O selecție cu cele mai frumoase plaje din Tenerife care le include, normal, și pe cele mai impresionante și deosebite. Din cei 342 km de țărm pe care insula spaniolă Tenerife îi are, aprox. 67 km sunt ocupați de plaje.
În nordul Tenerife, coasta e mai abruptă și cu pietre, iar plajele au de obicei nisip negru și sunt mai liniștite. Turismul nu e chiar așa de dezvoltat aici. În sud, acolo unde sunt cele mai mari stațiuni și resorturi, plajele au nisip fin sau foarte fin, în nuanțe mai deschise. Aici, țărmul e mai puțin accidentat, intrarea în Oceanul Atlantic e lină. Zona de sud e mai potrivită pentru a primi turiștii din toată Europa și nu numai. În sud, clima e potrivită mare parte din an. Poți să faci și băi de soare și în mare aprox. 10 luni, detalii aici.
Despre Tenerife
Am “bătut” Tenerife de la nord la sud și de la est la vest în căutarea celor mai frumoase peisaje și plaje. Am trecut prin munți și văi, printre plantații de bananieri și pe cărări șerpuitoare de munte, suspendate deasupra Oceanului. Am ajuns în locuri care păreau…la marginea lumii, iar Atlanticul și cerul erau singurele frontiere. Și mi-am dat seama că nu doar plajele fac din această insulă din largul Oceanului Atlantic o destinație foarte apreciată de vacanță. Aici e vorba mai mult despre natură, destul de sălbatică. și de munte și de mare. Tenerife înseamnă și distracție, vreme cu soare mare din parte din an, gastronomie și servicii de calitate. Evident că plajele sunt parte din acest întreg superb numit Tenerife, așa că hai să le cunoști.
Iată cele mai frumoase și impresionante plaje din Tenerife
Plajele cu nisip galben din sudul Tenerife
– Playa de las Americas (Playa del Camison)
După ce am tot călătorit pe insulă, am observant că aveam o plajă frumușică chiar sub nas, în Playa de la Americas: Playa del Camison.
O plajă cu nisip galben și fin, cu umbreluțe și șezlonguri de închiriat la prețuri rezonabile (4 euro/zi în luna august), cu intrare lină în mare și valuri mici. Deși sunt câteva baruri de plajă, muzica nu e nici pe departe supărătoare și nici “colegii“ de șezlong nu m-au deranjat deloc. Playa de la Americas este totuși capitala distracției din Tenerife, stațiune care are ceva de oferit la acest capitol și ziua și noaptea. Așa că te-ai fi așteptat la mai mult zgomot pe plajă, dar nu e deloc așa. Flancată de o faleză umbrită de palmieri, Playa del Camison e de luat în seamă și dacă vrei să iei lecții de surfing.
Plaje din Los Cristianos
Rămânând în zona cea mai dezvoltată din punct de vedere turistic din Tenerife, cea din sud, sunt de amintit vecinele Playa de la Vistas și Los Cristianos.
Playa Las Vistas
Este situată în municipiul Arona, în apropierea orașului Los Cristianos, în sudul insulei Tenerife. Poți merge la cele două plaje de-a lungul promenadei cu palmieri. Și aceste plaje sunt dotate cu tot cele trebuie pentru a-i mulțumi pe turiștii și localnicii care o aleg pentru a se relaxa pe malul oceanului atâta vreme cât vremea le permite. Adică în cea mai mare parte a anului.
Are nisip auriu, o zonă liberă și una consistentă pentru închiriat șezlonguri. Intrarea este lină în ocean, așa că este (destul de) sigură și pentru copii.
Playa de Las Vistas este o plajă lungă, de aprox. 900 de metri și destul de lată situată între Playa de los Cristianos si Playa de las Americas. Este este una dintre cele mai populare plaje din Tenerife pentru peisajul dominat de munți și dotările sale. Plus că are în spate o ofertă consistentă de cazare.
Pe promenada Paseo Las Vistas găsești câteva baruri, cafenele și restaurante, inclusiv un fast-food celebru. Și această plajă are salvamari și un punct de salvare al Crucii Roșii.
Playa de los Cristianos
Plaja Los Cristianos este situată în municipiul Arona, în orașul Los Cristianos, lângă portul Los Cristianos. Are nisip fin auriu și ape calme, preferată și ea de familiile cu copii. Este mărginită pe de o parte de o promenadă, Avenida Juan Alfonso Batista, unde se înșiruie restaurante, cafenele, magazine.
Playa de los Cristianos nu are dimensiuni foarte mari, dar găsești aici și zonă de ănchiriat șezlonguri și de stat pe nisip. Dacă alegi această ultimă variantă, oriunde te-ai afla în Tenerife, trebuie să ai o umbreluță cu tine. Soarele de aici e același cu al Africii, care se află la câteva sute de kilometri depărtare!
Playa del Duque (Costa Adeje)
Playa del Duque este amplasată în sud-vestul Tenerife, pe Costa Adeje. Plaja are nisip galben și fin, e foarte bine întreținută și dotată cu tot ce-ți trebuie pentru a te simți bine la soare. Și pentru a face și tot felul de sporturi nautice și pe nisip. Playa del Duque are Blue Flag– steagul albastru- și e supravegheată de salvamari. În plus, intrarea în apa foarte curată este lină, e potrivită și pentru familiile cu copii. Mai ales că este și această plajă e protejată de un dig, ceea ce o ferește de valuri și de curenți puternici. Pe promenada de lângă plajă și în zona înconjurătoare sunt câteva centre comerciale, restaurante și hoteluri de lux. Doar este situată într-una dintre cele mai exclusiviste zone din sudul Tenerife!
