Primul din cele două Boeing 737-800 NG care competează flota TAROM a aterizat astăzi pe aeroportul Henri Coandă unde a și fost botezat “Sarmizegetusa” , cu două ajutorul a două tunuri de apă.

“Sarmizegetusa” a fost secondată, în aer, de două avioane de luptă F16 iar din mulțimea de la sol nu au lipsit garda de onoare, televiziunile și de politicienii.

Noul avion, cu o capacitate maximă de 189 de locuri, își va „intra în pâine”, cel mai probabil, luna viitoare și va zbura către o serie de destinații precum Madrid, Tel Aviv, Valencia, Tenerife (curse charter) şi Larnaca. Cel de-al doilea avion Boeing 737-800 New Generation va sosi săptămâna viitoare.

Cele două Boeing 737-800 NG sunt primele aeronave care se alătură flotei TAROM în ultimul deceniu. Flota companiei naţionale de transport aerian va fi completată și de alte două avioane de lung-curier pentru zboruri către China şi Statele Unite, a declarat, pe pistă, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

TAROM  nu se privatizează. Acesta a dat asigurări că atât privatizarea TAROM cât şi a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti este exclusă în mandatul său actual de ministru al Transporturilor. Răzvan Cuc crede că „TAROM poate redeveni ceea ce a fost, un etalon“ (…) pentru că “revitalizarea TAROM şi repoziţionarea ca şi concept de business sunt lucruri posibile”.

-Contract de leasing operațional pe 10 ani. Noile aeronave Boeing 737-800 NG au fost achiziţionate prin leasing operaţional (dry-lease) pe o perioadă de 10 ani, iar rata lunară este “la prețul pieței”, nici mai mult nici mai puțin. După cei 10 ani, se va lua decizia păstrării sau nu a aeronavelor în flota TAROM, în funcție de starea lor de uzură fizică și morală. TAROM s-a înnoit cu cele două aerinave cu o aputonomie de aprox. 6.000 km după ce, în octombrie 2016, două din aeronavele sale A310 au fost scoase din uz. După aceea, compania a fost nevoită să suspende operarea de zboruri pe unele rute externe cu plecare din Iaşi.

-Marile speranțe. “Anul acesta, TAROM nu va mai înregistra pierderi, acest lucru fiind posibil cu cele două noi aeronave”, a mai spus ministrul Transporturilor. Iar directorul general al TAROM, Eugen Davidoiu, speră că anul în curs să fie unul al stopării pierderilor pe care TAROM le tot înregistrează din 2007 și compania să finalizeze 2017 “pe zero”.

-Despre noile Boieng-uri NG. Aeronava Boeing 737-800 NG are scaune ergonomice de tip „slim seats” și hublouri optimizate ca formă și mărime, sistem de iluminare cu leduri de ultimă generație și compartimente mărite pentru bagajele pasagerilor. “Avionul nu este pentru low cost, eu sunt o persoană corpolentă şi am avut loc să stau pe scaun”, a punctat Răzvan Cuc, răspunzând . Vom vedea ce părere au pasagerii, mai ales că au fost scoase la vânzare bilete la ofertă, la prețul unic de 92 euro.

-Flota TAROM are 23 de aeronave. Cu cele două noi avioane Boeing 737-800 NG, Tarom are acum o flotă compusă din 23 de aeronave. Este vorba de patru Boeing 737-300, patru Boeing 737-700, patru Airbus A318-111, şapte ATR 42-500 şi două ATR 72-500.

Sper că ți-a plăcut acest articol sau că te-a inspirat să visezi și să acționezi ! Te aștept să intri în povestea noastră, vino pe Facebook ! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem ?

Visează, iubește, călătorește!  Drum bun!

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This