Aveam să descopăr, peste nici trei ore, un oraș cu 10 milioane de locuitori, verde și frumos, cu oameni zâmbitori, amabili dar reci și foarte grăbiți. Parcă toată suflarea orașului este pe stradă, de la primele ore ale dimineții până seara târziu. Într-un oraș în care iluminatul public este aproape inexistent și are probleme cu asigurarea energiei electrice către consumatorii casnici, du-te-vino continuu al motocicletelor pe străzi este un spectacol de lumini la care asistam în fiecare seară de la fereastra hotelului meu de cinci stele.
Haos în trafic
Prima impresie legată de orașul Lahore este legată de aeroport, care seamănă cu cel de la Băneasa, deci mic, nemodernizat și de traficul rutier haotic. Se circulă după sistemul englezesc și cu tupeu, după principiul „primul intrat”. Semafoarele sunt opționale în ciuda faptului că poliția e prezentă în mai toate intersecțiile. Un șofer ” de București”, destul de obișnuit și cu traficul din România poate avea aici serioase probleme de adaptare. Nu numai că nu se respectă semaforul și că se folosește claxonul până la epuizarea bateriei, dar participanțíi la trafic- scutere, biciclete, căruțe trase de cai sau de măgari, cai trași de căpăstru, autoturisme și mașini de mare tonaj-se întrec să ajungă primii undeva. Nu contează unde, fiecare are legea lui, însă nu am văzut să pățească vreun șofer ceva! Cred că secretul șofatului eficient în Lahore este să nu faci mișcări bruște și să folosești la maxim oglinzile și claxonul. După 2 zile n-am mai rezistat emoțiilor continue generate de privilegiul de a sta în față și am cerut să mă „delectez” cu furnicarul străzii de pe bancheta din spate.
Vin ploile!
Orașul, amplasat pe malul râului Ravi, este străbătut dintr-o parte în alta de un canal de irigații alimentat de ghețarii din Himalaya. Locanicii se mândresc cu acest canal, care în lunile de arșită (iunie, iulie) devine „cea mai mare piscină din lume”, lungă de 30 km, unde vin toți localnicii să se răcorească. Sper din toată inima pentru ei ca apa să nu aibă aceeași culoare precum cea din perioada musonului în care am fost eu, în august, când plouă în fiecare zi iar atmosfera are o consistență aproape lichidă, este precum în saună, simți aerul cum îți pătrunde mai greu în plămâni. Geamurile clădirilor răcite de aerul condiționat „plâng” la exterior, ca și cele ale mașinilor. Expresia „ți s-au aburit ochelarii” capătă un sens explicit. În Lahore, temperatura este în luna august comparabilă cu cea din București (conform Weather BBC) diferența făcând-o umiditatea.
Măsuri de siguranță
Preocuparea pentru siguranță este dusă la extrem în Lahore, sunt baraje militare de control la intrările în oraș, fiecare hotel de 4-5 stele și instituţie mai importantă are bariere metalice și controale de securitate. Se verifică tot ceea ce este sub capota motorului şi sub motor, portbagajul și pasagerii sunt „scanați” la intrare ca la aeroport pentru a se depista armele și lichidele explozive. Și nu e de mirare că se întâmplă așa, având în vedere antecedentele!
Un oraș și șapte porți ferecate
Lahore, un important centru cultural și universitar al Pakistanului, oraș vechi și cu istorie, are nu mai puțin de șapte porți, păzite de armata care se ocupă foarte de aproape și de unele obiective importante, respectiv Fortul Lahore, pe care nu am putut să il vizitez în totalitate în ziua în care am ajuns la el. Mi-a părut rău, pentru că înăuntrul fortului Lahore se află Shish Mahal-Palatul Oglinzilor, una dintre mai frumoase clădiri din provincia Punjab a cărei capitală este Lahore. Shish Mahala, construit pentru împărăteasă și curtea sa în 1631, are pereţii împodobiţi cu oglinzi încrustate în stuc şi marmură.
