Balcic, orașul care a „furat” inima unei regine

Balcicul, cel care i-a „furat” inima Reginei Maria, trăiește astăzi din faima Castelului construit, pe malul Mării Negre, la dorința celei care a fost supranumită „Mama răniților” sau „Regina soldat”.

Este modest acest orășel bulgăresc insinuat între munte și Marea Neagră, unde regina Regina Maria a lăsat cu limbă de moarte să-i fie îngropată inima, de drag ce-i era. Dar aceasta nu înseamnă că nu este pitoresc, fiind deosebit pentru acest colț al Dobrogei. Solul calcaros de unde i se trage denumirea de „Coasta de Argint” dată zonei și izvoarele de care se leagă numele orașului Balcic au modelat peisajul dându-i o notă mai dramatică, cu munți care întâmpină marea, iar oamenii au desăvârșit ceea ce a dat natura. Priceperea arhitecților peisagiști și a botaniștilor care au amenajat aici o Grădina, tot la dorința Reginei Maria a României, au făcut din ansamblul Castel-grădină un domeniu regal foarte pitoresc.

Talentul arhitecților și botaniștilor angajați de Regina Maria este demonstrat de ceea ce au lăsat în urma lor: construcțile sunt în armonie cu natura, nimic nu este ostentativ, poate doar vegetația, exuberantă mai ales la începutul verii. De o modestie de urmat pentru cei care dețin puterea este Castelul Reginei Maria, de fapt o vilă destul de mică numită chiar de Regina Maria „Cuibul liniștit” și asta spune totul. Caselul de la Balcic, unde regina își petrecea mare parte a timpului și unde și dormea, este departe de opulența reședințelor regale cu zeci de camere, decorațiuni aurite și candelabre uriașe pe care le-am vizitat până acum. „Castelul Reginei Maria” este mai degrabă auster, cu pereții săi văruiți în alb, camerele micuțe și cu foarte puține piese de mobilier, majoritatea din lemn. Cea mai mare încăpere a „Cuibului fericit”, salonul cu geamuri către marea pe care atât de mult a iubit-o regina, are, într-o firidă, și un mic pat de lemn, fiind păstrată și baia măricică, cu piesele originale.

              

Aflat la nici 15 metri de mare, „Castelul Reginei Maria” este construit într-o îmbinare armonioasă de stiluri, respectiv italienesc, tradițional bulgar și turcesc. Acoperișurile sale de țiglă roșie sunt vegheate de la înălțime de un minaret zvelt. Austeritatea acestei vile, care per ansamblu este totuși veselă, așa cum ar trebui să fie o casă de vacanță, este îndulcită de eleganța micilor grădini cu trandafiri, crini, a bazinelor de nuferi, toate unite printr-un mic labirint de alei umbrite de ficuși, migdali, chiar portocali și lămâi. Grădini englezești, romane, grădina Ghetsimani şi „Puntea suspinelor” de peste cascada care pune în mișcare o roată de lemn întregesc opera peisagiștilor străini angajați de regină pentru a-i desăvârși domeniul de la malul Mării Negre.

La capătul opus al locului unde se află „Cuibul liniștit” se găsește micuța Capelă din piatră Stella Maris, unde regina Maria a dorit să-i fie îngropată inima. Regina Maria a iubit acest loc și a lăsat cu limbă de moarte ca trupul să-i fie îngropat la Bran, iar inima la Balcic, în Capela Stella Maris. De fapt, dorința i-a fost îndeplinită, pentru că, după moartea Reginei, în anul 1930 și până în 1940, când România a cedat Cadrilaterul Bulgariei, inima reginei a fost păstrată în Capela Stella Maris ( Steaua Mării).

Încărcat în verdeață, domeniul din Balcic te întâmpină simplu, primitor și-ți poartă pașii pe urmele unei regine, îndemnându-te și pe tine la liniște și la contemplarea naturii. Nu știu dacă regina și-a găsit liniștea sufletească aici, dar simplii muritori, vizitatorii din zilele noastre au șansa să se bucure de natură, de flori, de mare sau de izvoarele răcoroase, împreună cu sute de persoane, în sezonul estival. Vara, grădina Reginei Maria, numită de bunii vecini bulgari Grădină botanică, devine un adevărat furnicar de turiști români și ruși. Acesta ocupă o suprafață de aproximativ 3,5 hectare, desfășurată pe mai multe terase care coboară către mare.

