Nu știu alții ce cred, dar eu, deși sunt un călător neobosit pe uscat, pe mare și văzduh, ajuns prin câteva zeci de țări, nu mi-am putut închipui că și vapoarele rămân în pană. Și nu în orice fel de pană, ci în „pana prostului”. Adică fără combustibil. Și fix într-un canal navigabil circulat de feriboturi, vapoare, bărci și bărcuțe. Iată o amintire dintr-o călătorie cu peripeții.
Ei, dacă ți-ai închipuit asta, atunci se poate întâmpla, iar această amintire proaspătă din călătorie e dovada. Bine că s-a terminat cu bine, ca să am ce povesti acum…
O frumoasă zi de vară în Grecia, în Lefkada, insulă vestită pentru plajele sale de la Marea Ionică. Un mic vas de croazieră plecat din Nidri face “turul” celor mai frumoase plaje din Lefkada. Țărmul e stâncos, destul de spectaculos, după o vreme vasul trece legănându-se pe lângă casa cocoață pe o creastă a designerului italian Armani (foto sus).
Apoi ajunge în dreptul miticului cap Lefkada. De pe stâncile care păzesc de sus capul Lefkada s-ar fi aruncat, acum peste 2.500 de ani, poetesa Sappho. Acum, doi îndrăgostiți, un el și o ea, privesc, de sus, marea cea albastră…
Vasul își continuă drumul către două plaje deosebite, adevărate simboluri ale Lefkadei: Egremni și Porto Katsiki. Sunt mărginite de stânci, au ape de o claritate deosebită, culorile și nuanțele sunt intense, ambele plaje sunt cu adevărat deosebite!
Așadar, un mic paradis! Mare, soare, plaje, iar mare, țărm sălbatic, plaje pustii, delfini, mici valuri, relaxare. Atât de multă relaxare că până și căpitanul vasului s-a molipsit și a adormit în post. Legănat de valuri, căpitanul a tot dormit pe barca sa ceva vreme, culcat pe-o rână, în văzul tuturor curioși să-l vadă.
Pentru secund, nu părea ceva neobișnuit ca bătrânul “lup de mare” să doarmă în spatele cârmei. Dar, ce-i drept, șeful avea condiții. De legănat era legănat fără încetare, muzica armonioasă venea discretă din boxe. Vânticelul abia adia, răcoros, și toți știm că aerul curat de mare e tare. Iar cabina căpitanului, deși micuță, era confortabilă.
Pe lângă stație, panoul de bord încrustat în lemn, cârma tot din lemn, și un microfon își face loc și o canapea bine căptușită. Ademenitor pentru echipaj, dar numai unul e norocosul câștigător: căpitanul. Și doarme, iar experiența i se vede de la o poștă. Apoi ceva se întâmplă, vasul începe să vibreze mai tare, pescărușii, și așa puțini la număr, se îndepărtează, atmosfera devine un pic mai neclară. Nu e nimic supranatural care să ne înconjoare în văluri de mister, nu e niciun personaj din Legendele Olimpului ascuns sau călare pe vreun norișor. E doar un motor, cel din dreapta, care a început să scoată un fum înecăcios. De neputință. Suferea fără zgomot, se “îneca” în tăcere.
Dar nu trece mult și nasul fin al căpitanului simte primejdia, dă alarma și omul se trezește plin de energie. Ochii i se dezlipesc rapid, nările îi freamătă în aer, urechile îi arată sursa vibrațiilor, aude motorul gripat! Și imediat începe să strige în megafon și să gesticuleze vădit alarmat. Alarmant! O parte din echipă se prezintă la comandament, i se dă raportul. Pe punți, turiștii neștiutori în ale navigatului încă admiră peisajul, așteptând să acosteze pe una dintre plajele pustii pentru încă o bălăceală. Dar motoarele își dau ultima suflare și lasă nava în liniștea ei, legănată de valuri, în voia curenților. Pluteam în derivă la kilometri buni de port.
În stânga, o insuliță pustie, în dreapta insula lui Onassis. În față, un feribot care se îndreaptă în viteză fix către noi. E la maxim un kilometru și ne-ar putea spulbera fără nicio problemă, țintă fixă așa cum eram. Roșu ca un barbun de mare, căpitanul caută megafonul și începe să strige în el. Nu era nevoie să știi limba greacă pentru a-ți da seama că strigă ceva de pericol, de derivă și că-i cere omologului său de pe feribotul către Kefalonia să ne ocolească.
Sau să facă ce trebuie pentru a evita impactul. Toți au răsuflat ușurați toți după ce prima primejdie a trecut destul de aproape.
Puțină adrenalină nu strică, ziua fusese un pic prea calmă și parcă și marea și vietățile sale își doreau altceva decât monotonia obișnuită. Dovada? În dreapta vasului, pe partea cu motorul stricat, apăruse un grup de delfini. Săreau pin valuri, împroșcând apa cu boturile lor lungi de parcă doreau să ne dea o mână de ajutor. Or fi dorit cumva să reînvie legendele cu delfini salvatori? 🙂
Mai mult ca sigur că nu la legende se gândeau cei câțiva marinari umili, care stăteau la proră la raport, desculți și cu capetele în jos. Căpitanul nu mai contenea cu reproșurile, parcă era o Hydră cu mâinile prin aer. Până la urmă, înșfăcă stația și cere ajutor în eter, calm și mieros. Care veni în nici zece minute de la o navă concurentă.
Nava, un pic mai răsărită ca a noastră, apăru salvatoare de pe același traseu ca și noi. Se apropie delicat, abia tăind apa, torcând din motoarele pe care abia de le auzeai. Turiști de pe toate meridianele erau strânși curioși pe punți.
-“Mami, ce se întâmplă? De ce e vaporul ăsta lipit de noi?” se aude în română un glas cristalin, de preșcolar abia trezit din somn.
– Au pană, îi ajutăm noi.
– Dar cum le umflă roțile?
– Îi legăm de noi și îi tractăm”.
Numai că e greu cu atâtea noduri marinărești. Încearcă marinarul nostru o dată, nu i-a ieșit nodul și funia i-a zdrelit mâinile… Nu renunță, încearcă din nou, probabil un alt model de nod. Și la fel. Abia după câteva încercări școlărești, apare un nod trainic și bun. Dar e opera unui marinar de pe celălalt vas, responsabilul nostru nu a reușit și a renunțat. Dar„tamburul’ vasului nostru, în care trebuia prinsă funia cu ajutorul căreia să fim tractați, era pus la grea încercare. Forțele imense pe care le exercita vasul vecin asupra sa erau să-l dezrădăcineze, să-l smulgă din podea.
Dar cum cu răbdarea treci marea, până la urmă am fost împinși și „abandonați” pe o plajă pustie, unde am petrecut câteva ore bune, până ce vasul a fost alimentat și motorul depanat.
Acum, mă întreb oare ce s-ar fi întâmplat dacă mai dormea un pic somnorosul căpitan sau dacă feribotul nu reușea să se ne ocolească la timp? Oricum, l-am revăzut a doua zi, pe un alt vas de croazieră pe care am urcat în drum spre Kefalonia și Itaha. Căpitanul nostru dădea o mână de ajutor la îmbarcarea pasagerilor pe un vas străin lui .
Oare de ce făcea asta!?
Sper că ți-a plăcut articolul și te-a motivat pentru următoarea călătorie! Vino alături de noi pe Facebook și anunță că ai citit ceva interesant şi util, dă Like şi Share!
Visează, iubește, călătorește. Drum bun!
Confirmări/Notificări