Un gurmand în „Food Valley” din Peninsulă, în Parma

„Doriți spaghetele cu parmezan?” este o întrebare firească în pizzeriile din București, și, în cazul în care accepți, ospătarul îți va presăra în farfurie un praf alb de brânză tare rasă și imediat pastele devin mai gustoase! De gustibus, e adevărat! Celebrul sortiment de brânză „Parmigiano Reggiano” își are originea într-un orășel din nordul Italiei, în Parma, inima aşa numitei Food Valley.

Auzisem de Silicon Valley în Statele Unite, zonă celebră pentru înalta tehnologie, şi alte văi sau locuri celebre sinonime cu excelența precum Bavaria, Germania, recunoscută pentru mașini sau văi de trandafiri precum Rose Valley în Bulgaria dar niciodată de Food Valley! Cum adică noi nu știm să facem mâncare? De ce şi-ar „asuma” italienii această aroganță?

Pentru că Parma a dat omenirii celebra brânză maturată Parmegiano Regiano, celebra șuncă maturată Prosciutto, pentru că aici se află sediile unor „monştri internaţionali” din industria alimentară precum Parmalat sau Barilla. Ca o recompensă firească, Europa i-a „dăruit” Parmei sediul EFSA (European Food Safety Authority) singurul lucru pentru care italieni de aici îi sunt recunoscători lui Berlusconi!

Italienii mănâncă bine și sunt pasionați de gastronomie, ca și de întreg ritualul care însoțește fiecare masă. V-aș putea enumera cel puțin cinci feluri de mâncare inventate de ei sau ingrediente care compun aceste dish-uri, mie îmi amintesc de Italia, dar doar pasionații știu că unele dintre acestea sunt legate de „Food Valley”.

În Parma, la sfârșitul lunii aprilie, există chiar și un festival al mâncării, Expoziția Internațională a Mâncării, care, chiar dacă blochează orașul pentru câteva zile, dă tonul în gastronomia mondială. Pentru că nu doar pamezanul este cel care a făcut celebru acest orășel în lume ci și șunca de Parma, Prosciutto di Parma. Ambele sortimente sunt de încercat, se pregătesc după rețete străvechi și, evident, sunt ținute la secret de generații. Nu doar tradiția și originalitatea rețetelor sunt apreciate de gurmanzi ci și vechimea produselor,  am aflat astfel că există parmezan maturat timp de 18 luni și e atât de dulce, bun, sățios, cu adevărat gustos! Mai sunt și alte produse care își au originea în zona Parma cu sonorități mai ciudățele precum Spalla Cotta ( un fel de șuncă de porc) sau Culatello di Zibello– un soi de salam din pulpă de porc maturat minim 10 luni.

Oricum, după o vizită aici pizza, spaghetti, parmezanul, prosciutto, pastele de casă umplute, salamul de porc maturat, friptura de cal, obrazul de porc, şerbetul de lămâie, toate „stinse” cu vinul alb frizzante (acidulat) din soiul  Lambrusco, trebuie să ridice ștacheta, trebuie să fie alla Parma.

Este adevărat, Parma nu este un oraș turistic în adevăratul sens al cuvântului dacă ar fi să ne luăm după standardele italiene în domeniu, dar ai ce să vezi aici, să nu te plictisești în câteva ore bune sau într-o zi. Obiectivele turistice din Parma sunt concentrate pe o arie de câteva sute de metri pătrați și amintesc în primul rând de Catedrală (Duomo) și Baptiseria (Octagonale), două clădiri vecine care lucesc în soarele care mângăie marmura albă, cu irizații roz. Palazzo di Vescovo, Bisercia San Giovani Evanghelista, Spizierra di San Giovania, Palazzo Cusani-Casa della Musica, Biserica San Francesco del Psato, Oratoria della Corcezione și întinsul Parco Ducale cu Palatul Ducal sunt atracțiile turistice ale orașului Parma.

Parma este un oraș mic, dar cochet și prosper. Dacă centrul istoric, unde circulația autovehiculelor este restricționată, forfotește de localnicii bine îmbrăcați și amabili, de turiștii mai mult sau mai puțin grăbiți, restul urbei, extrem de dezvoltată, este circulată de mașini mici și mari, multe scumpe sau foarte scumpe, unele comune. E clar un semn al unei prosperități economice remarcabile.

Seara, orașul petrece decent. Nu e nici Germania sau Austria, unde te închizi în casă la ora 21, dar nici sudul Italiei, unde pare că viața începe aproape de miezul nopții. Orașul (și locuitorii săi) are înclinații artistice, cel puțin dacă ar fi să ne luăm după personalitățile sale: Verdi s-a născut la 35 de kilometri de Parma, lângă Busseto, iar celebrul dirijor Alberto Toscanini a văzut lumina zilei chiar în oraș.

Dacă nu ai norocul să mergi la un spectacol la Operă, te poți plimba în parcul central, Parco Duccale, foarte bine întreţinut și de unde poţi intra în palatele ce-l înconjoară sau pe Lungoparma, faleza de pe malul râului Parma. Parma este un râu viguros de munte, cu maluri înalte și bine consolidate, care te pun pe gânduri. Oare cum e când se topesc zăpezile când vine primăvara în Alpii care se văd în zare?

Ecologia e la modă aici, am văzut o maşină a poliției animalelor patrulând, iar pe malul râului se plimbau nestingheriți fazani şi nurci printre câinii locuitorilor, ultimii fiind, evident, supravegheaţi de stăpâni!

E greu de spus ce m-a impresionat în Parma. Poate mâncarea? Sigur aproape orice regiune din Italia are ceva original  la capitolul gastronomie si se mănâncă bine.

Oraşul Parma? E mic, curat, cochet, pare că îl poţi vedea în câteva ore dar, ajuns acasă, mi-am dat seama ca mai aveam ceva de văzut.

Oamenii? Sunt eleganţi, bine dispuşi, amabili până la un punct. Așadar, sunt și distanţi, un mix între spiritul italian și cel german.

Prosperitatea zonei? Este evidentă. Nu ştii când eşti în oraş sau la periferie, sunt sedii de companii mari sau mici peste tot, multe parcuri, zone de shopping. Autostrăzile cu trei benzi sunt permanent aglomerate și nu lipsește nici trenul de mare viteză suspendat pe piloni. Peste toate planează imaginea impresionantă a Munţilor Alpi, cu înzăpezitele creste ce se văd în zare…!

Poate toate acestea îl fac original, m-aş mai întoarce fie şi numai pentru imaginea mea preferată, șuncile atârnate, (prosciutto) din magazinul de produse tradiţionale Prosciuterria Da Noi.

Dum bun!