Arșița estivală are rostul ei: ne scoate afară la distracții. Ok, avem și varianta să stăm închiși în casă în răcoarea aerului condiționat, dar nu e stilul nostru. Așa că, binevenită fie căldura verii și slăvite să fie și parcurile acvatice, cu zecile lor de tentații numai bune pentru această perioadă. În fiecare an, peste tot în Europa, acestea revin la viață în sezonul estival. Pentru că e vremea să ne distrăm, am pregătit o prezentare a unor atractive parcuri acvatice unde uiți de căldură și te bucuri de soare, apă și tot felul de aventuri.
Ordinea este alfabetică, după denumirea țării.
AUSTRIA
Una din aventurile austriece în plină vară se numește Area 47 (și-a primit numele de la paralela 47) și duce acest concept, spune lumea, la extrem. Aproximativ 20.000 de metri pătrați de apă înseamnă aici un lac numai bun pentru înot, catapultă, tobogane și multe alte posibilități de a-ți pune la încercare curajul. Parcul este deschis până în octombrie.
Action
BULGARIA
Aqua Paradise, în Nessebar, este cel mai mare parc acvatic din Bulgaria, aflat pe o suprafață de 46.000 de metri pătrați. Lungimea totală a pistelor de tobogan depășește 1500 de metri. Aqua Paradise este un paradis cu peste 40 de atracții, printre care amintesc de cursele amețitoare de rafting de peste 140 de metri lungime, toboganul în care răsucirile, unduirile și alunecările par să nu se termine spre bucuria tuturor, un tobogan kamikaze ce asigură o viteză palpitantă și o cădere de la 22 de metri – zeci de emoții plăcute și consistente doze de adrenalină. Aqua Paradise din Nessebar este d eschis până în 13 septembrie, prețul unui bilet începe de la 14 leva.
Action. Parcul acvatic Action este la cinci minute de Sunny Beach și oferă toată gama de distracții și senzații: pentru copii, familii, senzații extreme. Îndrăzneții nu vor ocoli pistele verticale, ce asigură căderea liberă, nici kamikaze și nici pistele turbolence, twister sau turnul navigator. Pentru cei mici (până la 90 centimetri înălțime), intrarea este liberă. Pentru un copil, biletul pentru o zi costă 18 leva, iar pentru un adult este 36 de leva, cu diferite variante, în funcție de zile, ore, număr persoane. În sezonul estival 2015, este deschis până în 11 septembrie.
CEHIA
Tobogane, valuri artificiale, un râu de 450 de metri lungime, numai bun de străbătut în căutarea aventurii, zone de relaxare, spa, spații exclusiv pentru copii – aceasta e lumea Aquapalace – WaterWorld, în apropiere de Praga, unde experiențele palpitante te fac să trăiești din plin fiecare moment. Parcul acvatic este deschis în fiecare săptămână, de luni până sâmbătă, între orele 9 și 23:00.
CIPRU
Locul ideal pentru familii, prieteni, copii, unde te distrezi și relaxezi în deplină siguranță, ne asigură cei de la parcul acvatic Fasouri Watermania, situat la 15 minute de centrul orașului Limassol, pe țărmul sudic al Ciprului. Printre atracții, piste kamikaze, tobogane, Tarzan swing – te agăți de o liană (un fel de spune, de fapt o bară solidă) și când ești pregătit iei mâinile și te scufunzi vitejește în apa adâncă. Fasouri Watermania are și o mulțime de facilități pentru copii. În sezonul 2015, este deschis până în 31 octombrie.
