De ce merită să vizitezi Danemarca și ce poți face când ajungi acolo? Dacă ți-ai pus această întrebare, îți oferim câteva argumente pro. Danemarca este o țară care merită să se afle pe lista locurilor pe care vrei să le vizitezi dacă îți doreșți să experimentezi stilul relaxat de a privi lucrurile specific danezilor, dacă urmăreșți să aprofundezi o ambianță culturală neasemuită. Să te bucuri de peisaje uimitoare pe timpul zilei și apoi să ai parte de distracție la una din petrecerile care definesc viața de noapte fără egal pentru care e renumit acest popor.

Muzee și galerii de artă în Danemarca

În Danemarca există multe muzee și galerii de artă care acoperă diverse mișcări de artă și epoci. De la „Epoca de Aur” daneză și arta contemporană până la societatea vikingilor și viața marinarilor, fanii culturii au cu siguranță multe de adăugat pe lista lor de vizitat în această țară din Scandinavia. Chiar dacă scenele culturale din Copenhaga și Aarhus, al doilea oraș ca mărime din Danemarca, ies în evidență, vizitatorii vor găsi muzee sau galerii de artă care afișează capodopere unice în multe alte orașe daneze. Este posibil să nu fie la fel de impresionante precum Galeria Națională a Danemarcei (demunit și SMK-Statens Museum for Kunst) și Muzeul de Artă ARoS din Aarhus, dar cu siguranță captivează interesul. 

Design deosebit

Design Museum Denmark pune în valoare moștenirea incredibil de bogată și de influentă a designului din Danemarca. Găzduit într-un fost spital în stil rococo, colecția sa aduce un omagiu designului din Danemarca și din alte țări scandinave. Sunt exponate și din diferite arte, meșteșuguri și design industrial din toată lumea occidentală și din Asia de Est.
Glyptoteket a fost fondat de Carl Jacobsen, mai cunoscut pentru brandul său de bere Carlsberg, în 1897. Muzeul, care expune opere de artă din antichitate și până în secolul XIX, ocupă mai multe conace elegante. Structura originală este dedicată sculpturii și artefactelor daneze și franceze din Epoca de Aur daneză. Louisiana Museum of Modern Art este situat la 45 km nord de Copenhaga, iar amplasarea sa pe coastă oferă vederi de vis.

Damenarca pentru pasionații de arhitectură

Palatele renascentiste și castelele baroce datează de pe vremea marilor regi, iar clădirile cu arhitectură modernă din secolul al XXI-lea creează fațada elegantă și diversă a Danemarcei. Fiecare colț prezintă istoria lungă a țării prin aceste clădiri remarcabile. Pe de altă parte, clădirile rafinate cu un stil arhitectural modern adaugă o notă stilizată imaginii de ansamblu a orașului. De vizitat sunt Palatul Frederiksborg, la nord de Copenhaga, Palatul Fredensborg și Castelul Kronborg, cunoscut și sub denumirea de Castelul lui Hamlet. Ai ghicit, acesta a fost sursă de inspirație a lui Shakespeare pentru drama de renume mondial. Chiar și clădirea acvariului Blue Planet (foto sus) din Copenhaga este una cu o arhitectură deosebită.

Iubitorii arhitecturii moderne nu ar trebui să rateze Opera Daneză Regală, Biblioteca Regală din Copenhaga și clădirea particulară cunoscută sub denumirea de The Iceberg (Isbjerget) din Aarhus.

Fotografie de Sushil Ghimire, Pexels License

Alte motive puternice pentru a vizita Danemarca

Danemarca este una dintre destinațiile ideale pentru ciclism. Nu numai pentru că are o suprafață plată, dar si datorită infrastructurii excelente, cu trasee lungi dedicate bicicletelor și poduri ciclice special concepute. Închiriază o bicicletă în timp ce vizitezi și explorează cele mai bune obiective turistice și fiecare colț ascuns. Datorită dimensiunilor mici ale țării, este destul de ușor să faci o excursie cu bicicleta și să descoperi un oraș vecin. Pe parcurs, vei întâlni numeroase campinguri, unde te poți opri să faci o pauză și să socializezi cu alți iubitori de biciclete și de natură. Această frumoasă țară este considerată și o Mecca a fashioniștilor. În ultimii ani, piesele în stil scandinav au dominat podiumurile pe tot globul, în timp ce designeri danezi de renume internațional au „preluat: lumea modei. Danezii sunt cunoscători ai stilului. Orașele din toată țara, capitala aflându-se în fruntea listei, au o gamă largă de magazine de îmbrăcăminte cu piese unice, pe care fiecare fashionist ar dori să le adauge colecției sale. Există buticuri deschise de designeri celebri, precum Mad Norgaard și Henrik Vibskov, magazine elegante pentru toate stilurile și vârstele, dar și magazine second-hand și vintage.

Vizitează Danemarca și pentru a-ți alinta papilele gustative

În ultimul deceniu, mâncarea daneză s-a asociat din ce în ce mai mult cu așa-numită Noua Bucătărie Nordică. Mișcarea s-a născut odată cu deschiderea faimosului restaurant Noma în 2003 în Copenhaga și e caracterizată de o abordare modernă a ingredientelor ultra-locale, de sezon. Dar dacă nu îți dorești să te îndepărtezi prea mult de bucătăria tradițională, poți opta pentru un restaurant tipic danez, unde sandvișurile sunt  realizate în mod artizanal, carnea și cartofii sunt vedetele meniului, iar porțiile sunt mari și pregătite din suflet.

