Castelul Corvinilor este înfricoșător și romantic în același timp, îți trezește admirația dar și respectul, pentru că, deși a trecut prin mâinile a zeci de proprietari, a fost asediat, cucerit, a ars, a fost închis, „umbrit” și „afumat” de furnale, renovat și iar renovat, te așteaptă astăzi neclintit și maiestuos de parcă nu ar fi trecut peste el mai mult de 550 de ani.
 
Castelul Corvinilor este plin de „farmece” pentru turiști: are o istorie veche de peste cinci secole din care nu lipsesc personajele importante precum Vlad Țepeș sau Mihai Viteazul, întâmplări sângeroase cu ostatici puși la muncă silnică, încarcerări și execuții în chinuri. Fapte și legende care au alimentat poveștile cu stafii care-i bântuie turnurile și scările.
Ca în orice castel vechi care se respectă și în Castelul Corvinilor există stâlpul infamiei, locul de execuție publică, coridoarele și trapele secrete.
Castelul Corvinilor are săli imense, demne de petreceri domnești și de condus regatul, turnulețe crenelate și geamuri cu vitralii multicolore, ceea ce-i oferă și o aură mai romantică. Oricum l-ai numi, Castelul Corvinilor, Corvineștilor, Castelul Huniazilor sau Castelul Hunedoarei, acesta te așteaptă impunător, ca o adevărată citadelă medievală de necucerit. O siluetă misterioasă, crenelată, cu ziduri groase de apărare și șanțuri cu apă. 
Pe scurt, parcă este desprins din cărțile de povești.
 
 
 
 
Un loc celebru
 
Castelul Corvinilor te privește cumva de sus, de aproape oriunde ai fi în vechiul oraș Hunedoara. Și e mândru nevoie mare căci, de câțiva ani, este nu doar scena unor filme celebre ci și vedetă a topurilor internaționale de turism. Aici, e prezentat ca fiind ori de vis, ori înfricoșător. Oricum ar fi, Castelul Corvinilor a reușit să se situeze în clasamente înaintea celebrelor castele bavareze Newschwanstein sau a Hohenschwangau.
Desigur, nu este perfect acest loc, nici pe departe. Se lucrează de ani buni la castel și încă nu este gata, informațiile prezentate sunt „subțiri”, sunt multe săli goale, în care nu ai ce vedea. Unele sunt închise publicului, din diferite motive, inclusiv că se renovează un corp întreg. Apoi, drumul către el este aproape nesemnalizat în oraș, ca să ajungi la castel treci pe lângă o zonă industrială dezolantă, pe lângă furnale părăsite, iar drumurile nu sunt nemaipomenite. Dar Castelul Corvinilor merită vizitat pentru că este o bucățică din istoria noastră și a locului și pentru că are darul de a-ți trezi sentimente puternice. Și de a te face să-ți pui întrebări, să te gândești la el și să le povestești și altora. Pur și simplu merită văzut.
 
          
 
 
          
 
Călătorie în timp …
 
Nu-ți trebuie cine știe ce imaginație să-ți închipui că, odată ajuns pe podul susținut de piloni solizi deasupra părâului Zlați, faci un pas înapoi în timp. Acum jumătate de mileniu, pe vremea cavalerilor îmbrăcați în zale incomode, a trădărilor, a atacurilor barbare și a temnițelor grele.
Impresii despre Castelul Corvinilor. La o primă impresie, Castelul Corvinilor pare greu de cucerit și cam neprimitor. Te face să te simți mic și oarecum neajutorat, nu ar fi exclus să cadă porți grele în urma ta :). Lucru de înțeles dacă avem în vedere că inițial, în secolul al XIV-lea, a fost o construcție militară, încorporată ulterior în castelul ridicat de Iancu ( Ioan) de Hunedoara în secolul al XV-lea. Cum ai trecut de poarta grea a cetății, prima încăpere din dreapta îți dă fiori reci: e temnița-sală de tortură, sugestiv decorată, impresionantă și nerecomandată celor mai slabi de înger și copiilor. În stânga, în același registru, se află Turnul de tortură.
 
 
 
Capela ( sec XV)
 
Pe urmele istoriei 
 
Apoi cobori în curtea străjuită de ziduri înalte și acoperișuri din țiglă policromă. Sus, pe streașină, stăteau cocoțați nu vestiții corbi de pe blazonul familiei Corvineștilor, ci câțiva muncitori care lucrau la renovarea aripei Bethlem, închisă publicului până în martie 2015.  La primul etaj al Castelului Corvinilor se află o serie de camere și săli mai mici și mai mari sugestiv denumite. Pășești în Camera de Aur, Camera Domnițelor, Sala Cavalerilor, Sala Dietei. Urci și cobori pe scările de lemn, lumina se joacă cu vitraliile, cu umbrele, intră prin unghere, îmbrățișează coloanele din piatră. Atmosfera e enigmatică și locul e impresionant. Iată două ingrediente atmosferă care i-a atras pe producătorii Ghost Rider cu Nicholas Gage în rolul principal. Cui îi este teamă în plină zi și cu atâția turiști în jur? Nu bag mâna n foc de ce se întâmplă noaptea…
 
