“Zbor pe apă” la celălalt capăt al lumii

<<Hua Hin, Thailanda, 2016. Valentin Drenciu se pregătește să-și deschidă școala de kiting. Amplasată strategic, aproape de țărm, școala se vrea a fi o concurență serioasă pentru celelalte care există deja, „aliniate” frumos pe opt kilometri de plajă>>. 

Un simplu exercițiu de imaginație te poate plasa oriunde într-un viitor apropiat. Sau îndepărat, după caz. ”Fără ca mintea să-ți fie traumatizată de probleme de finanțare. În Thailanda nu ai nevoie de foarte mulți bani ca să trăiești sau să-ți deschizi o mică afacere”, intervine Valentin (36 ani) cu un amănunt legat de ”problema banilor”, care, judecând la rece, nu este deloc un impediment în această țară. Și, ca să fie sigur că am înțeles, face o scurtă incursiune în istoria thailandezilor, despre cum au devenit ei capitaliști și cum lucrurile pe care ți le dorești prind ușor formă în țara lor, dacă știi cum să ceri. Bineînțeles că ”nu e nici ieftin, însă poți să trăiești liniștit, fără grija zilei de mâine”. Asta așa, ca o paranteză, o ”deturnare” de la subiectul afacerii imaginate, care s-a schițat într-un colț al minții lui, chiar din primul moment în care a pășit în Thailanda: ”Acum patru ani”, mă informează scurt, fiind deja prins de ”virusul kiterilor” (n.r. – persoanele care practică acest sport), împreună cu un grup de români din Brașov, kiteri ca și el.

Tot atunci, a fost luat prin suprindere de ”prima dragoste pentru o thailandeză, o femeie frumoasă și foarte deșteaptă”. Dar nu s-a legat nimic. L-a ținut așa vreo trei săptămâni, ”ca în adolescență”. O poveste nici încălcită, nici ieșită din comun. I-a lăsat doar un zâmbet nostalgic. Și atât, nu vrea să zăbovească prea mult cu amănunte. Schimbă repede vorba și mai oferă câteva informații despre Hua Hin: o stațiune puțin populară, una dintre preferatele Familiei Regale, situată la 250 kilometri de Bangkok. ”Kiteboarding-ul a jucat un rol important aici”. Turistic vorbind.  ”Aici, în Hua Hin”, unde, acum câțiva ani, ”o domnișoară kiteriță s-a căsătorit cu un conte francez, kiter și el”. Iar ea și-a dorit un cadou ușor atipic pentru o mireasă: i-a cerut proaspătului soț să aducă, ”în acest mic paradis”, una din etapele Cupei Mondiale de Kiteboarding (PKRA). Zis și făcut. Fără prea multă bătaie de cap. Ceea ce a generat un flux mare de turiști care fac kiteboarding, o combinație perfectă cu turiștii trecuți demult de a doua tinerețe, așa cum este caracterizată majoritatea turiștilor din Hua Hin. Din această categorie face parte și unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Valentin, Sol, prescurtare de la Solomon. ”A lucrat toată viața pentru armata israeliană, iar acum s-a retras în Hua Hin”, un român puternic, de 55 de ani, ai cărui părinți au emigrat pe vreamea lui Ceaușescu (n.r. – Nicolae Ceaușescu; perioada comunismului) în Israel”.

 

Și, fără a se crampona în povestea lui Sol, Valentin schimbă lejer registrul, păstrând însă firul epic. Frazele curg repede. La fel și ploaia care este cât pe ce să inunde podeaua unei banale terase din București. Prins de realitatea amintirilor, ține morțiș să sublinieze un anumit aspect:”Thailanda înseamnă mult mai mult decât vedem noi prin broșuri. În afară de zonele foarte cunoscute – precum Pattaya, Ko Samui, Phi Phi Island, Phuket sau Bangkok  – există sute de insule în care nu a ajuns aproape nimeni, peisaje sălbatice de o frumusețe năucitoare”. 

”- Sam mi-a povestit prima oară despre aceste locuri”, completează repede fraza. Se referă la primul thailandez get-beget pe care l-a întâlnit în Tarifa (Spania), lângă Gibraltar – și care, de-a lungul timpului, i-a devenit prieten apropiat. Se întâmpla acum aproape cinci ani. Și, odată ce sâmburele a fost plantat în mintea lui, până la prima călătorie în Thailanda nu a mai fost decât un pas. ”Atunci am stat două luni și jumătate. Știi, când am avut gândul acela cu școala de kiting”, aduce el vorba despre mica afacere imaginată, ca să fie sigur că am prins ideea. 

Anul următor, când Valentin a decis să petreacă cele câteva luni de iarnă tot în Thailanda, prietenia cu Sam i-a asigurat un loc între cei patru cavaleri de onoare la nunta acestuia cu frumoasa Moa, care a renunțat la friguroasa Suedie pentru însorita Thailandă. Propunerea lui Sam a venit natural, într-o seară, când povesteau despre te miri ce, la o bere, ca între prieteni: ”A, nu ți-am zis? Mă însor! Pe 31. Vrei să vii la mine la nuntă?”. 

Păi da, normal că își dorea. ”Șansa să fii cavaler de onoare la o nuntă între un thailandez și o suedeză este unică”, zâmbește el, silabisind ”u-ni-că”, așa ca să puncteze cât de onorat  a fost de propunerea lui Sam. Cu atât mai mult cu cât totul se petrecea aproape de Hua Hin, în Prachuab Khiri Khan. Nunta a început la 4:30 dimineața. Cavalerii de onoare și ceilalți ”vreo 40” de invitați, rude din partea lui Sam, au pornit spre casa lui să-l ajute să se pregătească. ”Pentru că așa-i tradiția la ei”. 