Troviscas și Playa de Fanabe (Costa Adeje)
Playa Fañabe e legată de Playa Torviscas printr-o faleză. Ambele sunt plaje nisipoase lungi, cu zone libere sau de închiriere de șezlonguri, cu ape excelente pentru înotat. Sunt și acestea protejate de diguri. Au distincția Blue Flag și oferă multe opţiuni pentru practicarea sporturilor acvatice și baruri şi restaurante în vecinătate. În zilele cu vizibilitate bună, poți observa insula vecină La Gomera! Sunt plaje destul de aglomerate în plin sezon, mai ales că nu au o lățime prea mare.
Playa de Las Teresitas, lângă Santa Cruz de Tenerife
O plajă de peste un kilometru lungime din apropierea capitalei Santa Cruz cu nisip adus din Sahara. Are nisip galben și destul de fin, e străjuită de palmieri și limitată la un capăt de un munte. Și aceasta e protejată de un dig artificial, așa că apele sunt nu doar limpezi ci și calme, ideale pentru o bălăceală în familie. Las Teresitas beneficiază de serviciilor salvamarilor, are dușuri, vestiare, toalete și destule baruri și restaurante.
-Playa del Medano (El Medano)
Plaja El Medano este situată chiar în satul El Medano, în municipalitatea Granadilla de Abona. O găsești la aprox. 61 km sud de Santa Cruz de Tenerife, în apropierea aeroportului Reina Sofia. Are nisip maro deschis și toate dotările pentru care a meritat să primească Blue Flag-Steagul Albastru.
Plaja El Médano e “hrănită” de restaurante, cafenele și tot felul de magazinașe. Dar ceea ce a făcut-o celebră e posibilitatea de a practica sporturi nautice sau extreme, cu vrei să le spui (surfing, windsurfing, kite surfing). Vântul din zonă este deosebit de propice pentru practicarea acestor tipuri de sporturi, mai ales în zona Leocadio Machado. Așa că aici există și școli de surf și se organizează numeroase campionate internaționale.
PlajaEl Médano (sau La Tejita) e una dintre cele mai spectaculoase plaje din Tenerife. Are aprox. un kilometru lungime de nisip maroniu și vecinătatea vulcanului Montaña Roja, pe care îl poți urca pe un traseu. Curenții pot fi foarte puternici și deosebit de periculoși.
Plaje fără nisip în Tenerife-piscine naturale
Așadar, Tenerife are și câteva piscine naturale amenajate printre stânci, lângă mall și alimentate de apa oceanului. Sunt potrivite pentru baie mai ales. S-au amenajat aceste piscine acolo unde relieful este accidentat, chiar modelat de erupțiile vulcanice. Iar țărmul era prea abrupt pentru plaje.
“Piscine naturale” există în San Juan de la Rambla și în zona Bajamar și Punta del Hidalgo. Mi-a plăcut cea din Garachico, un oraș vechi, foarte pitoresc de pe coasta de nord.
Plaje cu nisip negru
Pe insulă, în special în nord, sunt plaje frumoase cu nisip negru, datorită originei vulcanice a insulei, cum ar fi Los Patos Beach (sălbatică. fără facilități și salvamari) și El Bollullo.
Playa El Bollullo aparține tot de municipalitatea Orotrava și are nisip negru, de origine vulcanică. Ambele plaje sunt mai puțin vizitate și mai sălbatice, au pietre și pe țărm și în apă, nu doar nisip.
Deși nu are dimensiuni mari, la Playa El Bollullo vei simți forța impresionantă a naturii în starea cea mai pură. Pe această plajă sunt disponibile șezlonguri și umbreluțe de soare.
Playa Jardin (Puerto de la Cruz)
Nisipurile negre ale acestei plaje artificiale se întind pe un kilometru, dar locului i se trage numele de la flori și arbuști. Nisipul e amestecat cu pietriș, plaja fiind umbrită de palmieri și de…cactuși. Și Playa Jardin e apărată de diguri, astfel că sunt condiții de îmbăiere excelente.
Playa Jardin este chiar între Parcul Loro din Puerto de la Cruz și rezervația naturală Rambla de Castro. De-a lungul promenadei există multe restaurante si cafenele.
Loro Parque un parc tematic destinat familiilor cu copii, e faimos pentru papagalii, pinguinii, leii de mare, delfinii și balenele sale uriașe. E în topul atracțiilor de neratat în Tenerife!
Plajele din Tenerife și semnificația culorilor steagurilor
Pentru a ne bucura de cele mai frumoase plaje din Tenerife trebuie să cunoști și semnificația culorilor steagurilor arborate de salvamari
Steagul verde: adecvat pentru scăldat.
Steagul galben: de preferat să fii atent în timp ce faci baie.
Steagul roșu: e interzis să faci baie.
Pot apărea meduze în apă, mai ales din aprilie până în august. Această situație poate fi indicată sau nu prin arborarea unui steag.
Sper că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino cu noi pe Facebook și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune :).
#travel #travelblogger #consilierturism #triptips #sfaturidecalatorie #top2018 #inspiratie #spania #tenerife
Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!
Confirmări/Notificări