Este stațiunea Gura Humorului specială, merită să vizitezi acest “colț” al Bucovinei? O întrebare la care încearcă să răspundă, cu sinceritate, acest articol dedicat unui orășel bucovinean care a reușit să iasă din anonimat și să re reinventeze permanent.
Impresii din Gura Humorului
La prima vedere, nu pare nimic deosebit în Gura Humorului. Te poți întreba ce au văzut atât de deosebit membrii asociației ghizilor japonezi de turism încât să includă Gura Humorului, în 2016, într-un top al celor mai frumoase orașe din Europa. Străzile sunt destul de aglomerate, iar arhitectura nu are prea multe de spus. Drumul european trece prin centrul burgului și istoria destul de veche a locului nu este evocată. Îți sar în ochi blocuri și alte clădiri comuniste, iar spațiile publice nu sunt destul de bine îngrijite. Din păcate, perioada comunistă și-a pus amprenta, dar nu e cazul să te descurajezi. Gura Humorului nu e singurul loc cu o astfel de arhitectură „emanată” din comunism. Trebuie să acceptăm istoria, vrem nu vrem, și să fim atenți pentru a nu se mai repete. Grea misiune, dar nu imposibilă!
Amatori de turism cultural, japonezii au văzut dincolo de aparențe. Le-au plăcut nu doar poziționarea la poalele Obcinilor Bucovinei (Obcina Mare, Voronețului și Humorului) și aerul cu proprietăți sedative ci mai ales mănăstirea Voroneț și Mănăstirea Humorului.
Pârtia de schi, traseele montane și alte câteva atracții recente în peisajul bucovinean fac oferta stațiunii și mai atractivă în prezent.
Gura Humorului istoria pe scurt
Gura Humorului are rădăcini medievale. O parte din istoria sa a fost scrisă de habsburgi, când localitatea cunoaște o înflorire a economiei. Aici a existat și o mare comunitate de evrei negustori. Nici amplasarea sa nu-mi pare că e prea bine pusă în valoare. Dacă nu știai, Gura Humorului îşi trage numele de la poziționarea sa la gura de vărsare a pârâului Humor în râul Moldova.
Una din porțile deschise ale Bucovinei
Și totuși, aparențele înșeală și în acest caz. Trebuie să cauți pentru a descoperi comorile urbei și pentru a te putea bucura astfel pe deplin de ele. Gura Humorului este una dintre porțile deschise ale Bucovinei, ai putea să-ți faci cartierul general aici pentru a vizita toate obiectivele turistice care au făcut regiunea atât de iubită! Gura Humorului este doar un colțișor al Bucovinei, pentru mine cea mai frumoasă regiune a României.
Mănăstirea Humorului
Gura Humorului este atestată documentar din 1415, an de grație în care vornicul Oană a întemeiat Mănăstirea Humorului. Așadar, Mănăstirea Humor, situată la aprox. șase kilometri de oraș, pe un deal, este cea care a pus mai întâi Gura Humorului pe harta istoriei.
Mănăstirea Humorului, parte a patrimoniului mondial UNESCO, are nu doar o istorie veche ci și o caracteristică unică: picturile de un roșu aparte, care i-au adus faima. Este situată la șase kilometri de Gura Humorului, în satul Mănăstirea Humorului.
Mănăstirea Voroneț
O nestemată albastră, mănăstirea Voroneț, e situată la șase kilometri de oraș, păzită de brazi înalți și flancată de râul Moldova. Dar la Gura Humorului nu sunt “doar” mănăstirile celebre și cadrul natural, la poalele Obcinilor Bucovinei, ci și aerul acela mai relaxat de orășel de provincie. Relaxat dar nu lăsat pe tânjală, s-au întâmplat lucruri bune în Gura Humorului în ultimii ani. Orășelul de la gura râului Moldova și-a găsit cursul cel bun în turism și acum se poate lăuda cu pârtie de schi, Șoimul, și o ofertă SPA @ Wellness. Ambele sunt în Complexul Ariniș.