Pe urmele adevraților moghuli
În Palatul din Lahore „moghulii”-sultanii şi soţiile acestora trăiau și mureau, conduceau țara și dădeau audiențe …de la balcon. Se relaxau în gradinile imense şi la umbra foişoarelor meşteşugite. În imensul fort Lahore se pătrunde prin poarta Alamgiri, foarte înaltă, pentru a permite accesul Mughal-ilor (sultanilor) călare pe elefanţi, în cartierul lor exclusivist. Tot între zidurile fortului se află află şi moscheea Moti Masjid -Moscheea Perlă, cu cele trei cupole ale sale în formă de perlă. Fortul, principala atracţie a oraşului Lahore şi a oraşului vechi, a fost reconstruit şi restaurat de mai multe ori înainte de a primi, în anul 1566 pe împăratul Akbar. Moti Masjid+Moschea Perla a fost construită pe la mijlocul anilor 1600 cu dedicaţie specială pentru doamnele de la curtea regală și a fost restaurat în 1904. Shish Mahala, construit pentru împărăteasă mogulă și curtea sa în 1631, are pereţii împodobiţi cu oglinzi încrustate în stuc şi marmură.
Am văzut în schimb Moschea Badshahi și Lahore Fort, despărţite de o superbă gradină de trandafiri iar mixul de secularitate si laicism este impresionant. Vechii sultani-moghuli îşi afirmau autoritatea din fort şi apoi treceau grădina şi se rugau în impresionanta moschee.
În afara zidurilor moscheii se află hoteluri şi restaurante populate la orele serii de mii, zeci de mii de petrecăreţi delectaţi de muzica live şi mâncăruri picante. Nimeni nu consumă alcool, prohibit în ţările musulmane.
Una dintre cele mai mari moschei din lume
Una dintre cele mai mari moschei din lume, Badshahi datează din anul 1674. Amplasată vizavi de poarta principală a Fortului Lahore, moscheea a fost inaugurată în anul 1674. Badshahi te impresionează cu cele patru minarete ale sale din gresie roşie şi cupolele de marmură albă despre care localnicii spun că au vârfurile din aur masiv. În imensa curte a Badshahi pot intra până la 100.000 de credincioşi musulmani iar deasupra principalei porţi de intrare se află fire de păr care au aparţinut profetului Mahomed și alte relicve.
Grădini şi tunuri celebre
Peste toate se remarcă silueta zveltă din marmură a Turnului Independenţei, Minar-i-Pakistan, înalt de 60 m de mare şi construit în 1960 pentru a comemora semnarea Rezoluției Pakistaneze de la 23 martie 1940, care a deschis drumul pentru fondarea Pakistanului de astăzi.Turnul este închis publicului din cauza numărului mare de sinucideri care au avut loc aici, dar acesta este tapetat cu textul rezoluției amintite, precum și cu pasaje din Coran.
Grădinile Shalimar, singura din cele trei construite de mughalul Shah Jahan în secolul al XVII-lea, care erau păzite de ochii muritorilor de rând de ziduri, aflate în nord-estul orașului, reprezintă un alt punct de atracţie din Lahore. Muzeul de istorie, unul dintre cele mai importante din Pakistan, găzduieşte importante colecţii de exponate care datează încă din epoca bronzului, precum şi lucrări de artă deosebite, vechi şi cu importanţă istorică şi religioasă. În faţa Muzeului Lahore se află tunul Zamzama, un tun puternic care constituia “prima pradă a cuceritorului „. Acest tun puternic, făcut celebru de volumul Kim al lui Rudyard Kipling, a fost folosit în diverse bătălii importante înainte de a fi expus în Lahore de Maharaja Ranjit Singh ca un simbol al cuceririlor sale.
