Acestea sunt cele mai mari târguri de Crăciun din București în 2025, frumoase și interesante, apreciate și pentru că se reinventează, aduc ceva nou și incitant la fiecare nouă ediție. Piețele de Crăciun din București 2025 reușesc să se mențină în preferințe nu doar prin dimensiune ci și prin bucuria și recunoștința Nașterii Domnului pe care le trezesc în inima vizitatorilor.

Bucureștiul va avea în 2025 mai multe târguri de Crăciun, trei dintre ele în centrul istoric.

București – Capitala muzicii și a sărbătorilor de iarnă în 2025

Muzica este numitorul comun al celor trei târguri de Crăciun organizate de Primăria Capitalei în centrul Bucureștiului. Ritmul muzicii și aromele de scorțișoară, vin fiert și alte atracții “de dulce” și de post plutesc în aer, voia bună este la purtător în aceste Piețe de Crăciun 2025 din București! Vei vedea, mirosi, gusta și auzi Crăciunul în strălucirea și armonia sa muzicală, în București, din 29 noiembrie și până în 28 decembrie 2025.

Târg de Crăciun 2025 în Piața Constituției București: 29 noiembrie –  28 decembrie 2025

Este cea mai mare piață de Crăciun în 2025 din România și va avea de toate, câte ceva pentru toate vârstele. Sunt două zone, cea tradițională (trupe cu colinde, obiceiuri și concerte) și cea urbană, cu DJ, care nu te obligă să alegi ci să culegi experiențele preferate. 

Bradul de Crăciun este tot ecologic, de 30 de metri, cel mai înalt din România, Casa lui Moș Crăciun își așteaptă micii vizitatori în fotoliul din căsuța, iar roata panoramică va “concura” Palatul Parlamentului. Reziști tentațiilor gastronomice și cadourilor inspirate ale celor 120 de căsuțe festive care te ademenesc la Târgul de Crăciun din Piața Constituției?

Din 13 decembrie 2025, de la ora 17:00, Moș Crăciun sosește în Piața Constituției îi întâmpină zilnic pe cei mici, până pe 24 decembrie 2025. Sâmbăta și duminica, între orele 10:00 și 22:00. Intrarea este liberă.

Piața de Crăciun 2025 din Piața Constituției este deschisă de luni până vineri, între orele 12:00 și 22:00, inclusiv de Crăciun 2025, pe 25 și 26 decembrie. 

Piața de Crăciun la Universitate, mixuri și mâncăruri internaționale: 29 noiembrie – 28 decembrie 2025

Ritmurile urbane, bradul de Crăciun, caruselul și instalațiile luminoase vor transforma Piața Universității într-un popas de neocolit, la Piața de Crăciun 2025.

Aici, cele 15 food truck cu preparate delicioase internaționale îți oferă o călătorie culinară autentică. Pe ritmuri internaționale animate de DJ, timp de o lună, Piața Universității promite să fie o alternativă de întâlnire și destinație de agrement.

Bucharest Opera Christmas Market, esplanada Operei Naționale București: 6 – 28 decembrie 2025

Merită măcar o vizită Bucharest Opera Christmas Market nu în mod special pentru căsuțele cu tentații culinare,  ci pentru atmosferă și muzică. Nu are cum să lipsească de la Operă muzica clasică. Anul acesta, piața de Crăciun de la Operă ne introduce în atmosfera și decorul rafinat al piațetelor franțuzești. Căsuțele vor oferi delicii culinare și vor găzdui ateliere pentru copii. În fiecare weekend, scena amplasată în aer liber vă găzdui recitaluri cu artiști îndrăgiți și spectacole de muzică clasică, inclusiv producții din repertoriul Operei Naționale.

 West Side Christmas Market Parcul Drumul Taberei: 27 noiembrie – 27 decembrie 2025

Parcul Drumul Taberei va găzdui și în acest an ”West Side Christmas Market” iar organizatorii promit surprize și distracție cât cuprinde.

Roata de 33 de metri înălțime și patinoarul cu o suprafață de 660 mp vor transforma cartierul Drumul Taberei într-o tracție de crăciun 2025. Bunătățile dulci și sărate, obiectele hand-made, cadourile vor umple căsuțele cu amintiri. ” West Side Christmas Market” se va desfășura în vecinătatea și în cuva lacului secat, care va fi transformată în satul Moșului și al personajelor din povești.

Tot parcul Drumul Taberei va fi împodobit cu luminițe, așa că atmosfera devine demnă de Sărbătorile de Iarnă odată cu lăsarea serii. 

“Poveste de Crăciun” la Opera Comică pentru Copii: 21 noiembrie- 28 decembrie 2025

Târgul “Poveste de Crăciun” 2025 organizat în Grădina Operei Comice pentru Copii își așteaptă vizitatorii cu un patinoar, carusel, Sania și Avionul lui Moș Crăciun,  zeci de ateliere și spectacole, opt filme (doar 10 lei/biletul), întâlniri cu Moș Nicolae, Grinch și Moș Crăciun. Intrarea la târg este gratuită. Accesul la spectacole, ateliere și atracțiile târgului se face pe baza biletelor sau a cardului Operei Comice pentru Copii.

