Dacă vrei să te distrezi în București, Centrul Istoric este locul către care trebuie să te ducă toate drumurile și prima veste bună este că acesta poate fi descoperit ușor „la pas”. Indiferent dacă sunt sau nu pe placul tău aerul desuet și dezordonat, forfota, combinația nou-vechi, spiritul său tânăr și neliniștit, centrul istoric al Bucureștiului nu te lasă indiferent.
E opțiunea ta să revii sau nu, dar odată ce ai ajuns aici, nu trece nepăsător pe lângă o seamă de obiective emblematice pentru București. Poate că pentru unii dintre voi centrul istoric nu mai are secrete, știți că aici sunt unele dintre cele mai vechi clădiri din București. Este locul unde s-a scris istorie, s-a iubit, s-a trăit, s-a sperat, s-au trasat și împlinit destine, s-a murit.
Cu bune și cu rele, Centrul Istoric este în topul atracțiilor “Cetății lui Bucur”. Găzduiește unele dintre cele mai apreciate obiective turistice din București, principala destinație turistică a țării. Plus că aici vei găsi, mai mult ca sigur, porția de distracție pe care o cauți.
Impresii din Centrul Istoric. Străduțele strâmte șerpuiesc înghesuite, încercând să-i facă loc arhitecturii pestrițe a clădirilor vechi și dărăpănate sau proaspăt renovate. Piatra cubică e lustruită de pașii neobosiți ai tinerilor și turiștilor veniți să socializeze, tocurile se izbesc strident de caldarâm. Cerul se zărește, când și când, printre balcoanele de fier forjat, iar lumina cade de pe cornișele încercate de vremuri pe fațadele pastelate. De pe clădirile odată elegante, personaje fantasmagorice privesc într-un punct fix, fără a se îngrijora de trecerea timpului. Dar ție, trecătorule, privirea îți e atrasă de vitrinele și de geamurile mari, de fețele anonime ale mulțimii în continuă mișcare. Siluete gălăgioase se înșiruie neobosite pe străzi cu parfumuri de tot felul și miasme care se amestecă și se pierd în eter. Odinioară, pe aici treceau boieri, oșteni, domnițe și convoaie grele, negustorești. S-au pierdut de mult și pașii scriitorilor, dramaturgilor și poeților. Ce păcat că nu sunt „semnalizate” clădirile de la geamurile cărora priveau cândva lumea Eminescu, Coșbuc, Caragiale!
Iată cele mai importante atracții turistice din Centrul Vechi al Bucureștiului
-Mănăstirea Stavropoleus. Ascunsă cumva pe un colț de stradă, cea care-i poartă numele, această bijuterie architecturală, una dintre cele mai reprezentative ctitorii post brâncovenești, este precum o oază de liniște. Nu ai spune că, la nici 100 de metri de ea, „pulsează” cea mai celebră arteră a Bucureștiului, Calea Victoriei. Deși bătută de ploi și de vânt, Mănăstirea Stavropoleus este un loc care îți atrage privirile cu grația sa. Și, de îndată ce ai pășit de după porți, ai impresia că te afli într-un sanctuar al liniștii. Locul nu a fost mereu așa, pesemne că aici era odinioară forfotă mare. În 1724, în timpul celei de-a doua domnii în Țara Românească a lui Nicolae Mavrocordat, arhimandritul de origine greacă Ioanichie ridică biserica Stravropoleos. Nimic deosebit.
Dar biserica a fost construită în curtea hanului pe care-l deținea arhimandritul, han care susținea financiar lăcașul de cult. În 1726, Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei ( Grecia) și de atunci lăcașul de cult din București poartă numele de Stavropoleos. Din construcția inițială a incintei mănăstirii și a hanului a mai rămas doar biserica. Celelalte clădiri sunt rezultatul proiectului de restaurare și construcție demarat în 1897 după planurile arhitectului Ion Mincu. Rămasă deseori în părăsire, folosită ca depozit și afectată de cutremure, Stavropoleus a rămas totuși în picioare și este în prezent în atenția tuturor vizitatorilor.
Este aici pentru a ne bucura cu prezența sa grațioasă și a ne pune măcar puțin pe gânduri, doar atât cât suntem dispuși, cu prezența sa celestră în acest loc al distracției.
Pășește mai departe către Calea Victoriei, treci pe lângă Caru cu Bere sau poposește pe aici dacă îți este poftă de niște mititei buni, admiră frumoasa clădire a Palatului CEC (în stll eclectic, construită în perioada 1875-1900), cercetează statuia lui Traian și apoi vizitează Muzeul Național de Istorie. Apoi întoarce-te pe străduțele aliniate la linie și ajungi la Curtea Domnească.
Pentru aceasta, va trebui să treci pe strada Franceză ( foto sus) și pe lângă tentațiile ei culinare pentru aproape toate gusturile. Strada Franceză este una dintre cele mai vechi artere din București care și-a păstrat cumva traseul inițial, cel medieval. În timp, a tot fost afectată de diverse calamități, incendiul din 1874 afectându-i clădirile, astfel că acestea pe care le vedem astăzi au fost construite după acest moment nefast.
