Un top personal al celor mai frumoase și interesante atracții turistice și experiențe deosebite de neratat în Tenerife. Dincolo de aspectul, la prima vedere, neprimitor, insula aceasta din Oceanul Atlantic are un farmec aparte. Îți dai seama repede că ai făcut o alegere bună când ai decis că-ți vei petrece vacanța în Tenerife.

Iată ce nu ar trebui să ratezi în Tenerife

Plajele scăldate de Oceanul Atlantic. Ești într-o insulă exotică din largul oceanului așa că ar fi păcat să nu-i testezi plajele. Poți să alegi o plajă cu nisip galben și destul de fin precum cea din Los Cristianos- La Camison de exemplu-, Las Teresitas (din apropierea Santa Cruz), sau una cu nisip negru ca Playa do Jardin. Vei simți adierea brizei și îmbrățișarea răcoroasă a oceanului și vei putea observa și forța fluxului și a refluxului. Iar soarele și aerul Africii te vor energiza cu siguranță.

Există și piscinele naturale, amenajate printre stânci, cu apă ca la jacuzzi, precum cea de la Garachico.

Explorează oceanul! Nu ar trebui ratată dacă ai ajuns în Tenerife o excursie la bordul unui vaporaș, al unui catamaran sau al unui submarin cu fundul de sticlă, cea mai sigură ocazie de a te întâlni cu delfinii cu bot, balenele pilot, focile sau țestoasele uriașe care se apropie de țărm. O astfel de excursie nu ocolește, de regulă, Los Gigantes și golful Masca, dar nimeni nu poate garanta că întâlnirea cu delfinii va avea loc.

Întâlnirea cu delfinii. Un loc unde sigur te vei bucura de prezența delfinilor este Loro Parque, unul dintre cele mai apreciate parcuri de agrement din lume. La delfinariul din Loro Parque trăiesc în prezent nouă delfini, trei dintre ei ajungând la venerabila vârstă de 36 de ani. Aqualand Costa Adeje aree și el diferite programe de interacțiune cu delfinii. Se poate înota cu delfinii, dar la un cost suplimentar și în anumite condiții.

Nu rata distracția! Nu doar în cluburi și baruri ci mai ales în parcul de distracții Siam Park, un obișnuit al titlurilor gen „cel mai bun parc acvatic ” din Spania, din Europa și din lume. Toboganele uriașe sau cele mai mici, piscinele cu valuri sau cele pentru surfing fac din Siam Park de neocolit pentru aventurierii mari și mici.

Vizitează localitățile vechi. Tenerife are o istorie veche și urmele acesteia au rezistat timpului și întâmplărilor mai nefericite. Pe lista ‘must see” ar merita să fie Garachico, un orășel pitoresc și fotogenic, deși a suferit de pe urma erupțiilor vulcanice, a inundațiilor și a alunecărilor de teren.

Merită văzut și pentru drumul până acolo, pentru Castillo San Miguel, principala sa atracție turistică și pentru o baie în apa oceanului, dar într-un loc deosebit, în piscinele naturale El Galeton.

Apoi mai este de bifat și elegantul La Orotrava, cu străduțele sale romantice, în pantă și casele și bisericile cu o arhitectură tradițională. Vilaflor este satul situat la cea mai mare altitudine din Tenerife iar Candelaria, un orășel din nordul insulei, este cel mai important loc de pelerinaj din Canare. Aici se organizează sărbători religioase importante, dedicate Fecioarei Maria, pe 2 februarie și pe 15 august.

Admiră arhitectura originală din San Cristobal de La Laguna, multiplicată în orașele coloniale din America Centrală și de Sud. Centrul istoric al La Laguna arată ca proaspăt desprins din telenovela, iar arhitectura sa deosebită este principalul motiv pentru care a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Bisericile, muzeele, expozițiile de artă și atmosfera veselă și relaxată de pe străzile din partea veche fac din acest orășel o destinație de neocolit în Tenerife. San Cristobal de La Laguna a fost fosta capitală a insulei și găzduiește și cea mai veche universitate din arhipelagul Canare.

Vechea Havana din Cuba, Lima din Peru, Cartagena de Indias din Columbia sau San Juan din Puerto Rico poartă amprenta influenței San Cristobal de la Laguna, deoarece planul urban al la Laguna a fost modelul de bază. Este legat de capitala insulei de o linie de tramvai.

Află din secretele unei vieți lungi în Icos de los Vinos. Cei mai mulți turiști ajung în Icod de los Vinos pentru a vedea „Drago milenario”, celebrul arbore secular și bine fac. Dar în orășel există și niște străzi abrupte și frumoase, piețe și biserici vechi de  explorat. Plus Muzeul Fluturilor și Mundo Guanche, o expoziție dedicată guanchilor (primii locuitori ai insulei).

Și mai e ceva în Icos de los Vinos, probabil că deja știi ce, numele î-l trădează. E un produs care, consumat cu mare moderație, deține una din cheile unei vieți lungi, cel puțin așa susțin unii cercetători. În Icos de los Vinos sunt câteva crame unde poți degusta din vinul local. Tenerife are podgorii întinse, cu o suprafață de peste 7.400 ha, solul vulcanic fiind un factor favorizant pentru dezvoltarea acestora și gustul vinului.

