ANAT propune crearea a trei mecanisme de protecție pentru turiștii români: fondul de garantare pentru agențiile de turism, fondul pentru biletele de avion și fondul de repatriere în situații de criză

Propunerea vine într-o perioadă în care este nevoie de protecție pentru turiștii români. Siguranța călătorilor reprezintă o preocupare majoră la nivel global, iar construirea unui sistem modern devine o necesitate pentru România. Situația actuală arată încă o dată că România nu dispune de mecanisme funcționale de protecție pentru turiști în situații de criză majoră.

Agențiile de turism, subliniază ANAT, au suportat primele trei nopți de cazare, conform obligațiilor legale aplicabile în situații de circumstanțe extraordinare, și au oferit sprijin turiștilor pentru organizarea prelungirii șederii, în așteptarea reluării curselor comerciale. În paralel, agențiile încearcă să identifice soluții de transport acolo unde acestea există, pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale de repatriere.

Vid legislativ și operațional în protecție pentru călători 

În astfel de situații apare însă un vid legislativ și operațional. Astfel, legea prevede repatrierea turiștilor atunci când transportul comercial devine din nou disponibil, însă nu reglementează clar situațiile în care spațiul aerian este blocat pentru perioade mai lungi, iar repatrierea ar presupune organizarea unor curse charter speciale.

Astfel de operațiuni depășesc posibilitățile industriei turistice și nu constituie o obligație legală automată nici pentru agențiile de turism, nici pentru stat.

Legea Fondului de Garantare pentru agențiile de turism

De câțiva ani, ANAT încearcă să promoveze Legea Fondului de Garantare pentru agențiile de turism, inspirată din modele europene funcționale. Scopul acestui mecanism este unul de protecție a turiștilor români, niciunul să nu mai piardă bani în situații de insolvență sau faliment.

Din păcate, în ultimii ani această inițiativă de protecție a turiștilor nu a fost tratată cu prioritatea necesară de către foștii miniștri ai Economiei și Turismului – Radu Oprea, Bogdan Ivan și Radu Miruță – și nici de către parlamentarii din comisiile de specialitate, deși conceptul proiectului de lege a fost prezentat în repetate rânduri.

În prezent, există un dialog constructiv cu actuala conducere a ministerului și speranța că proiectul Fondului de Garantare pentru agențiile de turism ar putea deveni funcțional în viitorul apropiat, cel mai probabil de la 1 ianuarie 20, 2027.

Legea Fondului de Garantare a biletelor de avion

ANAT a propus, de asemenea, tot pentru protecție, Legea Fondului de Garantare a biletelor de avion, inspirată din modelul danez, care colectează aproximativ 1 euro pentru fiecare segment de zbor de la pasagerii care călătoresc cu avionul.

Falimentul companiei aeriene Blue Air a demonstrat cât de vulnerabili sunt pasagerii: aproximativ 280.000 de persoane au pierdut peste 90 de milioane de euro.

Mecanism financiar pentru repatrieri în situații de criză

Evenimentele recente arată că România are nevoie și de un mecanism de intervenție pentru repatrieri în situații de criză, care să permită organizarea rapidă a unor zboruri speciale atunci când transportul aerian comercial este blocat.

În prezent, autoritățile pot oferi sprijin și coordonare consulară în astfel de situații. Totuși, lipsește un mecanism financiar dedicat care să permită organizarea repatrierilor în cazul unor crize majore care afectează transportul aerian. În lipsa acestuia, intervențiile depind de decizii politice punctuale și de disponibilitatea unor resurse bugetare extraordinare, de regulă din fondul de rezervă al Guvernului.

În ultimele zile, mai multe state europene au organizat zboruri speciale pentru repatrierea propriilor cetățeni, iar unele dintre aceste operațiuni au fost finanțate direct de guvernele respective.

Fond de repatriere pentru situații de urgență

ANAT propune astfel crearea unui fond de repatriere pentru situații de urgență, care ar putea fi coordonat de Ministerul Afacerilor Externe și alimentat prin contribuții foarte mici, de exemplu:

  • 0,5 euro per pasager aerian
  • 0,5 euro per turist transportat cu autocarul

Contribuția ar putea fi aplicată pentru cursele care au punct de plecare sau sosire pe teritoriul României.

Sumele sunt minime și ar putea fi colectate pentru o perioadă limitată, până la atingerea unui nivel suficient pentru acoperirea costurilor estimate. În timp, acestea ar putea crea o rezervă financiară care să permită intervenții rapide atunci când românii se află în dificultate în străinătate.

ANAT își exprimă disponibilitatea de a lucra împreună cu autoritățile pentru a transforma aceste propuneri pentru protecția turiștilor în mecanisme funcționale care să ofere românilor mai multă siguranță atunci când călătoresc.

Ce părere ai, ai plăti câțiva lei în plus la biletul de avion pentru a ști că, în cazul unei crize majore, există un mecanism care te poate aduce acasă, în siguranță?

Este nevoie de măsuri suplimentare pentru protecția turiștilor români?

Pentru mai multe informații verificate, știri interesante, impresii sincere și reportaje exclusive, te așteptăm pe Facebook și Instagram . Mulțumim pentru Like și Share ! 

Visează, Iubește, Călătorește! 

Drum bun!

protecția turiștilor

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This