Trasee turistice în Gura Humorului și împrejurimi
Mai nou, în Gura Humorului au fost realizate două trasee turistice montane cu grad mic și mediu de dificultate, Piatra Pinului şi Şoimului. Sunt amplasate la o altitudine cuprinsă între 470 şi 757 de metri pe versantul nordic ce coboară dinspre Obcina Voroneț, către Parcul Ariniş. De 1.910 m lungime, Piatra Pinului e recomandat ca traseu de urcare în circuit, Pe marginea traseului, care parcurge Aria Protejată Piatra Pinului, vei observa bolovani uriași, cu forme deosebite.
Traseul Şoimului, recomandat ca traseu de coborâre, are 1.882 m lungime. Traversează câteva zone umede și pârâul Șoimul, peste care s-au montat punţi din lemn. Se merge pe povârniș, se urcă și coboară trepte mai mult sau mai puțin abrupte, trebuie să ai echipament adecvat.
Complexul Ariniș
Complexul Ariniș înseamnă două piscine de dimensiuni generoase ( una acoperită și una exterioară) saună și jacuzzi la interior. Un patinoar, un parc de aventură, un teren de tenis de camp, o zonă de tir și un parc situat pe malul râului Moldova constituie atracțiile acestui complex turistic interesant și relaxant. Dar lista atracțiilor turistice din Gura Humorului continuă.
Pârtiile de schi Șoimul 1 și Șoimul 2
Pârtiile de schi Șoimul 1 și Șoimul 2, dotate cu instalație de transport pe cablu și nocturnă sunt atracțiile hibernale ale locului. Șoimul 1 ( foto ) are un grad mediu de dificultate, o lungime de aprox. 1.500 m și e deservită de un telescaun cu o capacitate la urcare de 1.200 persoane/oră. Șoimul 2 are aprox. 550 m lungime și e destinată începătorilor. Acestora li se adaugă și o pârtie de săniuș. Zăpadă să fie în Gura Humorului! Mărturisesc că deși am ajuns des pe aici, nu am văzut pârtiile pline de zăpadă, poate din cauză că am vizitat zona mai ales la finele lui decembrie și în ianuarie.
Un Foișor de Observare a fost ridcat în capătul de sus al pârtiei, se urcă cu bilet. Nu departe, urmează să fie dată în folosință o frumoasă fântână arteziană cu iluminare nocturnă.
Muzeul Obiceiurilor Populare
Așadar, pentru a te bucura de toate atracțiile importante din Gura Humorului trebuie să părăsești centrul. Asta nu înainte de a vizita Muzeul Obiceiurilor Populare Bucovina, Catedrala ortodoxă Nașterea Maicii Domnului (sfințită în 20211) și Marea Sinagogă (construită în 1871 de un afacerist local).
Sărbători de iarnă în Gura Humorului
Dragostea pentru tradiții nu s-a stins în Gura Humorului, te vei convinge de aceasta dacă vizitezi zona în vreme de sărbătoare. Paștele are o lumină aparte aici, dar ceea ce scoate orașul (și satele din vecinătăți) în evidență sunt sărbătorile de iarnă. Străzile devin neîncăpătoare de tineri colindători și gazde venite să le întâmpine. Este o atmosferă electrizantă, te duce înapoi în timp, în vremurile vechi, de pe timpul lupilor albi și a florilor dalbe, în care oamenii credeau în puterea sacră acestor colinde și urări și nu le priveau ca pe un spectacol de artă populară.
Gura Humorului și împrejurimi: harta obiectivelor turistice
Așadar, eu zic că merită să vizitezi Gura Humorului, mai ales că vei avea surpriza, ca, revenind după un timp, să descoperi alte noi lucruri interesante aici.
Sper că visul tău de a ajunge în destinațiile preferate va deveni realitate cât mai curând. Hai cu noi pe Facebook și pe Instagram. Mulțumim pentru Like și Share, arată-ne că apreciezi ceea ce facem din pasiune!
Visează, iubește, călătorește ®! Drum bun!
#consilierturism #romania #bucovina #visitromania #visitneamt #travelblogger #diescoverplaces #discoverbucovina