Sorin Stoica, CEO Eturia, vorbește, într-un interviu în exclusivitate acordat Consilierturism.ro despre dorința de a călători și despre cum vor arăta vacanțele și călătoriile noastre după această pandemie.

“Oamenii vor căuta flexibilitate în anularea vacanței, vor evita zonele aglomerate și vor căuta -value for money-”. Turiștii, mai ales cei care își doresc vacanțe complexe, vor prefera agențiile de turism în locul vacanțelor DIY, (Do It Yourself) pentru a avea o asigurare pe întreg pachetul și asistență la fața locului în caz că vor apărea probleme, mai spune Sorin Stoica CEO Eturia.

ConsilierTurism.ro: Cum va fi “viața” unei agenții de turism după această pandemie? Care ar putea fi principalele efecte vizibile ale schimbărilor organizatorice, pentru clienții agențiilor?

Sorin Stoica, CEO Eturia: Cred că vom avea o perioadă de tranziție și una de revenire la ceea ce a fost. Perioada a doua probabil o vom vedea la un an după ce vom avea un vaccin sau un tratament eficace pentru COVID-19. În perioada de tranziție, cu siguranță vom continua munca de acasă cel puțin parțial, vom continua să inovăm tehnologic, va trebui să fim creativi și inventivi, flexibili cu dorințele clienților, dar și cu condițiile de travel și să ne reinventăm zilnic. Cred că orientarea către serviciile superioare și către excelență în care am investit în anii trecuți ne va ajuta mult în această perioadă. 

Măsuri pentru susținerea industriei ospitalității

Se cere ajutorul statului în industria ospitalității. Care ar fi cele mai inteligente și urgente măsuri pe care poate să le ia guvernul pentru a ajuta sectorul să supraviețuiască?

Sorin Stoica CEO Eturia: Adoptarea măsurilor luate în cele mai multe țări europene, prin care agențiile de turism să poate oferi vouchere de călătorie valabile doi ani clienților care aveau vacanțe cu plecare în perioada afectată de pandemie, implementarea unei măsuri de scutiri de taxe și plata parțială a salariilor pentru lucrătorii din industrie, cu condiția ca locurile de muncă să fie păstrate cel puțin șase luni după acordarea acestui ajutor. Măsuri de sprijin pentru creditare, care s-au luat deja.

Care vor fi destinațiile care vor avea cel mai mult de câștigat de pe urma acestei pandemii? După terminarea crizei, vor fi unele destinații mai solicitate decât altele, comparativ cu perioada anterioară?

Sorin Stoica: -Foarte greu de spus. Depinde foarte mult de ce măsuri de intrare în țară va lua fiecare destinație, de politicile adoptate de companiile aeriene și de evoluția medicală a acestei situații. În concluzie, credem că oamenii vor prefera vacanțe în locuri exotice remote axate mult pe natură și explorare versus vacanțele culturale, care vor avea de suferit. De asemenea, credem că vacanțele self-drive și cele cu rulota vor fi la modă în următoarea perioadă. Și bineînțeles, vacanțele la plajă mai ales plaje exotice retrase izolate așa cum sunt în Oceanul Indian.

Destinațiile exotice, preferate după pandemia COVID-19

Care credeți că vor fi destinațiile preferate de români în 2020 și în 2021. Se va reveni în 2021 la obiceiurile de consum de până în 2019, inclusiv?

Sorin Stoica: -Cred că în 2020 totul este relativ, așa cum am spus mai sus. Înclinăm să credem că în această vară oamenii vor prefera călătoriile cu mașina în locul celor cu avionul, că persoanele în vârstă vor evita călătoriile cu avionul. Din toamnă, vom vedea o revenire a călătoriilor în destinații exotice, călătorii care vor avea un trend de creștere accentuat începând cu luna martie 2021. De asemenea, considerăm că industria nu va reveni la obiceiurile din 2019 mai devreme de vara anului 2022.

Cererea pentru destinațiile exotice crește la finele lui 2020

Destinațiile pe care turiștii români le vor vizita în vară și sfârșitul anului 2020 cred că vor fi cele din Europa, poate și din România, vacanțe axate pe timp petrecut în natură. De asemenea, cred că vor crește foarte mult vacanțele de tipul self-drive. Pe de altă parte, sfârșitul anului cred că va aduce o creștere a cererii turiștilor români pentru destinații exotice din Oceanul Indian, Indonezia, Vietnam, Thailanda, Coreea de Sud, Filipine, Mexic și Caraibe, Kenya, Tanzania și Africa de Sud. 2021 va arăta în materie de vacanțe diferit, turiștii vor explora toate destinațiile, la fel ca înainte de pandemie, dar vor alege vacanțele individuale sau în grupuri mici. Alegerile se vor axa mult pe natură și orașe, iar călătorii vor evita locurile foarte aglomerate. Și în 2021, cererea pentru zona de rent a car și vacante self-drive va rămâne crescută.

