Mănăstirea Arnota este mai mult decât una din comorile culturale ale Olteniei de Nord, este un loc plin de istorie, la înălțime și la propriu și la figurat. La Arnota ești mai aproape de natură, de munți, de păduri, de cer.
Un lăcaș de cult alb, îmbrățișat de munții care îl apară și construit pe o coamă apărută parcă special pentru a-l apropia de cer, te așteaptă la poalele Munților Căpățânii, în Parcul Național Buila-Vânturarița. Este vechea mănăstire Arnota, ctitoria domnitorului Matei Basarab și a Elenei, soția sa, care rezistă la adăpostul Carpaților atât timpului cât și vremurilor.
De sus, de la cei 840 metri altitudine, Mănăstirea Arnota are o perspectivă amplă asupra peisajului, punându-ți la picioare sate, văi, dealuri și păduri.
Într-un cadru natural excepțional, Arnota este o filă de istorie veche, o oază de liniște și pace sufletească, e o gură de aer tare de munte.
Pe ultima sută de metri – a se citi pe ultimii șase kilometri- calea de la mănăstirea Bistrița până la mănăstirea Arnota pare că ține să te intimideze, este descurajantă. Nu știi dacă drumul șerpuit, strâmt și mărginit de stânci, e pavat cu pământ, piatră sau e asfaltat, căci e învăluit de un praf insistent, alb și fin ca pudra de zahăr. Totul este “nins” de calcarul care pudrează nu doar drumul ci și foioasele, brazii și vegetația pitică de pe margine. Vehiculele își iau și ele porția de pudră de care vor scăpa doar la spălătorie, iar oamenii se descurcă cum pot…
Drumul până la Arnota e strâmt și te gândești cum ar fi să te întâlnești cu un autocar sau cu un camion pe aceste curbe „lipite” de coama muntelui. Oare cât de mult suferă mănăstirea de pe urma lucrărilor de extragere de la cariera de calcar?
De la baza muntelui, de la mănăstirea Bistrița, am ajuns totuși destul de repede la destinație, după ce am trecut de cariera de calcar, sursa acestor pulberi și a unor imagini suprarealiste din care concasoarele hodorogite și camioanele uriașe sunt actori principali…Locul pare pustiu și ai impresia că ai ajuns cumva pe lună. Mai e puțin până la mănăstire și drumul începe să se elibereze, încet dar sigur, de mantia albă. Sus, pe platoul pe care este construită mănăstirea Arnota, te așteaptă un loc curat, cu multă liniște (mai ales dacă ajungi în weekend sau de sărbători) și cu imagini panoramice asupra Retezatului.
Am ajuns într-un loc plin de istorie, de legende, cu o energie aproape palpabilă.
De la cei 840 metri altitudine, ai o perspectivă amplă asupra peisajului, ai la picioare munți, dealuri și păduri.
După ce ai trecut de porțile înalte, de după zidurile groase te așteaptă o mare de trandafiri și mușcate, și, deși geamurile chiliilor te privesc tăcute, aerul vibrează sub bătaia toacei.
Legendele înființării Mănăstirii Arnota
Două legende locale încearcă să descifreze misterul întemeierii mănăstirii Arnota, ambele având ca element central animozitățile ctitorului său, domnitorul Matei Basarab, cu turcii. Una dintre legende spune că, înainte de a ajunge domnitor, Matei Basarab s-a retras, împreună cu câțiva oșteni, în pădurile din zona actualei mănăstiri, pe când era urmărit de turci. Pe acel loc în care s-a ascuns de turci, între 1633 și 1634, în semn de recunoștință față de Dumnezeu, domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a zidit un locaș monahal. O altă legendă spune că, urmărit de turci, Matei Basarab își pierde urma, în ziua de Mihail și Gavriil, printre trestiile unei mlaștini, ce se afla pe locul actualei mănăstiri. Matei Basarab și-a schimbat hainele cu ale unui arnăut, iar turcii l-au urmărit pe soldat și l-au ucis. Drept recunoștință, domnitorul a poruncit să se asaneze mlaștina pentru a ridica o mănăstire.
Matei Basarab, ctitor al 46 de biserici și mănăstiri
Un tablou tablou votiv al voievodului Matei Basarab și al doamnei Elena, realizat, probabil, de zugravul Stroe din Târgoviște, cel care a semnat și icoanele vechi de pe catapeteasmă, amintește de ctitorul mănăstirii Arnota. Domnia lui Matei Basarab, între septembrie 1632 și aprilie 1654, a reprezentat o perioadă de dezvoltare culturală şi religioasă pentru Ţara Românească. Matei Basarab a ctitorit 46 de biserici şi mănăstiri, majoritatea în Țara Românească dar și în Transilvania și pe Muntele Athos.