Experimentează Danemarca ca un localnic

În acest ținut scandinav poți înota vara și patina pe lacuri înghețate iarna. Canalele pitoreșți, lacurile cu lebede albe plimbându-se și plajele sălbatice, bătute de vânt și valuri completează tabloul frumos și pașnic al țării. Pentru localnici, activitățile legate de apă sunt obiceiuri zilnice tot parcursul anului. De aceea, în timpul iernii, când lacurile îngheață, danezii se împrietenesc cu patinele și își exersează abilitățile. În zilele de vară, profită de apele răcoroase prin scufundări. De aceea, dacă vizitezi Danemarca și vrei să o experimentezi ca un localnic, asigură-te că nu treci cu vederea una din aceste activități, în funcție de ce anotimp alegi pentru vizită. Poți face și un tur de oraș cu barca sau să închiriezi o barcă cu pedale și să te plimbi alături de lebede.

Festivaluri din Danemarca

Danemarca este surprinzătoare pe tot parcursul anului, distracția find garantată 100% în orice oraș ai ajunge. Sunt persoane care își doresc să o viziteze într-o anumită perioadă, pentru a participa la unul dintre numeroasele festivaluri de muzică organizate de danezi sau pentru a asista la un eveniment sportiv cu adevărat important. La sfârșitul acestei veri, între 30 august și 8 septembrie va avea loc cea de-a 55-a ediție a Festivalului Aarhus, care va energiza orașul cu nume omonim, îmbogățind toate străzile și locurile cu artă și divertisment. Pentru iubitorii de sport, 28 septembrie este ziua unui mare eveniment, UFC Fight Night. Acesta va avea loc pe Arena Regală, iar pentru cei care își doresc să ajungă acolo și sunt fanii artelor marțiale mixte, există posibilitatea de a transforma 10 $ într-o călătorie în Copenhaga. Un drum dus-întors și 3 nopți într-un hotel premium este darul perfect pentru cei care caută să se aventureze în nord în prima lună de toamnă.

Tivoli Gardens, un obiectiv de neratat

Un eveniment pe care îl poți surprinde o singură dată pe an este Halloween-ul, iar cel organizat în Tivoli Gardens din Copenhaga este unic. Întreaga moșie este transformată într-o minunăție înfricoșătoare prin decorațiuni și costumele inedite ale personalului. Activitățile includ un spectacol de dans zombie, un tur realizat într-un așa-zis hotel bântuit și chiar un teatru de pantomime ideal pentru tinerii participanți la eveniment. La standurile concesionate se pot găsi mâncăruri tradiționale de toamnă, precum mâncăruri făcute cu vânat, ciuperci și dovleac. Știi deja că Tivoli Gardens este unul dintre cele mai apreciate parcuri tematice din Europa!

Admiră măreția naturii la Grenen

Pe lângă evenimentele organizate anual sau cele care au loc o singură dată, există și un loc unic creat de forțele naturii, care poate fi admirat în orice perioadă a anului.Este vorba despre Grenen, cea mai nordică parte a Danemarcei. Aici se crează un fenomen natural unic la punctul de întâlnire dintre Marea Nordului și Marea Baltică. Milioane de turișți vin în acest loc îndepărtat pentru a observa curenții puternici creați din această uniune. Peisajul locului este uimitor, cu foci înotând în apele reci și specii rare de păsări care traversează cerul albastru. Grenen marchează joncțiunea dintre strâmtoarea Skagerrak (o parte a Mării de Nord) și marea Kattegat, iar apele turbulente care se ciocnesc au creat o bară de nisip lungă de 4 km. Este cel mai tânăr pământ al Danemarcei, reciful crescând cu aproximativ 1 km nord-est spre Suedia în ultimul secol.  

După ce ai admirat peisaje, ai vizitat castele și ai participat la festivaluri, sigur îți dorești să descoperi de ce danezii formează unul dintre cele mai fericite popoare din lume. Atmosfera liniștită și pașnică a țării este unul dintre motivele pentru care Danemarca este atât de diferită în peisajul european. Cei mai mulți vizitatori sunt surprinși să observe că viața în oraș nu înseamnă neapărat blocaje de trafic, claxoane insistente și oameni care se stresează să ajungă la destinație. Danezii și-au creat propriul ritm. Se plimbă pe bicicletele lor pline de culoare și nu uită pentru niciun moment de hygge, conceptul prin care au reușit să devină un model pentru țările din întreaga lume. Nu fără motiv s-au clasat pe primul loc în Raportul Mondial de Fericire al ONU (WHR) de trei ori.

Acum că ai aflat, nu-ți doreșți să trăieșți măcar pentru câteva zile într-una dintre cele mai fericite țări din lume? â


Dacă Danemarca încă nu apărea pe lista dorințelor tale referitoare la călătorii, acum ai numeroase motive pentru a-ți schimba perspectiva. Deși nu se extinde pe o suprafață la fel de mare ca vecinele sale, Norvegia și Suedia, aceasta oferă tot ce poți căuta la o destinație, de la orașe dinamice până la plaje frumoase, o istorie interesantă, artă modernă și castele medievale. Astăzi, designul, arhitectura daneză și Noua Bucătărie Nordică au pus Danemarca pe harta mondială.

Sper că ți-a plăcut acest articol și că te-a inspirat pentru distracție! Hai cu noi pe Facebook și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune !

#consilierturism #top2019 #inspiratie #travelblogger #sfaturidecălătorie

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This