Cristian Matache, blogger la matash.ro, ne povestește despre destinația sa de suflet, peninsula Howth, un loc destul de sălbatic deși se află la nici 20 de kilometri de centrul Dublinului, capitala Irlandei. Cristian ne recomandă peninsula Howth pentru că este imaginea acelei Irlande pure, liniștite și rustice, sălbatice și foarte verde.
Coasta verde a Dublinului
Undeva, la doi paşi de Dublin, se desfăşoară o întâlnire a spaţiului omului cu cel al mării. E vorba de peninsula Howth, o destinaţie de week-end pentru irlandezii aceia voioşi şi câteodată tare plini de alcool. La Howth nu e greu de ajuns pentru că din cele câteva gări din Dublin pleacă tot timpul un tren ieftin care duce până în localitatea omonimă. Coborât din metroul acela uşor, dai de un târg cu de toate cele irlandeze dar şi cu ceva soi de chinezării. E locul de unde poţi pleca într-un trip de câteva ore pe cărări de coastă, ceea ce presupune înconjurul peninsulei. Eşti sus, iar jos, sub un hău, se întinde marea. În dreapta ai verdele proverbial al insulei presărat cu tot felul de flori galbene iar în stânga e neantul. Nu ţi se dă voie cu calul sau cu o altă trăsnaie vehicolă, aşa cum apare la un moment dat pe un indicator :). Se urcă, se coboară, dai de un om, de doi, îl saluţi, „where are you from?”…. Nu te mişti prea rapid căci aparatul foto are multă treabă. În centrul insulei se află un ditamai vârful, uşor de escaladat, iar priveliştea e rezonabilă, cu golful Dublinului în rol de primadonă.
sursa foto:matash.ro
Interiorul Howth-ului e la fel de declanşator de sentimente pozitive faţă de pământ, de land-ul acela strămoşesc. Treci pe lângă vile de lux, ai şansa, cine ştie, să-i dai bineţe lui Bono de la U2, te repezi la un peisaj cuprinzător în genul impresionist. Timpul se scurge fără nicio noimă, cu verde mult, flori pe ici pe colo, şi cu câte un temerar în rol de alergător. Întors în urbe, cuprins poate de oboseală mergi pe pontonul multelor vase de pescuit si dai, de cine crezi?, de câţiva lei de mare, care molfăie gălăgios la omenirea uimită şi cerşesc ca orice cerşetor ce se respectă hrană aleasă, a se citi peşte. Convieţuirea aceea între creaturile respective şi fiarele care hurducăie alene e tare ciudată însă prietenia pare seculară.
Pe chei se înşiră tot felul de atracţii culinare, pescării, cârciumi şi alte grozăvii. Te retragi undeva după „neşte pereţi” şi aştepţi o ghiftuială pe cinste. Că e un banal fish and chips sau că vorbim de calamari, creveţi şi alte creaţii ale mării nu mai contează. O zi plină la Howth se poate încheia triumfal în faţa gării, în aşteptarea transportorului, dar pe un tril de bard irlandez veritabil, dotat cu o chitară aferentă.
Pentru mulţi, Howth poate părea banal, pentru alţii e poate un spectacol. Nu vorbim aici de palate enorme, sofisticate, nici de opere, parlamente sau de alte minunăţii urbane. Suntem doar într-o lume rurală, tradiţională, în mijlocul naturii, în cel mai veritabil mod de a trăi insula aceasta.
