Te invit într o călătorie în Nerja, Balconul Europei, o șarmantă stațiune marină din Andaluzia. Odinioară un sat de liniștit de pescari, Nerja a rămas unul dintre puținele locuri care și-a păstrat șarmul tradițional.

Impresii din Nerja

Nerja te încântă cu ale sale case albe, fixate în stâncă sau clădite pe creste, cu străzile înguste și abrupte și cu vegetația exuberantă. În pofida aspectului rustic, în Nerja am găsit toate facilitățile moderne de care am avut nevoie. Totul este foarte bine pus la punct, bibilit cum s-ar spune. Trotuarele sunt impecabile, străzile asemenea, iar casele și hotelurile arată fără cusur.

Spațiile verzi sunt ireproșabile, nu vezi nicio hârtiuță aruncată pe jos… Plajele din Nerja, deși micuțe, sunt foarte bine îngrijite. Cea mai mare dintre ele, Burriana, are un spațiu generos pentru cei care nu vor să închirieze șezlonguri, locuri de joacă pentru copii. Și acestea sunt doar unele dintre motivele pentru care Nerja este una dintre cele mai iubite destinații de pe Costa del Sol.

Între Marea Mediterană și Munții Sierras de Tejeda

Combinația câștigătoare a Nerjei este dată de locația ideală, climatul blând și atmosfera primitoare. Strânsă între Marea Mediterană și munții Sierras de Tejeda, Nerja e amplasată la gura râului Chillar. Nerja are o istorie lungă și s-a bucurat, mai mult sau mai puțin, de vizita unor personalități care au făcut-o celebră. Denumirea „Nerja” derivă din „narixa”, termen arăbesc care se traduce prin „izvor abundent”. Bogăția apei din zonă îi conferă Nerjei un aspect luxuriant, tropical, de-a dreptul exotic. Aceasta și climatul însorit au contribuit la dezvoltarea industriei trestiei de zahăr, la începutul secolului al XX-lea.

Am ajuns la Nerja la final de septembrie (2019) și am găsit peste 27 °C în aer ziua, aprox. 18 °C noaptea. Apa mării avea 20-21°C. Nu era foarte aglomerat, dar nici pustiu. 

Despre „Balconul Europei”

O călătorie în Nerja, Balconul Europei, nu este completă fără a vizita locul de unde i se trage celebritatea. Cartierul vechi al orașului este încă neschimbat. Străduțele sunt șerpuite, casele au maxim două etaje și balconașe din fier forjat. Casele și gardurile sunt invadate de tot felul de flori înmiresmate și viu colorate. Străduțele duc toate către țărm, unde se află și inima Nerjei, spectaculosul „Balcón de Europa”- „Balconul Europei”.

O promenadă elegantă umbrită de palmieri în care se sfădesc papagali și canari te ghidează către Balconul Europei. Acesta atârnă deasupra Mediteranei de un albastru diluat parcă de claritatea ireală a apei…Frumusețea locului te acaparează și te bucură cu vederile panoramice asupra mării, a golfurilor și plajelor. În fundal se zăresc, discret, munții Sierra Almijara care se aruncă din marea cu contururi neclare.

Istorii vechi și noi

Pe locul unde acum se află în prezent Balconul Europei a fost un turn de veghe al unei vechi cetăți arabe. Fortificația defensivă din sec. al IX-lea era folosită de mauri pentru a monitoriza linia de coastă și pentru a se proteja de pirați și contrabandiști. Anii de lupte au avut un impact asupra turnului, care a fost apoi reconstruit în 1487. De atunci, a fost cunoscut sub numele de La Batería, după bateria de arme care era în interiorul său și proteja orașul. Mai târziu, turnul a fost atacat și distrus de nava britanică Hyacinth, în 1812.

Nava era parte a unei coaliții cu forțele spaniole împotriva trupelor lui Napoleon, în timpul Războiului de Independență spaniol (Războiul Peninsulei). Bolovanii și resturile stâncoase care se află la baza balconului sunt o amintire a luptelor și a distrugerii cetății. Dacă îți vor atrage atenția două tunuri ruginite îndreptate către mare, află că au fost recuperate și expuse în amintirea acestei bătălii.

Regele Alfonso XII: „Acesta este Balconul Europei”

Dar zona a mai suferit o distrugere, la cutremurul din 25 decembrie 1884. Regele Alfonso al XII-lea a vizitat Nerja pentru a vedea singur pagubele și a fost surprins de frumusețea locului. Pe faleza de pe malul Mediteranei, regele a exclamat „acesta este Balconul Europei”. Apoi,, platforma a fost reconstruită ca un balcon.

O statuie a regelui Alfonso al XII-lea care stă relaxat pe balcon, sprijinit de balustrada de fier, amintește de acest moment istoric pentru Nerja. Zona înconjurătoare a fost construită în 1930, adăugând promenadă care duce la balcon și o serie de cafenele. Atunci a fost numit oficial „Balcón de Europa”.