Camera Domnițelor, salonul de zi al doamnelor de la curte, a fost inițial avanpostul apărării Turnului porții noi

Camera Dietei era dedicată ceremoniilor, fiind ridicată în secolul XV de Iancu de Hunedoara

Camera Cavalerilor 
 
…și  legendelor
 
Ajungi în Turnul Capistano, numit așa după un călugăr care a ajuns să trăiască, unde se mai află doar un șemineu la care se încălzea monarhul. În curtea interioară se află vestita fântână săpată de trei din turcii luați ostatici de Iancu de Hunedoara după o bătălie, care au muncit 15 ani să o sape fără a-și primi recompensa promisă, libertatea. Au lăast în urmă o legendă dar și o inscripție „Apă ai, dar suflet nu”, adresată soției lui Iancu de Hunedoara, temuta  Elisabeta Szilágyi. Nu departe se află locul execuțiilor publice și canalul urșilor, unde erau adăpostite diferite diverse animale sălbatice.
 
 
 
 
Castelul Corvinilor: O scurtă istorie a unui castel vechi
 
În anul 1409, Regele Ungariei, Sigismund de Luxembourg, a donat, pentru merite militare deosebite, Domeniul Hunedoarei și Cetatea de la Hunedoara, familiei Corvin, respectiv lui Voicu, fraţilor săi Radu şi Mogos, vărului lor Radu şi fiului lui Voicu, Ioan de Hunedoara.
Povestea Castelului Corvinilor începe în anul 1440, când Ioan (Iancu) de Hunedoara a decis transformarea unei construcții militare din piatră şi calcar, de pe Dealul Sânpetru, într-un castel impunător pentru vremurile sale. Castelul a fost construit în stil gotic târziu și a avut cele mai avansate modele de arhitectura militară și civilă ale vremii.
*Apoi, în jurul vechii cetăţi a Hunedoarei au fost ridicate ziduri de calcar dolomitic, flancate de turnuri circulare şi rectangulare. Iancu de Hunedoara nu a locuit probabil decât o perioadă scurtă în castel, dar a dorit să-i confere acestuia un aspect de cetate de necucerit.
*Elementele renascentiste ale castelului Corvinilor se datorează lui Matia Corvin ( fiul lui Iancu de Hunedoara și rege al Ungariei între 1458-1490) și lui Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei şi al Partiumului şi comite al secuilor. Acesta din urmă a adus cele mai mari modificări castelului, în stilul Renaşterii târzii.
*Vlad Ţepeş a fost încarcerat în beciurile aflate sub podeaua Sălii Cavalerilor, după ce Matei Corvin și-a pierdut încrederea în el, cu „ajutorul” boierilor.
*Tot sub podeaua Sălii Cavalerilor, în dreptul ferestrei din mijloc, este o trapă în podea. Ați ghicit, trapa era acoperită de un covor, deasupra fiind plasat un jilț pe care era “invitat“ să se aşeze acuzatul. În urma interogatoriului, dacă judecătorul nu era mulțumit de răspunsuri, se acţiona trapa peste care era așezat fotoliul, iar sentința se executa imediat.
*În anul 1600, Mihai Viteazul a asediat castelul, unde ar fi pătruns, şi ar fi incendiat oraşul Hunedoara.
*În timpul răscoalei conduse de Horea, în 1784, o parte dintre țăranii protestatari au fost întemniţaţi în beciurile Castelului Corvinilor.
*În aprilie 1854, un trăznet a provocat un incendiu în castel, acoperişul din şindrilă, grinzile, plafoanele și scările de lemn fiind transformate în scrum. Singura uşă din lemn care a scăpat neatinsă a fost poarta închisorii, veche de cinci secole. Aproape zece ani, castelul a fost părăsit.
*Castelul Corvinilor este astăzi cea mai mare construcţie medievală cu dublă funcţionalitate, civilă şi militară. din România. Are o suprafață construită de aproximativ 7.000 mp.
*Castelul are 42 de încăperi, două terase, două poduri, cel mai înalt turn având 72 de metri înălțime.
 
Cum ajungeţi la Castelul Corvinilor
 
Dinspre Deva ( de unde sunt 18 km), pe drumul DN7 (E15) până în dreptul localităţii Sântuhalm și de aici pe DJ 687 până în oraşul Hunedoara. Intrarea se face dinspre localitatea Sântuhalm urmând bulevardele Traian, Republicii şi Libertăţii.
 
 
 
 
 
        
 
„Apă ai, suflet nu!” inscripție lângă făntâna săpată de turci

 

Sper că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino cu noi pe Facebook și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ?!

#consilierturism #sfaturidecalatorie #inspiratie #romania  #castelulcorvinilor 

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!  

 
Este interzisă orice reproducere sau reprezentare, parţială sau totală, pe orice suport, a textelor, informațiilor și a fotografiilor fără autorizaţia prealabilă expresă a consilierturism.ro, în calitatea sa de autor și deținător a drepturilor de autor, potrivit legii.
 
castelul corvinilor hunedoara.jpg
corvinilor castle romania hunedoara.jpg
error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This