De toate pentru toți
Bazarul este o provocare vizuală, auditivă și olfactivă, așa cum sunt mai toate din lumea musulmană. Multe produse sunt atârnate sau expuse la strada de-a lungul căreia se desfășoară acest talcioc permanent, pe o străduţă stăbătută, cum altfel, de motocicliști și bicicliști în viteză. Când și când, câte o mică turmă de oițe, nu vreau să mă gândesc unde se duceau! Sigur nu către piața de păsări, unde mii de înaripate așteptau în cuști să li se schimbe stăpânul și destinul…Din bazar ai de unde alege, de la covoare de lână sau mătase, la haine, bijuterii și produse tradiționale pentru care trebuie neapărat să te târguiești, nu de alta, dar aceasta este o formă de socializare la care țin mult localnicii. Există și mall-uri ca la noi unde produsele sunt mai scumpe dar și calitatea e net superioară şi străzi întregi cu magazine exclusiviste, care în Bucureşti nu şi-au deschis încă magazine.
Mâncare este din belşug, de la tarabele pe marginea străzii până la localurile de fițe din hotelurile de 5 stele. Paradoxal, am mâncat cel mai bine la un restaurant cu specific „american western” Smoked Gun, aflat pe o cosmopolită stradă comercială unde aveau magazine mărci occidentale precum Batta, Hush Puppies, Rolex, KFC…
“Avem cinci minute pentru orice”
În ciuda aglomerației şi a forfotei ce te înconjoară, viața în Lahore curge lent, după un alt ritm decât al europenilor. „Avem 5 minute pentru orice” reprezintă nu numai o vorbă de duh ci şi o filozofie de viață aici, numai că minutul e măsurat cu mult mai mult decât 60 de secunde. În acelaşi timp, oriunde te afli și orice faci găsești pe cineva gata să te ajute, pare că aceasta face parte din cultura locului. Aşa cum e şi obiceiul de a te ruga lui Allah atunci când trebuie, chiar dacă eşti în tmpul serviciului. Cu siguranţă, sentimentul este că nu ești singur aproape niciodată, îl percepi poate ca pe o lipsă a intimității, dar pe stradă este bine să ai un localnic care să te îndrepte şi protejeze.
Ca turist nu ai probleme de comunicare dacă vorbeşti limba lui Shakespeare: fostă colonie britanică, Pakistanul, folosește engleza ca pe a doua limba „oficială” în special în relațiile de business.
Ca în anii “ceauşiști”..
La televizor sunt multe canale de talk-show, printre care se strecoară şi câteva canale de filme subtitrate în engleză chiar și când filmele sunt vorbite în engleză. Sunt cenzurate scenele erotice, cele de nuditate sau considerate a avea un limbaj mai libertin. Asta şi penele de curent frecvente m-au făcut să-mi reamintesc un pic de anii “ceauşiști”.. oricum o călătorie în Pakistan e într-un fel o călătorie în timp, unde tradiționalismul şi modernitatea, secularismul islamic şi laicismul se îmbină armonios. Pentru occidentali este un loc care te poate pune în încurcătură, nu știi ce să faci în anumite situații de aceea este recomandabil să fi însoțit de un ghid local. Am văzut în hotelul în care am stat, Avari Lahore, mulţi europeni și americani, dar nimeni dintre aceştia nu mergea singur pe stradă. Se organizează circuite turistice în oraș cu ghid şi cu pază, dar sfatul, inclusiv al ambasadei este să comunici unde te afli și să eviți călătoriile în zonele tribale. Eu, ca cetățean conștincios, am făcut-o, fără succes, nu mi-a răspuns nimeni de la ambasadă nici măcar acum, la o săptămînă de la întoarcerea din Lahore. Oricum sunt convins ca autoritățile locale știau unde sunt pentru că la aterizare în Lahore am completat un formular complet cu datele mele si reședința temporară din Pakistan, evident totul pentru „protecția” mea.
Merită să vizitați frumosul oraş Lahore pentru a va uimi de veselia și furnicarul oamenilor, motocicletelor şi verdeaţa ce te înconjoară în mijlocul orașului ca şi cum te-ai afla undeva în pădure sau junglă. A meritat să ajung aici pentru că mi-a oferit prilejul unei călătorii în timp și la reîntoarcere în România, am privit cu alți ochi țara noastră, profund europeană.
Campanie electorala
