Despre un colț de rai, un stejar și două legende: despre Mănăstirea Dintr-un Lemn din Oltenia. Mănăstirile sunt mai mult decât lăcașuri de cult și centre de artă și cultură, au propriile povești și legende care le fac atât de iubite. Mândre sau modeste, vechile mănăstiri sunt locuri pline de lumină și speranță pe care nu ar trebui să le ocolești în drumurile tale prin țară, măcar pentru faptul că sunt pitorești și au povești de spus celor care vor să le audă. În Oltenia există zeci de biserici de lemn, dar una se poate mândri că este făurită dintr-un singur lemn, cel al unui stejar secular: Mănăstirea Dintr-un Lemn din comuna Frâncești.

Dacă ai crede că poți să cuprinzi Mănăstirea Dintr-un Lemn dintr-o îmbrățișare, așa cum faci cu un copac bătrân, nu ai greși prea mult.

În bisericuța construită din lemnul unui stejar scorburos încap cu greu câteva zeci de persoane, aceasta doar după ce pășesc, cu capul plecat, peste ușa scundă cu lemnul înnegrit. Biserica, construită din bârne groase de stejar îmbinate în tehnica “coadă de rândunică” nu are decât 13 metri lungime și 5 metri lățime. Înaltă de aprox. 4 metri, biserica mănăstirii dintr-un lemn nu are turlă, fiind înconjurată de un brâu sculptat cu motivul funiei, pe care îl poți găsi și la alte case tradiționale din Oltenia, inclusiv la cea a lui Brâncuși din Hobița.

Amplasată de pe un deal și îmbrățișată din trei părți de o pădure de stejari, biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn are cel puțin două legende legate de construcția sa. Prima care îi explică numele “dintr-un lemn” este aceea că un călugăr ar fi găsit aici, în scorbura unui stejar bătrân, o icoană a Maicii Domnului. Călugărul a urmat îndemnul de a construi o mănăstire pentru a adăposti icoana, după ce a auzit o voce care l-a spus „ să zidești aici, pentru mine, o mănăstire din acest copac”. Călugărul a ridicat o bisericuță din lemnul stejarului în scorbura căreia a găsit icoana. Povestea aceasta este consemnată de diaconul Paul de Alep în călătoriile sale prin Țările Române între anii 1653-1658. O altă povestire, mai recentă, apare în scrierile unui mitropolit, care, în anul 1745, amintește de un cioban care ar fi visat icoana Maicii Domnului și, tăind vechiul stejar, ar fi găsit icoana în trunchiul său. Aceeaşi poveste este depănată şi de poetul Grigore Alexandrescu în jurul anului 1842, în urma unei vizite la lăcașul de cult.

Interesantă este nu doar dimensiunea mare a icoanei, de 1,5 X 1 m, cât și vechimea sa. Experții nu se pun de acord nici asupra locului unde a fost pictată și nici asupra datei. A fost pictată în sec. IV sau sec. al XIII-lea ?

Ansamblul monahal actual, care cuprinde, pe lângă biserica de lemn (ridicată în primele decenii ale secolului al XVI-lea) și o biserică cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” ctitorită de Matei Basarab. În ultimii ani, aici au fost construite noi corpuri de chilii, astfel că pelerinii și vizitatorii se pot caza la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Cum ajungi la Mânăstirea dintr-un lemn

Mănăstirea Dintr-un Lemn este o complex monahal de maici construit pe valea râului Otăsău, în comuna Frâncești din județul Vâlcea, la nici 28 km de Râmnicu Vâlcea, pe drumul către Horezu ( la nici 30 km) și Târgu Jiu ( de care îi despart 96 km).

Sper că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino cu noi pe Facebook !și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ?!

#travel #travelblogger #consilierturism #triptips #sfaturidecalatorie #top2018 #holiday #inspiratie #romania

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!  

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This