WaterWorld, aproximativ 40 de kilometri de Larnaca, este locul unde mitul devine realitate sau altfel spus unul din cele mai apreciate parcuri acvatice din Europa. Piste în serpentine, baia Afroditei, plonjonul lui Apollo – ceea ce înseamnă o cursă nebunească pe o distanță de 124 de metri în tobogan până la plonjonul final în apă, piscina cu valuri a lui Poseidon, piscina Pegas, în căutarea lui Hercule, o aventură într-un fascinant tobogan șerpuitor. Toate acestea sunt doar câteva din atracțiile WaterWorld, un parc acvatic ce fascinează (aproape) pe toată lumea pusă pe distracții estivale. Este deschis până la sfârșitul lunii octombrie.
FRANȚA
La 65 kilometri sud-vest de Bordeaux, lângă Biscarrosse, găsești trambuline, catapulte, pereți pentru cățărări, tobogan gigantic, roți centrifuge, leagăne uriașe, plaje idilice – pe scurt lumea AquaPark Biscarrosse Lac. Un loc special pentru copii, familii, cupluri, tineri, adulți, seniori, oricine vrea să se distreze așa cum numai vara o poți face. Tarifele pornesc de la 6 euro, o oră de distracție, și, în funcție de preferințe și opțiuni, pot ajunge la 30 de euro pentru o oră personalizată, în timpul serii (între orele 8 și 11).
GRECIA
The Water Park. Distracție, distracție, disctracție, sunt atâtea de făcut, pentru tineri și vârstnici, pentru cei aventuroși și cei liniștiți. Așa descrie cineva pe TripAdvisor experiența din The Water Park, în Faliraki, Rodos, Grecia, parc aflat anul acesta pe locul doi în top 25 al celor mai appreciate și recomandate parcuri acvatice din Europa. Tobogane uriașe, piste rafting, kamikaze, turbo, free fall, gaura neagră, piste multiple, piscină cu valuri – tot ce vrei ca distracție acvatică găsești aici. Din orașul Rhodos, transportul cu autobuzul este gratis.
Star Beach, Hersonissos, Creta, se definește ca regele distracției. Trambuline, tobogane uriașe – cu mai multe piste, gaura neagră, kamikaze – pe care aluneci în viteză și aterizezi direct în apele reci. Zone de distracții și relaxare pentru familii, pentru petreceri, bungee jumping, dar și centru spa, restaurante, baruri.
De un lucru oricine poate să fie sigur când merge la parcul acvatic Tsilivi din insula Zakynthos: acolo nu există noțiunea de plictiseală. Toată gama de atracții pentru senzații tari – printre acestea, gaura neagră, piste multiple, rafting , dar și pentru cei care preferă un ritm mai potolit – lazy river, piscină de înot, jacuzzi. Toate sunt acolo.
ITALIA
Parcul acvatic Caneva, Lazise, provincia Verona, parte din complexul Canevaworld, înseamnă peste 100.000 de metri pătrați cu o miriadă de tobogane, o piscină cu valuri, lagune, dar și zone de shopping și relaxare, într-un atractiv decor exotic. Nisipul alb acoperă aproape toată suprafața parcului, la fiecare oră un vulcan decorativ izbucnește spectaculos în flăcări, iar în mijloc la toate acestea sunt principalele atracții ale parcului: Kamika, Stukas, Twin Peaks. Cei dependenți de aventură nu vor rata să meargă pe aceste tobogane verticale și să aterizeze cu viteză direct în piscină, de la înălțimea de 32 de metri. Caneva Aquapark este situat pe malul lacului Garda la nici 30 de kilometri de Verona, și este deschis anul acesta ( 2015) din mai până în 13 septembrie. Biletul petru un adult este de 27€ /zi, iar pentru un copil de 21€/zi.
La nici patru kilometri de Caneva Aquapark se află Gardaland Sea Life Aquarium și unul dintre cele mai apreciate parcuri tematice din Europa, Gardaland.
