Ansamblul de la Mogoşoaia, cu tot ceea ce înseamnă el: parcul imens pe malul lacului, curat şi bine îngrijit, spaţiile aerisite şi Palatul Brâncovenesc este un loc superb, bine pus la punct. Mogoşoaia este un loc numai bun pentru a petrece o zi în aer liber, departe de prăfuitul Bucureşti.
E adevărat, puteţi spune fără să greşiţi că nu e praf dar e fum, în weekend grătarele “asudă” în mod organizat şi controlat, tocmai când toată lumea se relaxează. Nu sunt deşeuri aruncate aiurea, oamenii se relaxează pe iarbă, e o atmosferă de parc occidental..
Unii vin în parcul de pe malul Lacului Mogoşoaia să facă mişcare, alţii să practice “sportul naţional” cum ar spune televiziunile de știri: să încingă grătarul cu mici pe care să-i asezoneze cu bere. Pentru unii, combinaţia ”rimează” cu manele, dar din fericire, eu nu le-am auzit de la vizitatorii de o zi ci din unele dintre vilele din imediata apropiere. Există deci riscul ca acestea să fie permanente…Există şi o veste bună: sunt foarte mulţi vizitatori interesaţi de arhitectura şi istoria locului şi bine fac…
Ctitorii ale lui Constantin Brâncoveanu
Frumuseţea zonei nu m-a încântat doar pe mine, simplu muritor, fiind descoperită şi valorificată de Constantin Brâncoveanu cu sute de ani înainte. Constantin Brâncoveanu a construit aici mai întâi o biserică cu hramul Sf Gheorghe, care a fost sfințită în anul 1688. Vechea bisericuță se află în afara zidurilor ,,cetăţii”, imediat în stânga intrării principale. Fix 14 ani după finalizarea lucrărilor la biserică, tot pe 20 septembrie, s-a inaugurat şi Palatul. Soarta locului s-a schimbat probabil odată cu numirea lui Constantin Brâncoveanu domn al Ţării Românesti, la numai o lună de la sfinţirea bisericii, în octombrie 1688.
Deşi existau Curţi Domneşti la Bucureşti şi la Târgovişte, Brâncoveanu decide să creeze la Mogoşoaia o „Curte paralelă”, un loc mai elegant unde să fie primiţi ambasadorii, să se ţină petreceri dar şi sfaturi ale Divanului.
Arhitectură deosebită
Construit pe malul lacului Mogoşoaia, silueta Palatului Brâncovenesc îți bucură privirea cu elementele sale de arhitectură renascentistă, barocă și otomană..Nimic strident însă, combinația de stiluri este perfectă, ansamblul este elegant și rafinat, char dacă mimează modestia…Este de altfel considerat cel mai frumos palat ctitorit de Brâncoveanu, fiind şi cel mai bine conservat.
Desfășurat pe 3 nivele, respectiv subsol-pivniţă, parter şi un etaj dedicat în exclusivitate familiei Brâncoveanu și saloanelor oficiale pentru oaspeții de seamă, o parte din Palatul Brâncovenesc găzduieşte astăzi Muzeul Aulic. În sălile cu pereţii văruiți în alb sunt mai puține exponate decât te-ai aștepta, situație de înțeles având în vedere trecutul greu al acestei clădiri istorice. Trebuie amintit că, inițial, atât foișorul aflat pe faţada din fața Palatului Brâncovenesc cât și încăperile de la etaj au fost decorate cu stucaturi orientale și cu picturi murale reprezentând portrete ale familiei domnitoare și scene cu subiecte istorice. Incendiile, jafurile și timpurile și-au pus amprenta și în acest caz …
Muzeul Aulic
Pivnita
O istorie cu suişuri şi coborâşuri
Istoria locului a căpătat turnuri tragice de mai multe ori. După uciderea lui Brâncoveanu şi confiscarea averii familiei de către turci, palatul a devenit han, nu înainte de a fi golit de toate bunurile de preţ. A fost ocupat de Panduri după ce locatarul său l-a părăsi pentru a se refugia în Brașov. În 1912, Martha Bibescu a început restaurarea construcţiei, aspectul veneţian al faţadelor fiind imprimat de meşteri italieni pricepuţi. Ansamblul este bombardat în 1917 de aviaţia germană, pagubele find importante. Mărginit de lac, parcul din apropierea Palatului Brâncovenesc găzduieşte Serele (utilizate astăzi pentru culturi floricole şi ateliere de educaţie plastică pentru copii) şi Capela Gh. Bibescu.