O amintire cu accente comice, pe ici pe colo. ”Noi, cavalerii de onoare, trebuia să cărăm niște.. mmm.. un fel de bețe mai groase, cum sunt la noi lumânările. Erau pe mărimi, din diverse materiale. Când au zis: <<Să mergem”, ceilalți trei au înșfăcat repede câte una, iar mie mi-au lăsat cel mai greu băț, din bambus>>, povestește Valentin. ”O bucată de zece kilograme” pe care a purtat-o în brațe vreo 20 de minute fără să o sprijine de pământ, cu niciun chip. ”Nu o pui jos că e <<bad luck>> (n.r. – ghinion)”, l-au informat repede ceilalți trei cavaleri. Alaiul a tot ținut-o așa până la hotelul în care era cazată mireasa. Iar aspectele interesante nu s-au oprit aici. Femeile care duceau diverse coșuri, pline cu ”ofrande” pentru Buddha, inclusiv țigări și chibrituri, păreau desprinse dintr-un film turnat undeva, în studiourile de la Hollywood.

Cu totul, ceremonia i s-a părut foarte specială. Pe la 7:00 dimineața au venit călugării budiști, au urmat brățările cu flori legate în jurul încheieturilor celor doi miri – ca simbol al unirii-, binecuvântarea familiei și a prietenilor și încheierea, în jurul orei 10:00. Apoi o pauză, un somn adânc, o repriză de kiting împreună cu Sam și petrecerea, până seara târziu. ”Și așa s-a încheiat”, zâmbește el. 

Valentin Drenciu a stat aproximativ șase luni în Thailanda, adunate în cele două plecări. Și-a construit singur aceste evadări din București, experiențe unice, puse în cutia amintirilor, cu o speranță nebună că se vor repeta. A calculat fiecare pas, fiecare kilometru parcurs în avion, mașină, autocar sau feribot. Iar variantele de transport din România către Thailanda sunt multiple. Chiar dacă nu există niciun zbor direct. ”Ca să ajungi la Bangkok, de exemplu, poți să zbori cu KLM din Amsterdam, cu Lufthansa din Munchen, cu Turkish Airlines din Istanbul, se poate prin Doha cu Qatar, poți cu Emirates…”, enumeră rapid câteva posibile alegeri pe care le poate face un turist și caută cu ochii minții: ”Mai sunt și alte variante, doar să ai răbdare să le cauți”. Costul unui bilet de avion dus-întors poate fi chiar și de 500 – 600 euro, ”dacă ai noroc, ești flexibil și prinzi un moment bun”. 

 Turismul reprezintă unul din motoarele economiei Thailandei, numărul vizitatorilor dublându-se astăzi față de acum zece ani

Și, de aici, mai departe, poți lua taxiul, fiind cea mai la îndemână alegere din Bangkok până în Hua Hin, dacă ajungi ziua. Prețurile nu sunt mari. Și, dacă ești un bun negociator, o distanță de câteva ore poate fi “cumpărată” cu 70 – 80 de euro, adică puțin peste 4.000 de bahts (n.r. – bahtul, moneda națională). Lucrurile nu se complică nici pentru transportul în comun. La thailandezi, transportul pe zona continentală se face în proporție de  90% cu autocarul, excepție făcând distanțele foarte  lungi, când este de preferat trenul. ”La 12 noaptea, autocarele pleacă din Bangkok și merg spre sud, înspre zona turistică. Se ajunge în Surat Thani, după șase ore în autocar. Apoi, se face transferul până în port și încă vreo două ore cu feribotul, ca să poți ajunge spre Ko Samui”, explică Valentin.

Calculând fiecare centimă, costurile pentru cazare și mâncare nu sunt mari, dacă nu ai pretenții: grosso modo, cheltuielile pot ajunge la 300-500 de euro într-o lună. Bineînțeles, totul depinde de cât de mult călătorești și de gradul de confort pe care ți-l dorești: poți alege un hotel sau poți închiria ceva mai ieftin. ”Mâncarea costă puțin dacă mănânci unde mănâncă localnicii. Cu 20 sau 40 de lei (4 – 8 euro) pe zi se poate mânca bine acolo. Restaurantele dischisite au prețuri mai mari”, detaliază el. Și continuă: ”Cam asta ar fi rețeta dacă vrei să iei o pauză de câteva luni. Pentru că, în cazul în care alegi un sejur printr-o agenție de turism, lucrurile se schimă”.

 O simplă căutare pe Google scoate la iveală zeci de oferte către Thailanda, cu plajă, munte, insule exotice, junglă sau orezării, cu promisiuni de excursii în lumea elefanților, dar și temple sau sporturi de apă, cu cifre care urcă și coboară undeva între 1.000 și 2.000 de euro sau chiar mai mult pentru o săptămână, în funcție de ce își dorește fiecare. O lume pe care Thailanda știe să o vândă. Mărturie stau cei 26,7 milioane de turiști care au vizitat țara anul trecut, potrivit Autorității pentru Turism a Thailandei, cei mai mulți din China, Malaezia, Rusia și Japonia. Europa de Est a numărat 346.000 de turiști, iar între aceștia s-au aflat doar 17.300 de români. Mult? Puțin? Depinde din ce unghi privești. Raportat la puterea de cumpărare a românilor, 1.000 sau 2.000 de euro pentru un sejur poate trece drept o vacanță scumpă. Punând în balanță, însă, experiența pe care o încerci acolo parcă îți schimbă, într-un fel, percepția.