-Curtea Domnească. Vestigiile Curții Domnești sunt păzite de statuia lui Vlad Țepeș, pe care turiștii străini par că nu-l recunosc cu o așa înfățișare, neconformă cu imaginea impusă de Bram Stocker. Lui Vlad Țepeș i de datorează apariția și dezvoltarea Cetății Bucureștiului și prima atestate documentară, din 20 septembrie 1459. Așadar, Curtea Domnească este cel mai vechi monument feudal din București. Aici, timp de peste două secole, până în 1660, a fost reședința domnitorilor munteni, în paralel cu Târgoviște.
Istoria Curții Domnești începe din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, când a fost ridicată o cetate din cărămidă cu o suprafață de doar 160 mp. Vlad Țepeș va mări și consolida cetatea, în perioada 1458-1459, înconjurând-o cu ziduri de piatră. Cetatea fortificată devine centrul vieții politice și economice a Bucureștiului, locul în jurul căruia a înflorit comerțul. Amintire stau numele unor străzi care au derivat de la orașele din care veneau diverse mărfuri. Lipscani vine de la orașul german Leipzig, Gabroveni – de la Gabrovo (Bulgaria). Pe vremea primei domnii a voievodului Mircea Ciobanu, cetatea cunoaște transformări majore.
Mircea Ciobanu a ridicat aici, după anul 1550, un palat cu dimensiuni imense după standardele vremii, de peste 3.000 mp, dotat cu pivnițe încăpătoare. Împreună cu anexele, dimensiunea palatului voievodal depășea 25.000 mp. Există chiar și un sistem complex de rețele subterane. În timp, domnitori precum Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu și-au pus amprenta asupra Palatului voievodal, căruia i-au adus noi funcțiuni și utilități. Așa se face că Palatul voievodal avea nu doar canalizare ci și rezervoare de apă și băi turcești. Astăzi este doar o amintire a ceea ce a fost odată aici, din păcate. Vestigiile Curții Domnești se pot vizita, deși…
În imediata apropiere a Curții Domnești se află cea mai veche biserică din București, cunoscută printre enoriași ca Sf. Antonie cel Mare. Ctitorită în anul 1559 de Mircea Ciobanu și soția sa, Doamna Chiajna, biserica i-a găzduit pe toți marii voievozi ai Țării Românești de la mijlocul secolului al XVI-lea și până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Biserica a primit actuala înfățișare neogotică după puternicul incendiu care a afectat-o în 1847, lăcașul de cult primind forma actuală după restaurările de la începutul secolului trecut.
În stânga, o clădire imensă cu aspect de cazemată te ademenește să-i treci porțile grele. E Hanul lui Manuc, locul unde intrigile și hotărârile istorice au luat loc petrecerilor.
Construit între anii 1806 și 1808, Hanul lui Manuc s-a bucurat de o faimă deosebită, mai ales în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Întemeietorul său, Manuc Mârzaian devenit mai târziu Manuc Bei, s-a născut în orașul Rusciuc (pe atunci parte a Imperiului Otoman- astăzi orașul Ruse, Bulgaria), a fost considerat unul dintre cei mai bogați moșieri din Balcani. Foarte influent pe lângă Înalta Poartă, ambițiosul Manuc Mârzaian obține demnitățile de dragoman și bei, iar în anul 1808 este numit Bei al Moldovei. Hanul a avut o arhitectură destul de inovativă pentru vremea construcției sale, deoarece Manuc dorea ca acesta să aibă o înfățișare de fortăreață, o caracteristică a celor din secolul al XVIII-lea. Hanul avea un număr de 15 pivniţe boltite, două saloane mari, zece magazii şi bucătării. La etajul al doilea erau 107 de odăi cele mai multe destinate oaspeților. O cafenea și o mică grădină cu o fântână arteziană existau în curtea interioară. În acest loc s-au scris file de istorie, aici parafându-se la 26 mai 1812, cunoscuta “Pace de la București”, document la care a avut o anumită contribuţie şi Manuc Bei. Afectat de un cutremur puternic în 1838, hanul îşi schimbă proprietatea în 1842, fiind folosit ca han până în 1860. La începutul anilor 1860, este vândut din nou, noul proprietar reparând ansamblul și schimbându-i numele în „Marele Hotel Dacia” („Grand Hotel de la Dacie”). Aici au avut loc petreceri la care participau membrii lumii bune a Capitalei. Din 1878, I. D. Ionescu a organizat aici spectacole de teatru. Oaspeți de seamă precum Octavian Goga, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Nicolae Filipescu, a avut locația în anii de dinaintea primului război mondial. Așadar, Hanul lui Manuc a văzut multe, și bune și rele, iar istoria lui continuă.
Așa cum se rescrie în fiecare zi istoria Centrului istoric al Bucureștiului,care, trebuie să recunoaștem, a renăscut din propria cenușă pentru a fi mai viu ca niciodată.
Harta traseului din centrul vechi al Bucureștiului
Sper că ți-a plăcut articolul, că te-a informat și te-a motivat pentru următoarea călătorie! Dă Like şi Share, prietenii tăi se vor bucură că te gândești la ei ? !
Visează, iubește, călătorește. Drum bun!
Mai jos, o galerie foto cu Bucureștiul pe vreme de iarnă, la minus opt grade Celsius 🙂
Strada Nicolae Tonitza 
Strada Sf. Dumitru 
Strada Sf Dumitru 
Strada Șelari ( fofo sus și jos)
Calea Victoriei 
Strada Smârdan 
Confirmări/Notificări