
155 de țări în care am vândut cel puțin o vacanță
Prima vacanță vândută – august 2007
Cea mai vândută destinație Maldive: peste 10 mil euro
Cea mai scumpă vacanță vândută: 125.000 euro
Cea mai lungă vacanță vândută – Turul lumii în 95 de zile
Cel mai complex grup incentive vândut (corporate) Tanzania și Zanzibar – 350.000 euro
Peste 300 de parteneri locali cu expertiză, certificați în destinațiile vândute
Peste 1.000 de hoteluri verificate cu care are contracte directe în destinațiile de plajă
Peste 300 de agenții de turism din România care promovează pachetele Eturia prin TravelHubX compania dedicată clienților B2B
Lansarea unui modul modern de căutare pentru pachete dinamice în platforma B2B TravelHubX
Peste 50 de companii în intreaga lume care vând hotelurile contractate Eturia prin divizia Wholesales Eturia.
Eturia e desemnată “Cel mai dorit angajator din Industria de Turism din România”
5 angajati Eturia au fost promovați la statutul de business partner în acest an
Eturia e singura companie de travel din Romania certificată ca Furnizor de Servicii Superioare conform programului “UP Your Service” dezvoltat de Ron Kaufman.
Prețurile pachetelor turistice, mai mari cu 10-20 % față de 2019
“Prețurile sunt în creștere cu 10-20% față de anul 2019 și estimez că acest trend se va păstra până la sfârșitul anului cu mai mult de 30% pe destinațiile foarte populare și în perioade de vârf de sezon. Aceste modificări de prețuri se datorează creșterilor la petrol și energie, întărirea USD față de EUR cu cca 20%, dar și a cererii de vacanțe care este în acest moment mai mare pe majoritatea destinațiilor decât oferta. Acest lucru se întâmplă deoarece nici companiile aeriene, nici hotelurile nu și-au refăcut capacitatea de transport, respectiv cazare, la nivelurile prepandemice. Pentru cei care vor să economisească, soluția rămâne early booking-ul, dar și evitarea perioadelor de vârf de sezon (August, Decembrie, Ianuarie, Aprile) menținand același confort și bucurie a călătoriei.
Din perspectiva financiară, obiectivul nostru este să creștem cu peste 50% față de anul 2019 si suntem deocamdată pe un trend bun pentru atingerea acestui obiectiv,” declară Sorin Stoica
Prima agenție tailor-made
Eturia a devenit, în 2007, prima agenție de turism turoperatoare din România ce oferă servicii tailor-made celor care vor să trăiască o călătorie exotică autentică oriunde pe glob la standarde superioare în turism. Pentru clienți, dincolo de cele peste 120 de destinații din portofoliu în care agenția colaborează strâns cu parteneri locali, experiența Eturia include consultanți specializați pe fiecare zonă a globului, ce știu să recomande fiecărui client locuri, hoteluri, trasee și să ofere cele mai valoroase sfaturi. Mai mult, agenția creează și vacanțe cu plecări predefinite create pe principiul celui mai bun tarif. Companiile aeriene prestigioase alese pentru zboruri, transferurile private, hotelurile de 4 și 5 stele atent selecționate în special în contextul actual, dar și faptul că pachetele includ toate costurile (intrările la obiectivele turistice, ghizii locali și bacșișurile acestora, serviciu de asistență non-stop), transformă vacanțele în experiențe la superlativ. Asigurarea medicală este inclusă în toate pachetele de tip circuit și acoperă chiar și îmbolnăvirea de COVID-19 înainte sau în timpul călătoriei.