Topul județelor cu cel mai mare număr de turiști străini este dominat și în 2018 de Municipiul București, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Următoarele trei poziții sunt adjudecate de Brașov, Sibiu și Cluj, județe care găzduiesc unele dintre cele mai vizitate obiective turistice din țară.

Anul trecut, București a înregistrat o creștere foarte ușoară. de 0,5 la sută, a numărului de vizitatori străini.

De altfel, majoritatea județelor din top 10 au primit mai mulți turiști străini, unele creșteri fiind substanțiale. Excepție fac județele Sibiu,Timișoara și Mureș care au înregistrat scăderi la numărul de străini veniți în vizită. Astfel, un ușor recul, de aprox.3 la sută, a numărului de vizitatori străini în 2018 comparativ cu anul precedent l-a avut județul Sibiu. Județul Timiș a înregistrat în 2018 un număr de 117.392 turiști străini, o scădere de 6,5 la sută comparativ cu anul 2017. Mai puțini turiști străini au fost consemnați în 2018 și în județul Mureș, o scădere cu 8,5 la sută față de 2017.

Unde a crescut numărul de turiști străini

Pe de altă parte, județul Iași a atras cu 8 la sută mai mulți turiști străini comparativ cu 2017, ajungând la 69.038 persoane. O creștere de 12,2 % a avut județul Bihor, în timp ce Ilfov a reușit un plus de 24,7 % la capitolul turiști străini în 2018 față de 2017. Județul Prahova a avut o creștere mai modestă, de 3,6 la sută, ajungând până la 82.930 turiști străini în 2018. O majorare de 4,5 la sută a avut-o județul Cluj în 2018, în timp ce Brașov a avut un avans de 3,2 la sută. 

Străinii au alocat un buget mediu de 512 euro pentru vizita în România. Anul trecut, turiștii străini au cheltuit în România 6,63 miliarde de lei (aprox. 1,425 miliarde euro la un curs mediu BNR de 4,6535 lei/euro). În 2017. turiștii străini au lăsat în România 6 miliarde de lei, (aprox.1,314 miliarde de euro la un curs mediu de 4,5681 lei/euro. Bugetul mediu cheltuit de un turist străin în România anul trecut a fost de 2.383,5 lei ( echivalentul a 512 euro), în creștere față de cei 2183,3 lei alocați în 2017 (aprox. 478 euro).

Top 10 județe după sosirile turiștilor străini în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare
JudețSosiri turiști străini în anul 2018Sosiri turiști străini în anul 2017 
 
 
 
Municipiul București12105801205066 
Brașov206033199596 
Sibiu158452163150 
Cluj140317134086 
Timiș117392125034 
Mureș8743293141 
Prahova8293085968 
Ilfov8001060249 
Bihor7128162617 
Iași6903863526 

Sursa: INS, Lucrarea „Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare (10 locuri-pat și peste)”– 2017, 2018

Sper că ți-a plăcut acest articol și că te-a inspirat! Intră în povestea noastră, hai cu noi pe Facebook și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ? !

#consilierturism #românia #top2019 #inspiratie #travelblogger #bucurești #sibiu #brasov #timișoara #iași

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!

Pin It on Pinterest

Share This