Târgul ‘Poveste de Crăciun’ se desfășoară în fiecare vineri între orele 16:00 și 21:00 și sâmbătă-duminică între 10:00 și 21:00.

Târgul de Crăciun București 2025 în Piața Alba Iulia:  27 noiembrie 2025 – 7 ianuarie 2026

Târgul de Crăciun organizat de Primăria Sectorului 3 se mută mai aproape de centrul istoric, de la Hala Laminor în Piața Alba Iulia, în 2025. Potrivit unui anunț publicat de Primăria S3 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Târgul de Crăciun din Piața Alba Iulia ar trebui să aibă minim 50 căsuțe tematice, o scenă și un patinoar de minim 700 mp. Tot în aceeași piață se dorește amplasarea unui mini parc de distracții cu atracții pentru copii. Aici ar trebui să aibă loc și petrecerea de Revelion cu un spectacol multimedia, cu drone și efecte pirotehnice și cu artiști consacrați. Bugetul primăriei S3 este de peste 2 milioane de lei potrivit anunțului publicat în SEAP.

Piața de Crăciun 2025 „Tărâmul de gheață”, Parcul Lumea Copiilor, sector 4

Și primăria sectorului IV va organiza un Târgul de Crăciun, „Tărâmul de gheață”, în Parcul Lumea Copiilor. Inspirat din filmul animat Disney „Regatul de Gheață”, acest târg organizat pentru prima dată în Parcul Lumea Copiilor propune elemente spectaculoase de entertainment și design urban. Un balon cu aer cald și o tiroliană sunt atracțiile principale ale acestui târg de Crăciun 2025, la care se adaugă și o zonă dedicată întâlnirii cu cu ajutoarele Moșului! Este vorba de cele reni maiestuoși, câini Husky și alte animale fantastice.

 Târgul este deschis de luni până joi între orele 14:00-22:00. De vineri până duminică, porțile sunt deschise între orele 10:00 și 22:00.

Piață de Crăciun 2025 „Tărâmul de gheață”: 27 noiembrie – 27 decembrie 2025.

  “Crăciunul Nordului” de la Romexpo

 “Crăciunul Nordului” (sursa foto)  se recomandă ca fiind cel mai mare târg de Crăciun 2025 din București, plin cu tentații pentru toate vârstele. Parcul de Distracții Crăciunul Nordului se adresează mai ales copiilor și adolescenților. Cei mai mici se vor bucura de Caruselul Animalelor, Bumper Cars sau de Trenulețul cu șine, iar cei mai răsăriți de Ciocanul Tornado, caruselul Move IT sau de Magic Rally, atracție inspirată din parcurile de distracții din Europa. Patinoarul acoperit este o altă atracție, de această data contra-cost, ca și Traseul Spiridușilor.

Organizatorii târgului de Crăciun 2025 de la Romexpo mizează pe succesul târgului de brazi, al Piaţei Volante cu preparate tradiţionale şi zonei Food Court cu vin fiert, ciocolată caldă şi arome de sărbătoare. La Christmas Market, zeci de expozanţi vor aduce obiecte artizanale, jucării şi cadouri.

Intrarea la Târgul de Crăciun Romexpo este liberă. Programul este de luni până joi, între 12:00-22:00, iar în weekend, între orele 10:00-22:00.

 Târgul “Crăciunul Nordului”: 28 noiembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, Pavilion Central Romexpo
Băneasa Christmas World, sărbători în stil vienez 

Băneasa Christmas World este Târgul de Crăciun 2025 din parcarea centrului comercial Băneasa Shopping City. O destinație care se dorește a fi una pentru toată familia și pentru toate vârstele, într-un decor luminos și o atmosferă relaxată, cu multe activități la alegere. Cei mici sunt așteptați cu Trenulețul Moșului, Atelierul și Căsuța lui Moș Crăciun, unde îl pot întâlni și îi pot spune personal dorințele. Roata panoramică, Caruselul de Crăciun și patinoarul completează lista atracțiilor acestui târg de Crăciun din București 2025. 

Christmas Lounge, colțul cu băuturi calde și o atmosferă de poveste, ca și foodcourt cu mâncăruri, arome de sezon și preparate inspirate din tradițiile internaționale de Crăciun nu sunt doar pentru gurmanzi.

Programul de vizitare al Băneasa Christmas World: Luni – Vineri: 12:00 – 22:00; Sâmbăta și Duminica: 10:00 – 22:00; 24 decembrie și 31 decembrie: 12:00 – 18:00 . În fiecare weekend, scena festivă va găzdui spectacole, colinde și momente artistice speciale.

Cele mai multe Târguri de Crăciun București sunt închise pe 25 decembrie 2025 și pe 1 ianuarie 2026.

Dacă te-am introdus deja în atmosfera minunată de Crăciun, te aștept cu noi pe Facebook și Instagram !  Noi și prietenii tăi îți mulțumim pentru Like și Share ! 

Visează, Iubește, Călătorește! 

#targdecrăciun #bucurești #bucharestchristmasmarket #consilierturism 

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This