În regiunea Icod Icod de los Vinos, viticultura este o tradiție care datează din secolul al XVI-lea, adusă pe insulă de colonizatorii care l-au importat la rândul lor din Grecia. Icod de los Vinos are cea mai mare concentrație de vinării de pe insul, mai cunoscut fiind Muzeul vinului Casa del Vino din satul El Sauzal.

Plimbă-te prin capitala insulei, Santa Cruz de Tenerife. Este un oraș vechi, cu bulevarde largi, umbrite de palmieri, cu parcuri, piețe și centre comerciale și o viață de noapte activă. Aici se află și o serie de muzee, cel mai apreciat fiind Museo de la Naturaleza e y Hombre. Auditorio de Tenerife, situat în apropierea portului, îți fură privirea cu arhitectura sa (a fost proiectat de vestitul architect Santiago Calatrava).

În apropiere de Auditorio sunt un mall pe șapte etaje, Piața Spaniei, sediul guvernului autonom și o piață agroalimentară veche, Mercado Municipal Nuestra Senora de Africa, unde poți gusta din fructe exotice și din peștele și fructele de mare abia pescuite. și gătite în fața ta.

Los Gigantes, stâncile uriașe care ies semețe și aproape vertical din Atlantic până la 800 de metri înălțime, unul dintre reperele vizuale ale Tenerife. Groapa adâncă de la baza stâncilor atrage vietăți marine precum delfinii, balenele și țestoasele, care au devenit atracții turistice. Considerate de guanși “poarta” de trecere din lumea terestră în cea de după moarte, Los Gigantes pot fi admirate și de pe uscat și nu arată rău deloc.

Sunt mai impresionante dacă le vizitezi de la bordul unui vaporaș și devin de neuitat dacă te întâlnești cu delfinii.

Valea Masca și satul Masca. Ajungi în cătunul cocoțat pe crestele cu forme ciudate ale munților pe o șosea sinuoasă de munte. Drumul prin munți este impecabil, dar e strâmt, uneori pare că te lipește de stânci, alteori pare că se sfârșește în prăpastie E o provocare serioasă pentru șoferi…Satul cu străzi pietruite și în pantă și un aspect ciudat așa cum e înconjurat de munți golași ce par amenințători și protectori în același timp nu are mai mult de 30 de case. Masca a prinsă între munți și acesta e farmecul său, dar nici povestea sa nu e de lepădat…

Admiră măreția Parcului Național El Teide. Totul aici e impresionant, măreția naturii te lasă fără cuvinte. Șoseaua perfectă te trece prin peisaje variate, prin păduri de foioase, de pini, vegetație pitică și prin peisaje deșertice. Iar vremea e schimbătoare: cănd intri în ceață, în nori, când apare soarele iar cerul e de un albastru adânc. Ajungi sus, la peste 3.500 de metri altitudine și deși poți (sau nu) să te simți ușor mai amețit din cauza altitudinii, te poți imagina pe lună sau pe Marte. Este cel mai vizitat parc național din lume, după Fuji, Japonia, peisajele sale sunt de-a dreptul covârșitoare, fotografiile nu pot surprinde dimensiunea și atmosfera locului.

Fă o drumeție pe El Teide. Peisajele sale, oarecum nepământene, au atras atenția nu doar vizitatorilor ci și producătorilor de filme. Producții celebre precum Războiul Stelelor sau Planeta Maimuțelor s-au filmat aici acum ceva timp și le-au urmat Fast & Furious 6 (2013) și Clash of the Titans (2016).

Se ajunge cu telecabina pe El Teide, care te lasă la un punct de observație. De aici vei urca pe un traseu marcat până la altitudinea de aprox. 3.300 m. Dacă vrei și mai sus, până la Pico Veijo, trebuie să obții un permis special, dat fiind statutul de Rezervație Naturală a ariei. Pentru aceasta, este necesar să obții din timp tichetul la telecabină, exclusiv online și apoi permisul pentru a putea urca în vârf, deși e mai bine spus către conul vulcanului!

Testează aromele locale. Peștele – tonul mai ales și fructele de mare – a se citi caracatița – sunt preparate aproape la perfecțiune aici. Li se adaugă peștii-spadă și bibanii de mare, prăjiți sau la grătar, deosebit de buni, mai ales că sunt foarte proaspeți. Pe mesele voastre pot poposi și specialitățile locale și cele spaniole, paella fiind nelipsită.  

Încearcă “rancho canario”, o supă cremă cu legume și carne, “pollo al salmorejo“–pui cu usturoi, chimen, oregano, oțet, ulei de măsline, paprika și cimbru sau “queso de cabra“ ( brânza de capră). Vinul produs în cele cinci regiuni viticole merge cu peștele, însă nici lichiorul de banane sau berea indigenă nu sunt trecute cu vederea de petrecăreți. Fructele exotice și mierea produse pe insulă atentează și ele la silueta celor pofticioși!

-În concluzie, în Tenerife nu trebuie decât să intri în atmosfera locului, să te relaxezi și să trăiești clipa! Vacanța trece oricum, de ce nu te-ai întoarce acasă cu bateriile pline și cu cele mai frumoase amintiri? Motive să te feliciți că ai ales Tenerife vei avea destule :). 

Sper că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino cu noi pe Facebook !și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ?!

#travel #travelblogger #consilierturism #triptips #sfaturidecalatorie #top2018 #inspiratie #spania #tenerife

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!  Galerie cu fotografii din Tenerife, mai jos.  

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This