O selecție acelor stațiuni balneoclimaterice cu tradiție din România și atracțiile lor unice. Natura ne-a dăruit bogății nemăsurate, special create pentru mintea, trupul și sufletul nostru. Apele minerale tămăduitoare, aerul curat și ozonat, cadrul natural de excepție sau nămolurile miraculoase fac din aceste stațiuni un dar neprețuit adus nouă, celor care vrem răsfăț la SPA sau suntem nevoiți să ne tratăm.

Iată cele mai vechi stațiuni balneoclimaterice și atracțiile lor, motivele pentru care merită vizitate.

-Băile Herculane, două milenii de istorie

Este cea mai veche stațiune din țară, romanilor le-a plăcut mult aici. Știm că nu aveau gusturi proaste, imediat cum se instalau într-un nou loc își creau tot confortul pentru a se simți mai ceva ca acasă. Climatul blând, peisajul deosebit încadrat de Munții Domogled, pe malul râului Cerna, nu au fost trecute cu vederea. Au contat mult apele termale energizante și poziția strategică, desigur.

Se spune că Împăratul Traian ar fi fost cel care a decis crearea Therme Herculi, a cărei primă atestare datează din 153 d. Hr. Așadar Herculane are aproape două milenii de istorie, deși cu suișuri și coborâșuri. Marcus Aurelius și cohorte de demnitari romani și oameni de rând au venit să se facă bine sau să se relaxeze aici. Miraculoasele izvoare termale au ajuns chiar obiect de venerație pentru romani. S-a creat un cult, protectorul fiind nimeni altul decât legendarul erou Hercules.

Peste multe secole, împărații austrieci s-au declarat fermecați de Herculane, pe care au numit-o “cea mai frumoasă stațiune de pe continent”. Asta după ce au investit puternic în infrastructură, făcând din Herlculane o stațiune modernă. Francisc I al Austriei, Franz Iosef și Prințesa Sissi, Carol 1 al României împreună cu regina Elisabeta (Carmen Sylva) au bătut drumul până aici pentru binefacerile apelor termale din Herculane. Împărăteasa Sissi adora stațiunea și zona, Franz Iosif la fel.

 Ce tratează apele și aerul de la Băile Herculane

Wellness îți mângâie trupul, liniștește mintea și te unge pe suflet. Iar apele minerale sulfuroase, clorurosodice, calcice, saline sunt puse la treabă la Herculane pentru afecțiunile reumatismale osteo-articulare inflamatorii sau degenerative, post-traumatice ale aparatului osos și neurologic. Pot fi ameliorate o listă lungă de boli digestive, ale aparatului urinar și renal, dermatologice, ginecologice și de nutriție.

Aerul puternic ionizat, comparabil cu cel din Alpii Elvețieni, ameliorează bolile aparatului respirator.

De vizitat în împrejurimile Herculane

În zonă sunt multe de făcut și văzut, frumusețea peisajelor din Parcul Național Domogled-Valea Cernei te lasă fără cuvinte. Te poți bucura de natură mergând pe traseele montane până la Cheile Feregari, Grota Haiducilor, Cascada Vânturătoarea. Poți face rafting pe Cerna, alpinism, trekking sau zbura pe tirolinană. O altă minune a naturii, Cazanele Dunării, se află la mică distanță, o excursie cu vaporașul nu e de ratat!

Geoagiu-Băi, apele calde al dacilor

Urcăm spre nord-est și ajungem la Geoagiu-Băi, stațiunea cu apă termală al cărui nume e de proveniență dacă. Germisara înseamnă “apă caldă” cu referire evidentă la apele termale din zonă. Romanii au făcut “upgrade” și pe locul fostei cetăți dacice au construit băi în adevăratul sens al cuvântului, „Thermae Germisara“.  Termele romane ( foto sus, sursa aici) sunt și azi în centrul stațiunii, acolo unde au rezistat probei timpului și bazinele cu banchete, sistemul de alimentare cu apă și lăcașele de cult. Apele miraculoase de laa Geoagiu-Băi erau ocrotite de Nymphae, zeități care au primit calde mulțumiri prin intermediul unor mesaje scrise pe plăcuțe de aur descoperite în zonă.

Ce e de vizitat la Geoagiu Băi

Drumul roman și casa natală a lui Aurel Vlaicu din satul care-i poartă numele sunt doar două dintre atracțiile zonei. Nu lipsesc peșterile, bisericile vechi, legendele de tot felul și posibilitatea de aventuri montane. Cetăți dacice și romane sunt în apropiere, nu le rata! Geoagiu-Băi (județul Hunedoara) e amplasată la peste 350 m altitudine, la 19 km de Orăştie, 40 km de Cetatea Deva și 51 km de castelul Corvinilor din Hunedoara.

Tratamente la Geoagiu-Băi

Apele minerale bicarbonatate, calcice, magneziene mezotermale, hipotone sunt eficiente pentru tratarea afecțiunilor reumatismale degenerative. La acestea se adaugă afecțiunile posttraumatice neurologice, ginecologice, endocrine, metabolice și de nutriție, dermatologice și unele boli cardiovasculare.

Nămolul de turbă ioduros-feruginos din Geoagiu este eficient în tratarea afecțiunilor reumatismale abarticulare și dermatologice.

-Băile Felix 

Nu au o vechime multimilenară ca precedentele stațiuni balneoclimaterice, dar faima Felix a crescut rapid în timp. Și se menține sus, pentru că a reușit să se reinventeze cumva. Izvoarele minerale de la Felix ar fi fost descoperite în jurul anilor 1000, de către Felix, parohul Mănăstirii din Sânmartin. Un document al Vaticanului menționa undeva prin anul 1200 existența unor ape termale lângă Cetatea Oradiei (Termae Varadienses).