Aqualandia, aflat în orășelul Jesolo din provincia Veneția, se prezintă ca parcul acvatic numărul unu din Italia, votat ani la rând de cei care au experiementat tot ce oferă. Nu departe de Veneția, Aqualandia te duce cu gândul la Caraibe, exact ce au dorit de altfel și creatorii lui. Pe cei 80.000 de metri pătrați ai Aqualandia se găsesc atracții acvatice pentru orice categorie de vârstă și preferințe, de la relaxare și distracții până la aventuri ce pot face să te treacă toate apele…
Parcul acvatic Odissea 2000 se află în partea de sud a Italiei, regiunea Calabria, în apropierea orășelului Rossano. Este deschis până în 6 septembrie.
Cavour este la aproximativ 30 de kilometri de Verona și la 15 kilometri de Lacul Garda. Parcul se întinde pe o suprafață generoasă, peste 110.000 de metri pătrați. An de an peste 100.000 de trandafiri înfloresc aici, pe micuțul lac natural se plimbă rațe sălbatice și stârci, iar cei 600 de palmieri creează o atmosferă tropicală. Printre atracțiile Cavour amintesc de iceberg – piste ce dau impresia că aluneci pe gheață, kamikaze – un tobogan turbo, sau water lagoon, pentru cei aventuroși. Un bilet pentru o zi este 16€, adult, și 12€, copil, cu diferite promoții și variante de reduceri. Deschis până în 30 august.
Complexul Etnaland este situat, unde atundeva, decât în insula Sicilia, provincia Catania, în apropiere de localitatea Belpasso. Etnaland este un complex ce include, alături de un parc tematic-Parco della Preistoria și unul de distracții- Themepark, și un cunoscut Aquaparc, cu numeroase atracții, cum ar fi jungle splash – o călătorie cu barca finalizată cu o cădere spectaculoasă dintr-un turn de la 30 de metri, crocodile rapids, o aventură cu barca prin junglă și numeroase tobogane, kamikaze, piscine de toate felurile și zeci de distracții pentru copii și adulți.
Slide & Splash
PORTUGALIA
Slide & Splash. Aluneci și Pleosc, cam așa s-ar numi acest parc acvatic din Lagoa, Algarve. Slide & Splash are tot ce e nevoie pentru a asigura distracția maximă: tobogane și piste în toate felurile, piscine încăpătoare. Parcul are facilități și pentru persoanele cu dizabilități. Anul acesta, este deschis până în 31 octombrie și programul începe zilnic dimineața, de la ora 10. Un bilet pentru persoane între 11 și 64 de ani este 26€ și pentru copii între 5 și 10 ani și seniori de la 64 de ani este 19€.
ROMÂNIA
Divertiland este în apropiere de București și are numeroase atracții: de la plaje, lazy river, pentru cei care vor să încetinească ritmul trepidant și să se relaxeze, până la toboganul cu mai multe piste, perfect pentru o întrecere amuzantă cu prietenii ori la nebunești combinații de tuburi închise și deschise ale toboganelor Rainbow Tower sau pe cele Kilimanjaro. Prețul unui bilet pornește de la 25 de lei, pentru copii între 3 și 10 ani, și ajunge la 65 de lei, pentru adult, în zilele de weekend.
Paradisul Acvatic, deschis la Brașov, se întinde pe 24.000 de metri pătrați, jumătate fiind acoperită, pentru sezonul de iarnă, cealaltă fiind deschisă, exclusiv pentru sezonul estival. Complexul are 6 piscine interioare și două în aer liber, tobogane cu apă, saune, jacuzzi, grotă de relaxare, spații amenajate pentru copii – bazin cu apă caldă, tobogane, locuri de joacă. Zona cu piscine exterioare este deschisă până în 13 septembrie.
Parcul acvatic President din Băile Felix este deschis tot timpul anului, mai ales că mare parte este acoperit și funcționează cu apa termală care a făcut celebră stațiunea din apropiere de Oradea.
