Lumea e mare și are atât de multe locuri frumoase încât o viață nu-ți ajunge să te bucuri de toate. Din această categorie fac parte și insule pe care mulți dintre noile catalogăm “de vis”, deși unele nu sunt inaccesibile, de vreme ce atrag milioane de turiști în fiecare an.

Topul celor mai apreciate insule din lume. Tripadvisor a dat publicității Travelers’ Choice Islands-Topul celor mai frumoase insule din lume, ediția 2016, clasament realizat pe baza opiniilor utilizatorilor. Dacă de unele din aceste insule ne despart mii de kilometri și peste o zi de zbor cu avionul, de frumusețea altora ne putem bucura după nici două-trei ore de zbor. Două din Top 10 cele mai frumoase insule sunt din Europa și poți ajunge la ele cu curse charter chiar în această vară.

hawaii maui

1. Maui, Hawaii, SUA, un paradis tropical. Maui, cea de-a doua insulă ca mărime din arhipelagul Hawaii, este obișnuită cu topurile de frumusețe și cu vizitele turiștilor nord-americani. O insulă topicală, cu plantații de cafea, papaya și ananas, Maui este apreciată de ce vor să lenevească pe malul mării și de amatorii de vacanțe active. Aici se pot practica toate sporturile nautice, se pot face scufundări, drumeții prin munți, până sus la cratere de vulcani și exursii prin parcurile naționale.

santorini top

2. Santorini, micuța insulă vulcanică din Marea Egee, arhipelagul Ciclade, Grecia, ocupă locul doi în clasamentul celor mai frumoase insule de pe mapamond. “De vină” sunt peisajele sale dramatice, apusurile romantice, plajele cu nisip negru, vestigiile istorice, apreciate fiind și excursiile la craterul vulcanului Santorini și gastronomia locală.

jamaica

3. Jamaica este o insulă tipică pentru regiunea Caraibe, fiind considerată un creuzet de culturi, pornind de la cea africană și asiatică, până la cea europeană și din Orientul Mijlociu. Iar cele mai evidente influențe multiculturale se simt în bucătăria sa și în muzica foarte apreciată. O mare grădină plină de verdeață, Jamaica însemnă plaje lungi cu nisip alb, golfuri protejate, munți accidentați, cascade, peșteri și mult soare. Multe activități recreative, pornind de la surf, drumeții, rafting și înot cu delfinii pot umple zilele de vacanță în Jamaica, numai să vrei să te desprinzi de pe șezlong.

http://

4. Providenciales este cea mai populată din Insulele Turks & Caicos, fiind una dintre primele destinații de plajă din lume. Situată în Marea Caraibilor, Providenciales este raiul scuba diving și snorkeling, datorită kilometrilor de recif de corali, ușor accesibili de pe mal.

bali

5. Bali, Indonezia. Este o destinație arhicunoscută din sudul Oceanului Indian, potrivită deopotrivă celor care vor să se relaxeze pe plajă, dar mai ales la la spa dar și aventurierilor. Plajele cu nisip alb din Bali sunt ideale pentru scufundări, în timp ce jungla deasă, cu temple de piatră ascunse, traseele montane sauvizitele în orezării sau plantații de cafea sunt experiențe apreciate de vizitatorii care preferă vacanțele active.

apus mallorca

6. Mallorca, Spania. Cea mai mare insulă din arhipelagul spaniol Baleare, Mallorca este supranumită “Perla Mediteranei” și aceasta spune multe despre frumusețea locului. În Mallorca ai la dispoziție peste 200 de plaje deosebite, și munte și mare, și istorie și artă și gastromonie și multă distracție.

mauritius island

7. Mauritius. Insula Mauritius este cunoscută în special ca o destinație excelentă pentru petrecerea celei mai dulci luni din viața unui cuplu proaspăt căsătorit, fiind și preferata celebrităților. Un loc perfect din sud-vestul Oceanului Indian pentru lenevit la soare, de bălăcit și practicat sporturi nautice, Mauritius are multe de oferit: plimbări pe plantațiile de ceai și trestie de zahăr, excursii la celebra insulă Iles Aux Cerfs și la Le Souffleur.

thailanda aprilie

8. Phuket, Thailanda. Este o altă destinație foarte iubită pentru exotismul și spectrul larg de obiective turistice spectaculoase, pornind de la lagunele albastre și apusurile roz, la dealuri, munți și stânci, la călugării cu robe portocalii. Koh Phi Phi, Phang Nga Bay și Patong Beach sunt locuri cu priză la public care nu ar trebui ratate.

bora-bora tahiti

9. Bora Bora, una dintre cele mai exclusiviste insule, este un loc romantic la superlativ. Aici, în această insuliță vulcanică din Polinezia Franceză, te poți bronza pe plaje de nisip alb, înota într-un parc subacvatic printre pești și corali, sub privirea implacabilă a vulcanului Otemanu.

10. Fernando de Noronha, Brazilia. Un arhipelag situat la aproximativ 354 de kilometri de țărmul Braziliei, Fernando de Noronha este apreciat pentru frumusețea sa, apele clare, curate, un loc minunat unde să te odihnești, să ai contact cu natura, să înoți, să faci surf. Fernando de Noronha este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO cu un ecosistem delicat, în care numărul de vizite e restricționat. Puținii norocoși sunt răsplătiți cu plaje, ape calde pline cu delfini și țestoase de mare, ceea ce face din Noronha una dintre destinațiile de scuba diving de top din lume.

Sper că ți-a plăcut acest material, că te-a informat sau te-a făcut să visezi și te-a motivat pentru următoarea călătorie!  Te aștept să ne fii alături pe Facebook !  

Visează, iubește, călătorește!                        Drum bun!

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This