Felix și-a câștigat notorietatea datorită efectelor miraculoase ale apei termale și climatului blând. Băile Felix sunt un pol al relaxării, revigorării și distracției de neocolit în vestul țării. Desigur, mai întâi au fost tratamentele, cele care împart în prezent “capul de afiș” din catalogul de oferte cu distracția acvatică și oferta SPA.

Merită să ajungi aici în orice anotimp, temperatura apei termale din Băile Felix depășește și iarna 40 grade Celsius.

-Ce vizitezi în Felix și împrejurimi

Dacă vrei să fii cât mai aproape de bazinele tămăduitoare, fă-ți rezervare la o casă de vacanță KUB. Intimă, cochetă și dotată cu toate facilitățile moderne, casa Kokopelli are și o terasă proprie. Nu rata Lacul cu Nuferi și Lotuși termali și nici Oradea, singurul oraș Art Nouveau din țară. Băile 1 Mai stau “în umbra” Băilor Felix, cele două stațiuni fiind oricum vecine. Băile 1 Mai s-au remarcat datorită apelor minerale și a nămolului sapropelic extras din lacul din localitate, utilizate în tratarea afecțiunilor reumatismale, ginecologice, ale sistemului nervos central și periferic. Iar ștrandul cu valuri este unic în zona de Vest, aici distracția e garantată!

Ce se tratează la Felix

Afecțiuni reumatismale, neurologice, boli ale sistemului circulator (arteritele), gastrită hiperacidă, diabet zaharat, guta.

Băile Tușnad

Amplasat în creierul munților, Băile Tușnad își leagă existența de un miracol pe care apele minerale de aici l-au produs asupra sănătății unui fiu de cioban. Se întâmpla undeva prin 1842, de când istoria Tușnad ca stațiune balneoclimaterică începe să se scrie. Nu a mers totul strună nici aici, pe versantul vestic al masivului vulcanic Ciomad. Primele vile din Tușnad s-au ridicat la mijlocul secolului al XIX-lea. Ceva mai târziu, primea oaspeți de seamă: în 1852, împăratul Ferenc József a admirat priveliştea de pe Piatra Şoimilor şi a recomandat reamenajarea localităţii. Ceea ce s-a și întâmplat.

Tratamentele în care excelează Tușnad

Aerul curat și ozonat al pădurilor dese de brad te energizează, apele minerale și termale te relaxează, te fac să vrei să stai mai mult sau să revii. Tușnad atrage prin oferta sa de tratament și relaxare la SPA, găsești cazare în stațiune dar poți alege o casă de vacanță din rețeaua rentakub.com.

La Tușnad se tratează afecțiuni cardiovasculare, reumatismale, boli ale sistemului nervos, afecţiuni digestive, endocrine, metabolice și nutriție, boli respiratorii, profesionale și de rinichi.

De vizitat în împrejurimile Tușnad

Singurul lac vulcanic din sud-estul Europei, Lacul Sfânta Ana este o minune a naturii la care poți ajunge printr-o drumeție pe un traseu marcat cruce roșie din Tușnad. Pe același traseu se află și Tinovul Mohoș, o turbărie activă accesibilă doar cu tur ghidat. Muzeul Satului din Cozmeni și satele Tușnad și Vrabia cu porție lor secuiești din lemn sunt ale atracții ale zonei. Belvedere de pe Piatra Șoimilor și bastionul apelor îți oferă Tușnad la picioare și panorame spectaculoase.

Borsec- Regina Apelor minerale

Stațiunea a fost denumită de împăratul Austriei, Franz Josif, „Regina Apelor minerale” și premiile internaționale cucerite datorită calității apei demonstrează că avea dreptate. Doi austrieci au construit la Borsec prima fabrică de îmbuteliere a apei minerale, în 1806. Aceasta după ce, cu ajutorul apei de aici, unul dintre ei s-a vindecat miraculos de o boală considerată incurabilă. Apa minerală îmbuteliată în sticle produse în localitate a ajuns în marile orașe europene, transortată cu căruțele. Iar stațiunea, amplasată într-un cadru natural de excepție, avea să cunoasscă perioadele ei de glorie. La care visează și acum, căci trebuie să recunoaștem că imaginea Borsecului este un pic cam prăfuită, în pofida aerului curat de munte. Zona este de vizitat și iarna, date fiind cele trei pârtii de schi. Dacă ajungi aici, nu rata zona protejată Scaunul rotund, cu peșterile și izvoarele sale, Cetatea Bufnițelor și drumețile pe cărări mai mult sau mai putin de munte.

Tratamente la Borsec

În Borsec există 15 izvoare de apă minerală carbogazoasă naturală. Apa din Borsec este foarte bună în tratamentul și profilaxia afecțiunilor sistemului circulator, ginecologice, diferite boli ale rinichilor, sistemului endocrin, diabet.

Sper că ți-a plăcut acest prim articol dedicat stațiunilor balneoclimaterice cu tradiție din România. Susținem turismul autohton mai ales când e de calitate. România deține cele mai mari resurse de ape minerale din Europa, utilizate sau nu în scopuri terapeutice. Lista stațiunilor este lungă, urmează noi articole pe această temă. Stai aproape!

 Sper că visul de a ajunge în destinațiile preferate va deveni realitate cât mai curând. Vino alături de noi pe Facebook și pe Instagram. Mulțumim pentru Like și Share, arată-ne că apreciezi ceea ce facem cu pasiune!

Visează, iubește, călătorește ®! Drum bun!

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This