Palatul Brâncovenesc este situat pe latura sudică a curţii dreptunghiulare împrejmuită cu ziduri puternice din cărămidă
Pe latura de răsărit a incintei, lângă bisericuţă, se află poarta de intrare în curtea Palatului, deasupra căreia, la începutul secolului al XIX-lea, s-a construit un foişor. Foarte aproape se află o clădire cu coloane de cărămidă, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ctitor fiind principele Nicolae Bibescu, proprietarul de atunci al domeniului Mogoşoaia. Clădirea care găzduieşte astăzi un restaurant era cunoscută sub numele de Vila d’Elchingen.
Muzeul Aulic, sinteza unei părți a istoriei României
Colecția muzeului Brâncovenesc se concentrează pe ideea de „sinteză românească”, concept sugerat chiar de istoricul Nicolae Iorga. Pătrunzi astfel înapoi în timp, în cele 13 săli ale muzeului, în perioada turco-persană, în cea fanariotă-o sală cu obiecte provenind din Balcani și din Asia, în cea Italiană și Franceză. În Sala Franceză, Martha Bibescu, cea care a renovat Palatul începând cu 1912, își primea altădată oaspeții de seamă. Urmează, nu neaparat în această ordine, Sala Ortodoxă, cu obiecte de cult, Sala Hărților, Sala Scoarțelor- unde sunt expuse covoare oltenești, muntenești, bucovinene și moldovenești tesute în tehnica chilimului. Sala Transilvană și cea a Cancelariei Domnești, unde se organizau serate, completează călătoria într-o parte a istoriei României. În Sala Sfatului Domnesc sunt expuse tronul, strane din biserica de la Potlogi ctitorită de Constantin Brâncoveanu precum şi portretul principelui la 42 de ani. Dacă vă întrebați ce este cu minunata podea-mozaic din unele săli ale Muzeului Aulic, aflați că sticla suflată cu aur a fost adusă din Italia, că a „suportat” musafiri și petreceri de seamă, cel puțin așa susține ghida şi că mai are puţin şi împlineşte 100 de ani.
Cuhnia, preferata mea
Mă consider o gurmandă, dar nu acesta este motivul pentru care Cuhnia- vechea bucătărie a Palatului Brâncovenesc- este una dintre preferatele mele la Palatul Mogoșoaia. Îmi plac cele 8 coloane elegante pe care se sprijină clădirea puţin „îngropată” în pământ probabil pentru a menţine o temperatură mai scăzută vară. Cuhnia, aflată în dreapta curţii cum intri pe poarta principală mi-a lăsat impresia de autentic, pare ergonomică, un loc demn de un Master Chef al timpurilor sale: un spaţiu destul de amplu, compus dintr-o încăpere centrală şi patru cămări, cu pereţi arcuiţi şi groşi din cărămidă. Fumul ieşea printr-un coş amplasat chiar în mijlocul clădirii, coş care împreună cu nişte guri de aerisire asigura şi ventilaţia cuhniei. Astăzi în cuhnie au loc loc diferite vernisaje, aşa ca să nu se mai plângă nimeni, ca pe vremuri, că mâncarea ajunge pe mese rece. Aceasta din cauza obiceiului locului ca bucătările să fie construite cât mai departe de conace şi palate, pentru a le feri de incendii.
Confirmări/Notificări