Aqualand El Arenal, Mallorca
SPANIA
Siam Park, Tenerife, Canare, Costa Adeje, a primit de la vizitatorii lui mii de aprecieri și a ajuns astfel în 2015 pe primul loc în top 25 parcuri acvatice realizat de TripAdvisor. Ce găsești aici, printre multe altele: tobogane uimitoare, zeci de distracții care să-ți pună curajul la încercare, cum ar fi Tower of Power, The Giant, The Volcano sau Naga Racer, o piscină cu cele mai înalte valuri artificiale din lume – 3 metri, în care se poate face și surfing, zone de relaxare, restaurante. Parcul este deschis tot timpul anului. Programul de vară la Siam Park arată așa: din 1 mai până în 31 octombrie, între orele 10 și 18. În timpul iernii, respective din 1 noiembrie până în 30 aprilie, Siam Park este deschis de la ora 10 până la ora 5 după-amiaza.
Aqualand El Arenal, Mallorca, numără printre atracții, Tornado, Multipista, Anaconda, Kamikaze – viteză și senzația de a cădea în gol, pe tobogane verticale. Aqualand El Arenal este deschis ( în 2015) din 11 mai până în 25 septembrie. Bilet adult 28€, copil 18.50€, cu reduceri dacă sunt cumpărate online.
Costa Martiánez, din Puerto de la Cruz, Tenerife, care a împlinit anul acesta 38 de ani de la deschidere. Include un lac artificial cu șapte piscine imense, patru pentru adulți, trei pentru copii, grădini, terase, insulițe.
Aqualandia, în Benidorm, Costa Blanca, e locul unde oricine găsește ceva pentru a se distra în stilul lui. 15 tobogane adaptate oricărei vârste și în funcție de distracția dorită, tuburi gen spaghetti și similarea căderii libere de la o înălțime amețitoare sunt printre atracțiile parcului. Un bilet pentru o zi întreagă în parcul Aqualandia pornește de la 24€.
SUEDIA
Bun venit în ținutul verii – Sommerland, ar spune suedezii de la parcul de distracții Skara Sommarland, situat la 8 kilometri de localitatea Axvall, comuna Skara, în vestul Suediei. Fondat în 1984, parcul acvatic atrage anual 350.000 de vizitatori de toate vârstele, însă e recomandat în special pentru copii și familii cu copii, deși câte o distracție este pentru toate vârstele. Tobogane, montagnes russes, piscine largi și bună dispoziție din plin.
UNGARIA
Aquacity, Zalaegerszeg, județ Zala, înseamnă aventură și experiență, locul unde începe vara – așa se promovează acest parc acvatic aflat în partea de vest a Ungariei, la 230 kilometri distanță de Budapesta. Parcul Aquacity are 10 tobogane uriașe, fiecare menit să dea senzații diferite, cea mai mare piscină cu valuri din Ungaria, trambuline de pe care poți plonja (artistic) în piscine, zone de relaxare cu jacuzzi sau pe balansoare aflate pe valurile calme și reci ale unui râu. Există zone speciale pentru adulți și spații exclusiv pentru copii, unde aceștia au tot felul de distracții. Parcul are o suprafață de 7.5 hectare din care 6000 de metri pătrați sunt acoperiți cu apă. Aquacity este deschis până în 30 august, în fiecare zi de la ora 10 dimineață până la 20 seara.
UPDATE!
Topul celor mai bune parcuri acvatice din Europa, 2015 , realizat de TripAdvisor
1. Siam Park, Adeje, Tenerife
2. The Water Park, Faliraki, Rodos
3. Fasouri Watermania, Limassol, Cipru
4. WaterWorld Waterpark, Aya Napa, Cipru
5. Costa Martianez, Puerto de la Cruz, Spania
6. Aqualandia, Jesolo, Italia
7. Slide & Splash – Water Slide Park, Lagoa, Portugalia
8. AcquaPark Odissea 2000, Rossano,
9. Action Aquapark, Sunny Beach, Bulgaria
10. Druskininkai Aquapark, Lituania.
Drum bun!
Confirmări/Notificări