Un frunicar al distracției

Plaza del Balcón de Europa se află lângă Plaza Cavana, care găzduiește câteva cafenele g[l[gioase. Aici e și Iglesia de El Salvador (din sec. al XVII-lea), catedrala principală a urbei, și primăria, care adăpostește un birou de turism. Zona este complet pietonală, astfel încât pentru a ajunge la Balconul Europei trebuie să parchezi într-una dintre parcările publice și să parcurgi o distanță scurtă. Este totul bine semnalizat, dar cu siguranță în vârf de sezon va fi foarte aglomerat. Pe străduțele din apropiere sunt o puzderie de baruri, cafenele și restaurante. Seara, zona devine un furnicar al distracției. Foarte mulți vârstnici de proveniență nordică se distrează la aceste terase, alături de tineri. Când spun distracție mă refer la bere, sangria și alte licori bahice care merg bine cu tapas și cu muzica ambientală.

Ce poți face în Nerja?

Să te bucuri de briza mării pe una dintre cele trei plaje din oraș, două dintre ele, foarte micuțe, fiind chiar la baza Balconului Europei. Cea mai mare plajă este Burriana, la câteva sute de metri de acest punct de interes major al Nerjei. Burriana are aprox. 800 de metri lungime și e și destul de largă.

Plaja Burriana are nisip, nu prea fin, intrare lină în mare și toate facilitățile unei plaje civilizate. Este flancată de o faleză pe care se înșiruie câteva terase și restaurante și închisă la capete de stânci. Este și ea destul de aglomerată, iar cele două parcări din apropiere se dovedesc neîncăpătoare în sezon.

Playa de Maro, una dintre cele mai frumoase plaje din Spania

O plajă celebră în apropiere de Nerja este cea din satul Maro. Playa de Maro te așteaptă cu o mare calmă și apă cristalină la doar câțiva kilometri de centrul orașului Nerja. Flancată de stâncile muntelui Tejeda, Playa de Maro este destul de lungă și dotată cu toate facilitățile. Este accesibilă pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități. Are parcare, aflată la doar câțiva metri distanță de nisip. Pentru a ajunge pe această plajă, trebuie să urmezi drumul național N-340 către Almería.

Ce poți vizita în apropiere de Nerja?

Drumeții prin Munții Sierras de Tejeda, desemnați parc natural în 1999. Această regiune muntoasă accidentată este imensă, are 40.663 ha, și se întinde la granița provinciei Granada și Malaga. Partea vestică din provincia Malaga este cunoscută sub numele de Axarquía și este renumită pentru satele sale vechi care datează din vremurile maure. Munții sunt în mare parte calcaroși, iar cel mai înalt vârf este La Maroma, de 2.080 m. Traseele variază de la plimbări ușoare până la ascensiuni pentru alpiniștii cu experiență.
Una dintre cele mai frumoase activități în aer liber din zonă este o excursie pe mare, de pe plaja Burriana din Nerja, până la Maro. Treci pe lângă unele dintre cele mai spectaculoase peisaje de coastă din zonă, de la plajele ascunse ale Nerja până la peșteri cu apă turcoaz și cascade.

Frigiliana, un sat tipic andaluz

Nu rata satul Frigiliana, tipic andaluz, cu case albe, cocțat pe munte. Situat la 6 km de Nerja, Frigiliana este considerat ca fiind cel mai frumos sat din Andaluzia. Un labirint de străzi pietruite, cu case îngrijite minuțios, decorate cu ghivece de plante pline de bougainvillea, lavandă și iasomie. Un alt obiectiv apreciat este Acueducto del Águila, Aquaductul Vulturilor, este situat lângă Nerja. Construit în secolul al XIX-lea, continuă să fie folosit astăzi. Un loc cu o istorie fascinantă și care merită văzut.

Peșterile Nerja – Las Cuevas de Nerja

Sunt o serie de caverne uriașe care se întind pe aproape cinci kilometri și găzduiesc cea mai mare stalagmită din lume, o coloană înaltă de 32 metri. Există trei galerii principale, iar în Galeria Superioară și Galeria Nouă sunt multe dintre picturile rupestre preistorice care fac Peștera Nerja celebră. Asta pentru că Peșterile Nerja găzduiesc și cele mai vechi picturi rupestre,opera neanderthalienilor, dar accesul turiștilor este limitat. Peștera a fost descoperită întâmplător, în anul 1959, de niște adolescenți, care au reușit să aducă la lumină una dintre cele mai mari descoperiri geologice ale secolului XX.

Cum ajungi la Nerja

O călătorie în Nerja, Balconul Europei, va începe probabil la Malaga. Stațiunea balneară este situată la aprox. 50 de kilometri est de Málaga, de care este conectată de autostrada A-7. Odată un sat somnoros de pescari, Nerja are acum o populație de peste 25.000 de locuitori. Sunt mulți nordici care și-au cumpărat aici proprietăți pentru a se bucura de soarele generos al Andaluziei, după ieșirea la pensie. Dacă nu te-am convins că Andaluzia merită vizitată, citește aici

Sper că ți-a plăcut acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino alături de noi pe Facebook ! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem ? cu pasiune, de șapte ani!

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!

#consilierturism #sfaturidecălătorie #spania #travelblogger #andaluzia 

Această călătorie în Nerja, Balconul Europei, nu se termină aici. Tu ce părere ai, ți-a plăcut, ai ceva de adăugat?
Fotografii din Nerja, mai jos 


error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This