Va fi anul acesta unul al vacantelor pe ultima sută de metri, last minute, al vacanțelor în România, al destinațiilor mai accesibile sau al celor mai ieftine?

Sorin Stoica: -Foarte posibil ca și trend general, dar sunt mulți oameni care își vor asuma riscuri mai mari și vor merge în vacanțe în destinațiile preferate, în special cei sub 40-50 de ani.

Dacă va fi găsit un vaccin care va fi aprobat în acest an, când își va reveni turismul?

Sorin Stoica: -Revenirea va începe din vara anului 2021 și va ajunge la nivelul lui 2019 abia în vara 2022.

Când ne vom putea recâștiga cu adevărat libertatea de a călători liberi?

Sorin Stoica: -Depinde de fiecare și de destinația de vacanță aleasă. Omul, ca specie când va avea un tratament eficient sau un vaccin își va relua vechile obiceiuri de călătorii.

Flexibilitate maximă pentru turiștii Eturia

Cum au reacționat turiștii ETURIA? Ce opțiuni le-ați oferit celor care au vrut să renunțe sau, după caz, să-și amâne vacanțele? 

Sorin Stoica: -Am oferit flexibilitate maximă pentru a muta vacanțele pe alte destinații sau în alte perioade sau, după caz, am oferit vouchere de vacanță valabile 2 ani.

În opinia Dvs, care ar putea fi principalele modificări ale obiceiurilor de consum ale turiștilor români generate de această criză?

Sorin Stoica: Depinde foarte mult de cât de repede își va reveni economia. Însă, vom vedea o contracție a consumului în toate domeniile. Strict în turism, oamenii vor căuta flexibilitate în anularea vacanței, vacanțele individuale versus grupuri, vor evita zonele aglomerate și vor căuta “value for money”. Vor prefera agențiile de turism în locul vacanțelor DIY mai ales dacă își doresc vacanțe complexe pentru a avea o asigurare pe întreg pachetul și asistență la fața locului în caz că vor apărea probleme.

Cum va evolua cererea pe segmentul lux? Dar pe cel “tailor-made”?

Sorin Stoica:.:-Segmentul de lux nu va fi afectat. Cel tailor-made va crește pentru că oamenii vor căuta vacanțe individuale și vor prefera agențiile de turism pentru o mai bună protecție.

Planuri de vacanțe

Sunteți un om căruia ii place să călătorească. De care anume destinație va este dor cel mai mult?

Sorin Stoica, Eturia: -Aveam o vacantă în familie rezervată în Brazilia și Argentina înainte de Paște și nu am putut ajunge acolo. Deasemenea, în fiecare an, în luna mai mergeam în SUA, din păcate nici aici nu am putut ajunge de aceea pot să spun că îmi e dor de toate. Mă bucura gândul că la începutul lunii septembrie vom merge în Kenya.

În ce destinație în care nu ați ajuns încă vă doriți să călătoriți în mod special, după aceasta perioadă?’

Sorin Stoica: -Am în plan să merg în octombrie împreună cu un grup privat, exclusiv cu clienții Eturia Club Traveller, în Papua Noua Guinee.

Ce doriți să le transmiteți cititorilor consilierturism.ro?

Sorin Stoica:- Rămâneți pozitivi și încrezători și mai ales sănătoși. Este o perioadă grea pentru noi toți, însă undeva în tot acest haos vom găsi cu toții o cale să ne reinventăm și să devenim mai buni. Totul e să privim către lumină, nu către întuneric. Păstrați-vă sănătoși la minte și la trup și nu va lăsați influențați de opiniile altora. Urmați-vă intuiția și veți găsi oportunitățile în această criză. Succes!

Mulțumesc! 

Sper că a fost interesant interviul acordat de Sorin Stoica, CEO Eturia. Tu ce părere ai, ai un mesaj de transmis?

Îți doresc că visul de a ajunge în destinațiile preferate să devină realitate cât mai curând. Vino alături de noi pe Facebook și pe Instagram. Mulțumim pentru Like și Share, arată-ne că apreciezi ceea ce facem cu pasiune!

Visează, iubește, călătorește ®! Drum bun!

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This