Dincolo de legende, cert e că în jurul bisericuței a ridicat chilii pentru călugări și o clopotniță. Arnota este în prezent necropola domnitorului, după ce rămășițele sale umane au fost mutate de la Târgoviște.
Actuala biserică, atestată documentar într-un zapis din 11 iulie 1636, a fost ridicată pe locul unor ctitorii mai vechi, probabil din lemn, din perioada boierilor Craiovești, așa cum a reieșit din lucrări arheologice din anii 70.
Închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Arnota este unul dintre cele mai mici biserici domnești din țara noastră. În anul 1644, biserica zidită în formă de cruce a fost pictată în frescă, atât în interior, cât și în pridvorul deschis, unde a fost zugrăvită scena Judecății de Apoi. Arnota reprezintă un capitol nou al picturii bisericești din țara noastră, pentru că aici s-au folosit unele elemente de noutate precum umanizarea figurilor, spiritul nativ și elemente decorative.
Pridvorul deschis și turla mică a bisericii au fost adăugate la cererea lui Constantin Brâncoveanu, la începutul domniei sale, odată cu reparaţiile făcute între anii 1705-1706. Tot la dorința lui Constantin Brâncoveanu se reconstruieşte catapeteasma, o operă de artă sculpturală, în stil brâncovenesc și se renovează pictura, fără să o înlocuiască pe cea originală. Ușa bisericii, sculptată meșteșugit în lemn de castan, păstrează o inscripție în limba slavonă, care amintește tot de Constantin Brâncoveanu.
Se remarcă, alături de tabloul votiv al voievodului Matei Basarab și al doamnei Elena, și fresca din pridvor în care apar zugrăviți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, înconjurați de cetele îngerești. În pronaos se păstrează două morminte, în care a fost reînhumați tatăl ctitorului, Danciu Vel Vornic, și Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654 și înmormântat mai întâi la Târgoviște.
Mormântul voievodului Matei Basarab este acoperit cu o lespede de marmură albă, realizată în stil baroc de meșterul sibian Elias Nicolai. Piatra funerară, prin decorațiile pe care le poartă, constituie singura mărturie arheologică asupra echipamentului militar din secolul al XVII-lea.
Din 1999, Arnota găzduiește o obște monahală de călugărițe, deși la început ea a fost zidită pentru călugări.
Cum ajungi la mănăstirea Arnota
Lăcașul de cult este situat pe o culme deasupra satului Costești, județul Vâlcea, la 56 km de Râmnicu Vâlcea, spre Târgu Jiu, în județul Vâlcea. Se ajunge din localitatea Costești, trecând pe lângă Mănăstirea Bistrița și urcând spre cariera de calcar din Costești, până la altitudinea de 840 m.
Mănăstirea Arnota: închisoare și zonă de refugiu anticomunist
În perioada 1852–1856, domnitorul Barbu Știrbei a demolat vechile chilii ridicate pe vremea lui Matei Basarab și a construit altele noi, transformând temporar Arnota în închisoare pentru boierii nesupuși lui. La începutul secolului XX, mănăstirea Arnota și-a pierdut rolul de închisoare și a rămas în grija unui singur preot. În 1934 au fost construite alte chilii.
Un episod tragic s-a petrecut în 1949, după instaurarea regimului comunist, când munții din împrejurimile Arnota au devenit loc de refugiu pentru un grup de rezistență anticomunistă. După descoperirea lor de către Securitate, zona a fost atacată de trupele comuniste într-o confruntare violentă de trei zile. Mai mulți partizani au fost uciși sau capturați, iar unele maici de la Mănăstirea Bistrița au fost arestate pentru că îi ajutaseră. Din 1999, mănăstirea este locuită de o obște de călugărițe.
De pe creasta sa calcaroasă, Mănăstirea Arnota veghează tăcută orizontul verde. Se înalță ca o rugă dintre păduri și piscuri semețe, într-o lumină aurie, aproape palpabilă. Păstrează și astăzi liniștea, harul și legendele vremurilor demult apuse, pe care le dezvăluie celor ce îi trec pragul și știu să le asculte.
Sper că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino alături de noi pe Facebook ! Îți mulțumim pentru Like și Share !
Visează, iubește, călătorește! Drum bun!