Merită vizitat Castelul, chiar dacă nu este semnalizat cum ar merita, mai ales că este principalul obiectiv turistic al zonei și, tot căutându-l, ai putea fi tentat să renunți. Nu am văzut niciun indicator care să te îndrepte către Castelul Reginei Maria, dar e semnalizat accesul către Grădina botanică!, undeva pe partea dreaptă în oraș, pe drumul care vine dinspre Albena. În apropiere este o parcare de câteva zeci de locuri și se poate plăti și în lei. După ce treci printr-un soi de bazar cu tot felul de tarabe, aglomerat ca la bâlci, plătești două bilete ca să vezi un singur obiectiv turistic- „Grădina Botanică” și „Cuibul liniștit”. Însă plătești mai întâi biletul ca să intri în Castel și, când să-l vizitezi, ești obligat să cumperi și biletul pentru accesul în grădină. Practic, trebuie să cumperi ambele bilete, costă 10 leva, dar de la două ghișee diferite. Este bine să ai leva, căci nu poți plăti în lei sau euro biletele de intrare.

Zona aceasta a Dobrogei a fost colinizată de ionieni, în secolul al V-lea î. HR, când actualul Balcik se numea Kruni, după izvoarele care abundă aici. Apoi, Kruni a devenit Dionissopolis, în cinstea zeului vinului si sărbătorilor, Dionysus, după ce marea a adus pe mal o statuie a acestuia. În secolul I î. Hr., coloniile grecești au pierdut lupta cu romanii, pentru ca Burebista să ocupe orașul pentru o perioadă destul de scurtă, în contextul luptei dintre Cezar și Pompei. Dionissopolis intră sub stăpânirea romanilor, sub conducerea directă a guvernatorului provinciei Macedonia. La răscruce de drumuri ca toată Dobrogea, nici acest oraș nu a fost ocolit de năvălirea barbarilor, timp în care a fost puternic afectat.

Hanatul bulgar condus de Asparuh câștigă, în anul 680 d. HR., războiul cu Imperiul Bizantin și cucerește Dobrogea. Formarea, în jurul anului 681, a Primului Țarat Bulgar, duce la decăderea orașului, odată ce Varna a devenit un centru important al zonei. Urmează iar o perioadă bizantină a Dobrogei (de la sfârșitul secolului al X-lea până la jumătatea secolului al XIII-lea) după care zona intră sub autoritatea Țaratului Vlaho-Bulgar/ al Doilea Țarat Bulgar. Urmează hoardele de turci selgiucizi și tătarii islamizațiai Hoardei de Aur, recucerirea de către al doilea Țarat Bulgar, apoi vin atacurile turcilor… În 1388, Mircea cel Bătrân îi învinge pe turci și preia Dobrogea, doar până în 1420, când sultanul Mehmet I cucerește întreaga regiune. Urmează peste 450 de ani de stăpânire otomană pentru Balcic, care intră, în anul 1878, în componența pricipatului autonom Bulgaria, care devine independent în 1906.

După al doilea război balcanic din 1913, Balcicul și restul Cadrilaterului este integrat Regatului României. După 11 ani, în 1924, Regina Maria descoperă orașul și cumpără un teren în acest loc cu un aer mediteraneean, deși este situat pe malul Mării Negre. Construiește Castelul, Capela Stella Maris și grădina botanică. La acea dată, Balcicul era o așezare săracă, locuită de câteva mii de oameni, bulgari, turci și români, care se bucurau probabil de orașul lor devine din ce în ce mai vizitat de românii cu înclinații boeme. Din domeniul regal de la Balcic mai fac parte și alte clădiri, vile precum Moara, unde erau cazați oaspeții, Săgeata albastră, Ciupreca sau Salonul de fumat. Balcic devine în perioada interbelică o destinație la modă, frecventată de artiștii români, mai ales vara. Se înființează chiar și o universitate, prima din Dobrogea, Universitatea Liberă Coasta de Argint, precum și primul muzeu al Dobrogei. Primăria  a împroprietărit scriitorii, poeții, pictorii și actorii, pentru a-i atrage și a-i determina să-și construiască aici case. În 1940, Cadrilaterul, a fost cedat Bulgariei, iar inima Reginei Maria a părăsit acest loc de care era atât de atașat. Putem spune că șansa acestui orășel a fost România Mare și Regina ei, nu-i așa?

Harta „Grădinii botanice”